Marele filantrop Emanoil Gojdu, comemorat de Protopopiatul Ortodox Cluj 1

Fidel originii sale de român ortodox, „fiu credincios al Bisericii mele”, după cum el însuși s-a numit, marele avocat și filantrop Emanoil Gojdu, care și-a lăsat averea pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților, a fost comemorat la ședința lunară administrativă a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1 printr-o prelegere de înaltă ținută academică, susținută de istoricul și cercetătorul științific, dr. Mircea Gheorghe Abrudan, nume important în cercetarea științifică, cu peste 60 de studii de specialitate.

Preoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1, întruniți, joi, 13 februarie, în ședința administrativă lunară, l-au primit în mijlocul lor pe istoricul Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române Cluj-Napoca, care le-a vorbit despre marele filantrop Emanoil Gojdu, în cadrul prelegerii intitulată „Marele filantrop și mecenat ortodox Emanoil Gojdu”. În toate biseririle din cadrul Arhiepiscopiei Clujului se va oficia duminică, 16 februarie, după Sfânta Liturghie, pomenirea acestui mare filantrop. Tema se înscrie firesc în evenimentele dedicate anului comemorativ al filantropilor ortodocși. Propunerea de a declara 2020 ca „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români” are ca scop identificarea și prețuirea celor care de-a lungul timpului s-au implicat în activitatea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române, precum și evidențierea rolului filantropiei creștine ca o coordonată principală a activității Bisericii. Prin aceste activități, respectiv colocvii, simpozioane, întâlniri, expoziții, mărturii, evocări, realizare de studii, comentarii, bibliografii și cărți, se urmărește punerea în lumină a chipurilor de clerici, monahi și deopotrivă mireni români care s-au implicat activ în proiectele filantropice desfășurate în eparhiile sau în parohiile Bisericii Ortodoxe Române. Alături de Emanoil Gojdu, mai putem să-i amintim pe Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei și spătarul Mihai Cantacuzino. În luna octombrie a acestui an, la Palatul Patriarhiei se va organiza o ședință solemnă a Sfântului Sinod cu tema „2020- Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”. Cine a fost Emanoil Gojdu? Un avocat de succes și patriot ardelean de origine aromână. Godju a fost un luptător neobosit pentru repturile românilor din Transilvania și Ungaria. Prin testamentul făcut la Budapesta, la 4 noiembrie 1869, Emanoil Gojdu și-a lăsat averea „acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care apariține la confesiunea orientală ortodoxă”, pentru acordarea de burse studenților și deopotrivă pentru ajutorul preoților. Prelegerea domnului Mircea Gheorghe Abrudan s-a constituit într-o utilă lecție de istorie. Specializat pe istorie modernă și având ca domenii de interes Istoria Imperiului Habsburgic în secolele XVIII-XIX, Istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Banat și Bucovina din secolele XVIII-XIX, Istoria graniței militare din Transilvania și Banat, Răscoala lui Horea, Oltenia sub stăpânirea austriacă și memorialistica Primului Război Mondial, Mircea Gheorghe Abrudan a primit numeroase distincții, între care „Crucea șaguniană pentru mireni”, premiul „Virgil Cândea”, premiul „Matei Brâncoveanu”, premiul „Dumitru Stăniloae” și Medalia omagială „Episcop Ioan Popasu”.

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie