Lucrări de sezon: ÎN GRĂDINI, AURUL TOAMNEI…cu ing. Garvil Mocean

Duminică, pare-mi-se. Duminică în suflete şi-n gînduri.

A plouat în zori şi mă îndrept spre văile de la poalele Feleacului, acolo unde sînt sigur, voi alunga din minte versurile bacoviene: „Scîrţîie toamna din crengi ostenite) Pe garduri bătrîne, pe streşini de lemn,) Şi frunzele cad ca un sinistru semn) În liniştea grădinii adormite”.

Apropierea stîrneşte multiple curiozităţi. Ce-o mai fi în grădina de pe dealuri? Drumul, asfaltat şi luminat, lasă impresia unei veritabile şanse. Paşii-mi sonorizează strada Cireşului şi, sînt sigur, de cu noapte, s-au adunat prin aceste văi zeci de pictori. Luîndu-se la întrecere cu Natura, au creat un cadru de basm. În nuanţele pe care numai materia vie poate să le redea. Pe imensa suprafaţă verde, galbenul ruginiu şi roşul foc-pară împrăştie pete de culoare peste un tablou tonic, revigorant.

Duminică, nu-i aşa? Numai că toate zilele săptămînii trebuie să fie luminoase. Iar fereastra deschisă spre un anume spaţiu, rupt din natură, dă bineţe fiinţei. E o anumită atmosferă de reprezentaţie, în care cele mai ascunse resorturi din noi se deschid spre lume. Şi zic:

– A venit toamna, vorba cîntecului… Şi prin grădini oamenii trebuie să facă loc frumosului. Şi utilului, bineînţeles.

– Pentru ca să ne putem bucura de grădina noastră, tot timpul trebuie să… îngrijim frumosul, iar plantele să contribuie din plin la acest deziderat. Munca de toaletare este foarte importantă. Ca şi tratamentele. Şi, desigur, totul trebuie pus la adăpost de frigul iernii. Din punct de vedere peisagistic, este foarte important să rezolvi problemele pe grupuri de plante. Ele au un mod aparte de a se exprima, de care trebuie să ţinem seama.

– Să ne imaginăm o casă cu curte şi grădină. Ce trebuie să facem pentru a profita din plin de o ambianţă estetică?

– Am spus: toaletarea este cel mai important lucru. E nevoie de o temeinică curăţire printre ele şi de un tratament de iarnă. Nu uitaţi să săpaţi în jurul plantelor! Coroborate, toate aceste operaţiuni favorizează dezvoltarea lor în viitor. Nu vă gîndiţi că în pădure, spre exemplu, nu se sapă în jurul plantelor. Acolo, dezvoltarea este mult mai lungă în timp, pe cînd noi, în grădini vrem să stimulăm plantele să crească. Şi să putem visa alături de realizările arhitectonice realizate. Oricît îmi place formarea unui peisaj armonios din plante, nu pot să uit că o grădină trebuie să fie şi utilă. Sigur că, în curţile elegante şi elevate, dai drumul la gazon şi plante ornamentale, care decorează şi încîntă. Subordonînd frumosul unui odihnitor peisaj de recreere. Dar, cum spuneam, e nevoie şi de un loc rezervat, puţin mai ascuns privirii generale, nu şi luminii, unde se înstăpînesc florile. Şi legumele, la o adică. Pentru a avea la îndemînă un fruct proaspăt şi netratat, omul îşi poate rezerva o zonă pentru pomi şi arbuşti fructiferi. Nu uitaţi, însă, trebuie să primeze peisajul! Ştiinţa după care anume plante decorative produc armonie în suflete încîntă ochiul şi lasă loc la tihnă. Iar pentru asta e nevoie să apelaţi la specialişti. Simţul comun nu ajută prea mult. Pentru că există o adevărată ştiinţă în aranjarea grădinilor. Iar învăţarea procedeelor şi practica nu pot fi compensate doar de intuiţie.

– Care sînt criteriile după care s-ar putea… încropi o grădină frumoasă, după care să se apeleze la specialişti pentru a da valoare estetică locului?

– Depinde de zonă. Contează dacă e mai umbrit sau mai însorit locul. Şi în funcţie de asta, pui plantele corespunzătoare. Nu există, aşadar, o reţetă unică. Priceperea şi experienţa sînt bune, cum spuneam, dar ştiinţa amenajării unei grădini aparţine specialistului. Aşa iese o treabă bună de la început. Şi, credeţi-mă, şi costurile sînt mai mici. Pentru că, se ştie, remedierea cîrpăcelilor poate să fie mai scumpă. Şi mai trebuie reţinut un lucru: frumosul are nevoie de întreţinere permanentă. De voinţă şi ştiinţă de a păstra totul, în aşa fel încît să „dea bine” tot timpul. La pomi, legume şi la flori e nevoie de mraniţă. La conifere nu. Acolo e nevoie de azot. Dacă nu există asemenea posibilitate, e nevoie de îngrăşăminte chimice complexe. Toamna – o cantitate, primăvara altă cantitate… Iar în cursul verii, de două ori cu azotat de amoniu. Şi se rezolvă problema. Cea mai importantă floare din grădină este, după părerea mea, trandafirul. Se taie la jumătate din înălţime (să nu îngheţe), se sapă în jur, se pune îngrăşămînt şi se face muşuroi în jur. Vine iarna, însă, şi nu trebuie uitat că plantele decorative, tuia, cameciparis, ienuperus, plante de felul acestea, trebuie scuturate de omăt. Cu grijă, desigur. Să nu se rupă!

– În general, oamenii stau în cartiere, la bloc. Ce spune arhitectura peisagistică pentru aceste zone?

– Obligatoriu trebuie să înfrumuseţăm locul în care trăim. Există o prevedere europeană care ne obligă deja să avem vreo 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor. Noi sîntem pe la vreo 10-12 mp pe întrega ţară. Oriunde poţi amenaja asemenea spaţii ale orgoliului pentru frumos şi armonios. Iar în zonele limitate, cum este blocul, nu te mai ocupi de legume şi pomi fructiferi. Zona verde trebuie să fie compusă din plante decorative, care pot să fie din variate conifere, arbori şi arbuşti decorativi. Sigur, aici au locul şi plantele perene. În toate colţurile să fie cîte o plantă care încîntă. Şi emană oxigen. Edilii n-ar trebui să uite că plantele filtrează noxele din atmosferă. Şi să cheltuie bani pe acele plante care fac bine cetăţii şi oamenilor ei. Sigur că tot specialiştii sînt cei care trebuie ascultaţi, pentru ca în centrele urbane să se păstreze echilibrul între cenuşiul betoanelor şi verdele naturii. E nevoie însă ca, în această perioadă, să punem la adăpost plantele împotriva frigului. Prin aceste operaţii ele sînt stimulate ca, în primăvară, să pornească în vegetaţie, şi să dea rezultate pe care le aşteptăm.

***

Pe măsură ce noaptea despleteşte lumini de felinare pe sub streşini, călătorul sentimental rămîne să mai privească odată frumuseţea aranjată a unei grădini de vis. Duminica alunecă uşor spre limanul liniştii. Semn că atmosfera de reprezentaţie nu se stinge niciodată. Dacă ştim să „umblăm” cu anume ştiinţă în colţul nostru de natură vie.

Plec.

De undeva, dintr-o grădină somnoroasă, cineva se străduie să pună pe acorduri de chitară versurile lui Horia Bădescu:

„Se năruie în struna amurgului cocoşii

pe-acoperişul lumii de întuneric ud;

acum lumina arde pe dealurile roşii,

să-ncheagă constelaţii de păsări către sud.

Intrăm în casa toamnei ca-ntr-o încuviinţare

de dragoste; înaltul se scutură de foi

şi ni se pare cum că ştiutele hotare

trag uşile intrării de umbră după noi.

Să ne oprim! Piciorul ne şovăie şi-ncearcă

armurăria brumei întîiului veşmînt

şi ne cuprinde seara, mai îngheţată parcă,

în foşnetul căderii tăriilor sub vînt”

Răspunde tăcerea, şi crinul, şi bradul…

Pagină realizată de

Radu VIDA