Mai presus de Dumnezeu?

Doamne iartă-mă! – aş fi imediat tentată să zic. Dar aici nu e vorba de mine, ci de ei, nenorociţii care se cred într-o asemenea postură, luni, ani, decenii, dar oricum e dezastru chiar şi pentru cîteva clipe.
Cine sînt ei?
Nu e clar?
Cei îmbolnăviţi de Putere şi Ban, ambele boli incurabile, după cum ne-a spus întotdeauna Istoria, deci realitatea, şi cum ne-o spune şi azi. Şi se-ncepe „de jos”.

… Îl văd. N-are nici treizeci de ani, n-are nici măcar liceul sau poate-l are pe „ăla” făcut pe puncte, n-are cultură nici cît un melc codobelc, n-are bun simţ nici cît o vrabie, care oricum habar n-are ce-i aia. Are în schimb trei maşini, care mai de care, vreo trei case, care mai de care, în oraş, la ţară, la munte şi vreo trei firme. Ce afaceri face? Numai el ştie, de fapt. Şi cum banii mari au venit, vorba lui, „brusc – instantaneu – şi deodată”, s-au şi suit urgent la cap şi-acum nu-i mai ajungi la nas nici cu elicopterul, cu supersonicul. E obraznic, înjură repede şi crunt pe oricine, indiferent de vîrstă, sex, pregătire, rang social. De ce? Fiindcă ştie „că-i poate cumpăra pe toţi”. Şi nu o dată, căci nu-i este frică de nimeni şi de nimic. Micul tiran nici n-are averile pe care „le-au strîns” alţii mai mari, mai groşi şi mai graşi, şi uite-l cum plezneşte în dreapta şi-n stînga pe toţi şi pe toate, face chefuri monstruoase deranjînd cu decibeli trăzniţi o stradă întreagă, sau o vale şi-un deal, deşi e ora 2 – 3 – 4 – 5 din noapte, ce mai, din zori! Sare la bătaie, că asta ştie, ameninţă şi chiar „dă telefon sus”, unde, zice el, are pe cineva „mare mahăr”. O fi, n-o fi? Cert este că-ncalcă lege peste lege, de legea bunului simţ nu mai vorbesc, şi bîntuie liber, ţanţoş, arţăgos şi scîrbos… Ba ajunge şi model pentru adolescenţii la răscruce.

… Îl văd. E un puştan deşirat cu caş la gură, un puber plin de coşuri şi fumuri, căci e, evident, „băiatul tatei” cel cu mulţi „parai”, nu parale. Şofează (prost!) o splendoare de maşină (scumpă ca drakku’) şi se plimbă cu cea mai mare plăcere, mai ales atunci cînd plouă, ca să te poată stropi bine pe tine, muritorul de rînd, din cap pînă-n picioare, ca apoi să rîdă mefistofelic, arătîndu-ţi degetul cel ruşinos. Cum să nu te revolţi? I-am şi strigat unui astfel de tembel: „Vezi că tu eşti generaţia viitoare!”, la care s-a uitat cu privirea aceea de viţeluş năuc şi a ridicat din umeri. Mă şi miram să înţeleagă cînd el, la cei 18 ani şi ceva, e la „Ana are mere”! … De ce?

… Îl văd. De fapt, o văd. Căci este, de fapt,o piţipoancă, pe bune, că nu există în DEX un cuvînt mai potrivit – buze lătăreţe, dizgraţioase parcă, umflate de botox, sîni de silicon ca două mitraliere parşive, fund lăţit – lungit – ridicat – rotofeiat cu cine mai ştie ce, doar nu degeaba a făcut chirurgia plastică progrese, e drept, costisitoare, dar „turcul plăteşte”, indiferent de etnie, nu? În cap n-are nimic, nici măcar silicon – botox – sau acid hialuronic, cu excepţia obrazului, adică tenului, că obraz n-are, adică masca aia imobilă, de te sperie noaptea. Morala? Zero. Educaţia? Zero barat! Idealul? Banii! Şi unde ajung pînă la urmă paraşutele? La pămînt! Şi nu piloţii-s de vină!? … De ce?
… Îl văd: e politician îngrăşat la pungă, la ceafă şi la cont, de fapt conturi. Nu ştie nimic în afară de lozinci goale, şmecherii pline, învîrteli şi gură mare, ba chiar uriaşă. „Are vorbele la el!” – se spune. Dar bine, lumea nu vede că-i fanfaronadă curată? Începe să vadă şi se-ngrozeşte. Dar cine i-a ales? … De ce?
… Îl văd: e ziarist corupt pînă-n măduva spinării, de aceea biata-i coloană nici n-are cum sta dreaptă. O dată se-ndreaptă spre stînga, o dată spre dreapta şi rîde gros, cînd mai în glumă, cînd mai în serios, îi spui că-i „oarecum” cameleon. „Îs dăştept!” – rînjeşte el bălos şi te-nfioară greaţa. Cum a ajuns aşa? … De ce?

… Îl văd. E… e orice! Cunosc chiar şi o învăţătoare care este tot aşa „de paie”, vorba mamei. De fapt, poate fi, şi din păcate este, de orice profesie … De ce?
Şi-atunci cum să înaintăm noi societate, noi ţară, noi omenire? Căci şi dacă-i scuturi mai bine pe unii dintre „cei ce conduc Lumea”, poţi avea surprize … De ce?
Chiar, de ce? Cînd ştim exact că nu poţi fi mai presus de Dumnezeu? Dar ei asta se cred, sărmanii. Problema, însă, nu-i a lor, ci a noastră, căci, evident, ponoasele le tragem noi. Dar şi cei care vin după. Şi asta-i mai grav.
Stela-Maria IVANEŞ