LOCUL UNDE SE NAŞTE CULOAREA

o Şcoala frumosului – de la ansamblul la detaliu o

O şcoală, două corpuri de clădire.

Liceul de artă plastice „Romul Ladea” face notă aparte în sistemul de învăţămînt al Clujului. Statui, basoreliefuri, picturi murale, modelări ceramice… Prin culoarea născută aici, Şcoala aceasta se apropie tot mai mult de omenesc. Cineva, cu voie sau făr’ de voie a combinat stiluri, genuri, etape, dînd acelui „mai aproape de oameni” un sens profund. Un periplul printre aceste lucrări face ca tot omul să se simtă copleşit de măreţia fiinţei. Şi să nu lase să treacă pe lîngă noi întrebările fundamentale:

De unde atîta bucurie? Şi de ce atîta suferinţă?

În succesiunea lor, generaţiile de copii din clasa a V-a şi pînă într-a XII-a au învăţat, gradual, să răspundă cu penelul, peniţa, creionul sau dalta la toate aceste întrebări. Dînd sens perenităţii artei şi reglînd inima lor şi a semenilor cu ritmul bătăilor, înfierbîntate, tulburătoare, amuzante sau solitare, pentru frumuseţile lumii. Pînă cînd directorul şcolii, domnul Gavrilă Zmicală rezolvă anume probleme de management, mă însoţeşte în periplul meu prin şcoală profesorul pictor Cristian Porumb. Parcurg, rînd pe rînd, atelierele de sculptură, grafică, ceramică, arhitectură. Apoi sala de expoziţii, unde, aproape în fiecare săptămînă, se fac expoziţii ale elevilor cursanţi sau ale unor artişti consacraţi ai urbei.

E perioada în care elevii se pregătesc pentru olimpiade. La Arad, „săptămîna altfel” va fi marcată de o serioasă competiţie. Iar asta cere intensificarea muncii. Respectăm acest efort şi, contrar uzanţelor unui reportaj bine documentat, nu deranjăm elevii de la şevaletele lor. Mai departe, atelierul de sculptură, ceramică… unde frumosul prinde contur.

– Sîntem o şcoală cît se poate de normală. Cu copii normali, inteligenţi şi harnici. Atîta doar că au o anume pasiune în ei. Pe care, în timp, noi, dascălii, încercăm s-o dezvoltăm. Cînd eram student, un profesor ne întreba mereu dacă pictura este o binecuvîntare sau blestem. Tineri fiind, ne blocam, efectiv. Cu harul acesta te naşti. Şi faptul că, încă, există un loc, instituţional, să-i zic, unde acest har se poate dezvolta, este bine. Învăţămîntul vocaţional şi-a dovedit utilitatea, nu numai la noi, ci şi în Polonia, Cehia, Slovacia, fostele ţări iugoslave. Permiţînd dezvoltarea unor talente de marcă, cu o solidă educaţie.

– Şi, cu toate acestea, artiştii nu sînt fabricaţi, ca să zic aşa.

– Nicidecum. Artistul se naşte cu acea dorinţă extraordinară de a comunica specific. Dar e nevoie de multă cultură pentru a clădi un „edificiu” trainic. Istoria artelor, bunăoară, face ca elevii noştri să poată face diferenţa. Tehnicile de pictură sau sculptură, ceramică sau grafică îmbogăţesc talentul. Şi, pînă la urmă, nici nu e nevoie să ajungi artist pentru a cunoaşte toate astea. Spuneam că şcoala noastră este una normală.Toate orele teoretice sînt la locul lor, cum se spune. Şi nu se face nici un fel de rabat de la ele. Elevii noştri merg la Politehnică sau Medicină cu tot atîta succes ca şi cei de la alte şcoli. Atîta doar, că, în plus, atelierul le conferă un anume conglomerat de artă şi simţ practic. Şi nu le mai permite doar să mimeze frumosul. Ci-l descoperă, poate cu mai multă uşurinţă decît cei care urmează alte forme de învăţămînt.

– În general, copiii mîzgălesc ce apucă.

– Şi nu trebuie opriţi. Sigur, nimeni nu-şi vrea peretele deteriorat, dar se poate pune o hîrtie. Copilul vrea întotdeauna să se exprime. Să dea ceva din el. Şi nu se ştie niciodată unde zace talentul.

Pauza mare.

Golul coridoarelor se umple. Iar gîndul amalgamează spaţiile. E dreptul lui, spunea cineva, de a-şi îngădui poezia surprinzătoare a lipsei de ordine. Aparentă dezordine, zic. Pentru că, recunosc, am fost surprins de politeţea acestor tineri şi tinere. Faţă de un necunoscut, intrus, care le-a călcat teritoriul. E semn, zic eu, că educaţia le-a marcat existenţa, relevînd tot ce e mai nobil în fiinţă: respectul faţă de semeni. Profesor de filosofie, doamna Mara Lateş:

– Cursurile vocaţionale dezvoltă în elevi o anume dorinţă de a fi egali semenilor care-i instruiesc, artişti consacraţi, cu un statut social bine definit. Tind, cu alte cuvinte, să atingă modelul. Şi asta e o lecţie de viaţă nemaipomenită.

– E un secret pedagogic?

– Nicidecum. Dacă elevii noştri au posibilitatea de a lucra în grupuri mici, 10-12 elevi, se cheamă că repetă istoria. E poate prea pretenţios spus, dar şi în grupurile artistice ale Renaşterii, spre exemplu, găsim aşa ceva. Comunicarea e mai facilă. Iar profesorul are rol de supervizor, să spunem, rol clar de a facilita o comuniune. În care dialogul constructiv să ducă la perfecţionarea fiecăruia.

– Materiile clasice?

– La fel ca în orice altă şcoală. Capcitatea sau Bacalaureatul se dau din matematică, limba şi literatura română, o materie la alegere… Sigur, la noi există şi o diplomă de competenţă, care atestă absolvirea unui liceu specific de artă.

Studiu. Riguros.

Fiecare linie e discutată, comentată. Pusă acolo unde trebuie. Îndemnînd haşurări. Şi cerînd culoare. Dar dincolo de toate acestea, o preocupare esenţială a dascălilor de aici e dezvoltarea creativităţii. Din nou pictorul Cristian Porumb:

– E multă geometrie, transpunere în spaţiu, dar e nevoie, în primul rînd, de creativitate. Ceea ce vă povesteam mai înainte despre copii. Exprimarea proprie. După 2-3 şedinţe de studiu, în care elevii primesc toate explicaţiile tehnice de care au nevoie, iniţiem creativitatea. Libertatea de a exprima un ceva dat. E formidabil, să ştiţi! Desenul, spre exemplu, se învaţă. Poţi să faci un desen riguros, corect, dar să nu exprime foarte mult. Creativitatea face diferenţa, cum se spune.

Pictură monumentală, design vestimentar, ambiental sau industrial, istoria artei, procesarea imaginii, educaţie vizuală – toate se adaugă nevoii de culoare şi formă din atelierele de pictură, grafică, ceramică sau arhitectură. Şi, credeţi-mă, oamenii aceştia ajung să vadă lumea altfel sau, mai exact, aşa cum este ea. O lume în care fizionomiile lor comunică, ceea ce naşte impresia de intimitate. Oamenii aceştia parcă se cunosc de cînd lumea. Şi au venit aici, la unison, pentru a oficia frumosul. Şi a da sens şi cunoaştere aprofundată culorii.

Rezonez, deci, cu părerea profesorului, director, domnul Gavrilă Zmicală:

“ Într-o lume a pragmatismului şi a consumismului, şcoala noastră este o oază pentru suflet şi o alternativă nobilă în metamorfoza efemerului în etern.

Îndemn tinerii să se apropie de şcoala noastră, pentru a învăţa împreună să-şi exprime personalitatea.”

Şi dacă m-am hotărît să vorbesc mai puţin şi să vă arăt o parte din procesul de naştere a culorilor de aici, e pentru că reflectorul omagial trebuie concentrat pe acea parte a educaţiei în care frumosul îşi găseşte cărare spre interiorul nostru cel mai ascuns, privind prin miraculosul geam al sufletului către semeni din afara spaţiului nostru de manifestare.

Pagină realizată de

Radu VIDA