Lucia Cojocaru, despre examene: „Mai bine două săptămâni de pregătire, decât nimic”

Cu puțin timp înainte de Bacalaureat și Evaluare Națională, unii elevi se plâng că nu se simt destul de pregătiți. Le-au lipsit obișnuitele meditații, iar cursurile online au lăsat de dorit.
Ei vor avea totuși, la dispoziţie, două săptămâni să meargă la şcoală, la pregătire. Sunt suficiente aceste două săptămâni pentru a umple golurile cu care copiii s-au ales în urma școlii online, în vreme de pandemie? Aici părerile sunt împărțite: unii spun că da, în timp ce alții spun că e doar „o frecție la un picior de lemn”. În opinia unor reprezentanți ai învățământului clujean, sunt de preferat două săptămâni de pregătire, decât nimic. „Decât nimic, e și această perioadă de pregătire ceva. Sunt două tabere aici, una pentru a se desfășura aceste examene și a organiza această pregătire în unitățile de învățământ și cealaltă tabără care spune că nu suntem bine pregătiți pentru asta, nu toată lumea are șanse egale. Pe bună dreptate, trebuie să recunoaștem, avem unele rezerve dacă ne uităm mai ales în mediul rural, nu știm dacă toată lumea va avea acces la această pregătire. Mai trebuie spus că este benevolă participarea la această pregătire, nu e obligatorie. Pe de altă parte, profesorul va fi supus însă unui dublu efort, pentru că cei care nu vor dori să participe la pregătire vor trebui să facă în continuare pregătirea online cu copiii și să vină și la școală”, a declarat Lucia Cojocaru, președintele Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar clujean, pentru Făclia de Cluj. Ea a mai precizat că, pe lângă pregătirea propriu-zisă, în cele două săptămâni, elevii vor beneficia și de consiliere psihologică. Vă reamintim că examenul de Bacalaureat din acest an se va desfășura în condiții speciale. Într-o sală de clasă vor fi cel mult 10 elevi, dar și un cadru medical, iar candidaților li se va lua temperatura la intrarea în școală.

Articole din aceeasi categorie