La şcoală, în vîrful muntelui

Ca să ajungă la şcoală, o parte dintre copii fac zilnic, pe jos, între unu şi trei kilometri de acasă pînă la microbuzul care-i preia şi îi duce la ore. La prînz, aceeaşi distanţă este parcursă de unde-i lasă maşina şcolii şi pînă acasă.

La rîndul lor, o parte dintre dascăli parcurg, zilnic, cu maşina proprie, circa 100 de km dus-întors, pentru a-şi ţine orele.

În aceste condiţii, totuşi, la Mărişel se face şcoală. Copiii vin cu drag la ore,  pentru că sînt conştiincioşi şi dornici să înveţe, iar şcoala are tot ce-i trebuie, ca şi dotare, pentru a asigura un învăţămînt de cea mai bună calitate. Ceea ce lipseşte, însă, sînt titularii. „Problema cea mai mare este că nu avem titulari. Sau, dacă avem titulari, aceştia vin, stau un an sau doi, după care pleacă” – declară, în interviul acordat ziarului Făclia, directorul Şcolii Gimnaziale „Pelaghia Roşu”, prof. Mirela-Dana Feneşan. Un dascăl care, în pofida tuturor vicisitudinilor, a rămas, de 25 de ani, să-i înveţe carte pe copiii mărişenilor.

– În cîteva cuvinte: cum se prezintă, astăzi, şcoala din Mărişel?

– Școala Gimnazială „Pelaghia Roșu” este o şcoală independentă, cu personalitate juridică, cu două structuri în subordine – Şcoala primară Copcea şi Şcoala primară Mărișel, aflate la o distanţă de 3-5 km de şcoala de centru. Şcoala se află în centrul satului, la o distanţă de 50 km de Cluj-Napoca şi 50 km de Huedin.

Şcoala a fost construită în anul 1925 şi a funcţionat iniţial ca şcoală de patru clase, iar din anul 1960 a funcţionat ca şcoală cu clasele I-VIII. În anul 2011 a fost reabilitată integral prin programul de „Reabilitare şcoli din mediul rural”, tranşa a VI-a de finanţare, prin Banca Mondială. Cursurile se desfăşoară în 17 săli de clasă, avem o sală de calculatoare cu 10 posturi de lucru, plus reţea, două terenuri de sport, o bibliotecă, centru de documentare şi informare, cabinete de matematică, ştiinţe, istorie-geografie şi limba română.

– Cîţi copii învaţă la şcoala şi la grădiniţa din Mărişel?

– În prezent sînt 157 de elevi şi preşcolari. Avem trei grupe de grădiniţă, clasă pregătitoare, clasa I cu clasa a II-a simultan, a III-a şi a IV-a simultan, şi clasele a V-a, a VI-a, a VII-a şi a VIII-a, independente.

– Şi cîţi dascăli?

– Avem 15 cadre didactice.

– Cîţi, dintre cei care predau la Mărişel, sînt localnici?

– Localnici sînt majoritatea. Doar trei cadre didactice fac naveta de la Cluj-Napoca.

– Zilnic, Cluj-Mărişel şi înapoi?

– Da.

– Cei care sînt localnici sînt toţi calificaţi?

– Da. Au urmat toţi diverse forme de învăţămînt la distanţă, facultate, şi s-au calificat.

– Este bine dotată şcoala de la Mărişel?

– Eu zic că da. Are tot ceea ce trebuie pentru o şcoală generală… din rural, din vîrful muntelui. Avem material didactic, avem laboratoare dotate cu calculatoare. De altfel, calculatoare avem aproape în fiecare clasă.

– Aveţi şi acces la internet?

– Avem şi acces la internet, în urma proiectelor la care am participat. Şcoala noastră a fost în proiectul „Economia bazată pe cunoaştere” şi apoi în proiectul „Internet pentru şcoala ta” şi, în cadrul acestor proiecte, au fost dotate cu calculatoare, cu acces la internet, două laboratoare. Acces la internet avem în toată şcoala. În ce priveşte dotarea, avem şi copiatoare, avem material didactic, tot aşa, achiziţionate în cadrul unor proiecte. De-a lungul anilor şcoala a fost implicată în multe proiecte şi, ca rezultat al acestora, în prezent avem condiţii foarte bune de desfăşurare a procesului de învăţămînt.

– Marişel este un sat cu case răsfirate, aflate la distanţă mare unele de altele şi aflate, unele, la distanţă mare de şcoală. În aceste condiţii, care este prezenţa la cursuri?

– Foarte bună! Copiii vin cu drag la şcoală, nu avem probleme cu absenţele şi nu avem nici cazuri de abandon.

– Vin indiferent de vreme?

– Da, sigur că vin. Vin cu drag, pentru că le place la şcoală.

– Care este distanţa cea mai mare pe care un copil trebuie să o parcurgă pînă la şcoală?

– Sînt copii care vin de la 14-15 km. Avem două microbuze şcolare, care îi preiau, dar toţi copiii trebuie să parcurgă pe jos o anumită distanţă, mai mică sau mai mare. Între unu şi trei kilometri trebuie să facă pe jos unii copii, zilnic, de acasă şi pînă la locul de unde îi preia microbuzul. Iar apoi, aceeaşi distanţă trebuie să o facă la prînz, cînd pleacă de la şcoală acasă.

– În aceste condiţii nu întîrzie la şcoală, iarna?

– În fiecare an noi avem aprobare de la Inspectoratul Şcolar să începem cursurile la ora 9:00. Copiii vin cuplaţi, din mai multe cătune. În intervalul orar 7:00-9:00 sînt aduşi toţi elevii la şcoală. Sînt patru cătune de unde sînt preluaţi copiii şi aduşi la şcoală.

– Aveţi copii, la şcoala din Mărişel, care participă la olimpiade?

– Au participat, dar totuşi, nu pot ţine pasul cu elevii de la oraş care sînt, mulţi, meditaţi şi în particular şi sînt sprijiniţi şi de părinţii care, poate, au altă pregătire decît părinţii copiilor noştri. Dar copiii de la Mărişel participă la concursuri şcolare, sînt foarte talentaţi! Avem concursul nostru de schi fond, „Pelaghia Roşu”, care anul acesta, în februarie, va ajunge la a XXX-a ediţie. E un sport şi o performanţă cu tradiţie în şcoala noastră, holul şcolii e plin de diplome şi de cupe cîştigate de copii. La fel, copiii participă cu succes la concursuri de desen, la concursuri şi festivaluri de folclor. Avem şi un ansamblu de dansuri populare, „Nepoţii Iancului”.

– Ştiu că la Mărişel se păstrează tradiţiile cu sfinţenie.

– Se păstrează pentru că şi şcoala încurajează acest lucru. Misiunea şcolii este de a forma copiii pentru comunitate, de a forma elevii ca buni cetăţeni ai comunei, în viitor, şi cu respect pentru tradiţii şi pentru înaintaşi.

– La evaluările naţionale, la clasa a VIII-a, cum s-au prezentat elevii dvs în anul trecut şcolar?

– Promovabilitatea a fost de 50%, dar a fost o clasă slabă, anul trecut, şi nici profesorul de matematică pe care l-am avut nu a fost dintre cei mai… buni.

– În aceste condiţii au şanse, elevii şcolii din Mărişel, care termină clasa a VIII-a, să intre la licee bune?

– Copiii noştri intră la licee, dar mai mult la licee cu profil tehnologic. Avem şi copii care urmează Şcoala de Arte şi Meserii. Toţi care termină clasa a VIII-a la Mărişel urmează o formă superioară de învăţămînt. Nu avem cazuri de abandon.

– Care este, pentru şcoala din Mărişel, problema cea mai mare, în prezent?

– Problema cea mai mare este că nu avem titulari. Sau, dacă avem titulari, aceştia vin, stau un an sau doi, după care pleacă.

– De ce credeţi că nu rămîn?

– Pentru că este foarte greu să faci 50 de km naveta, de la Cluj la Mărişel.

– Nu există autobuz Cluj-Napoca – Mărişel?

– Nu există autobuz, nu există microbuz, nu există… nimic.

– Şi atunci, cum ajung la şcoală cei care trebuie să vină din Cluj? Cu autostopul?

– Cu maşina personală, dacă au. Dacă nu, cu ce pot. Toţi cei care au lucrat la Mărişel în ultimii zece ani au făcut naveta cu maşinile personale.

– În condiţiile acestea, e de mirare nu că pleacă după un an sau doi, ci că rămîn, totuşi, un an sau doi!

– Fiind foarte greu accesul la şcoală, nu-i motivează nimic să rămînă. La şcoală le place, profesorilor; se simt bine şi chiar regretă că pleacă, dar pleacă pentru că… îşi doresc ceva mai bun, pentru ei. Unii au copii, au familii. Mărişel e o zonă de munte, accesul este foarte greu, trebuie să urci pe un drum care iarna este destul de periculos…

– Şi totuşi, în condiţiile astea se face şcoală şi la Mărişel!

– Da, se face şcoală şi obţinem rezultate, am fost implicaţi în multe proiecte, şcoala are tot ce îi trebuie să funcţioneze în condiţii bune.

– De ce credeţi că este nevoie pentru ca o şcoală ca a dvs să funcţioneze la parametri normali?

– De implicare, de continuitate, de seriozitate.

– Dvs sînteţi localnică?

– Nu, eu sînt din Floreşti. Fac naveta de 25 de ani, la Mărişel. Am terminat Facultatea de Chimie-Fizică şi am fost ultima generaţie care am primit repartiţie guvernamentală. Am primit postul de la Mărişel prin repartiţie. Cînd am ajuns aici şi am văzut satul, am zis că stau trei ani, pînă la definitivat. Şi iată că au trecut 25 de ani de cînd sînt la Mărişel! În anii ’90 am fost singura profesoară care era calificată, restul toţi au plecat, pentru că atunci s-au făcut marile mişcări în învăţămînt. Eu aici m-am format profesional şi, cînd a fost nevoie, am devenit şi director.

– Ce e cel mai greu într-o şcoală din vîrf de munte?

– Să-i scoţi pe copii din izolarea geografică.

– Şi cum faceţi asta?

– Prin proiecte şi prin diverse activităţi. Din 1999, şcoala, în fiecare an a fost implicată într-un proiect, în fiecare an facem excursii cu copiii, în fiecare an îi ducem să viziteze ceva. Activităţile acestea pe care le-am organizat au compensat oarecum faptul că părinţii de la Mărişel sînt ocupaţi cu gospodăria şi nu au timp pentru copiii lor ca şi părinţii de la oraş, care îşi duc copiii în vacanţe în străinătate. La un moment dat am fost parteneri într-un proiect cu Liceul „Nicolae Bălcescu”, o şcoală din Anglia şi o şcoală din Olanda, şi am fost cu copiii de la Mărişel şi în Anglia şi în Olanda. Cred că vă imaginaţi cît de mare le-a fost bucuria!

– Cum colaboraţi cu părinţii? Din ce ştiu eu, părinţii de la sat sînt mai atenţi la relaţia cu şcoala şi mai… ascultători, decît cei de la oraş.

– Aşa este. Părinţii de la Mărişel au sprijinit întotdeauna şcoala. Totdeauna vin la şedinţele cu părinţii, totdeauna s-au implicat în activităţile şcolii. Poate că aici a contat şi faptul că majoritatea acestor părinţi sînt foştii mei elevi şi mă cunosc foarte bine, au încredere în ceea ce le spun în interesul copiilor lor.

– Cred că e un lucru deosebit să ajungi să educi şi copilul fostului tău elev.

– Da, este un lucru extraordinar. Apoi, comunicarea şi legătura dintre părinţi, şcoală, comunitate, primărie, consiliu local fac ca o şcoală să se dezvolte.

– Vă sprijină primăria şi consiliul local?

– Întotdeauna! Dacă nu aveam sprijinul lor, nu cred că rămîneam director. Întotdeauna nevoile şcolii au fost înţelese.

– Lemne de foc, pentru iarnă, aveţi?

– Primăria ne asigură lemne de foc şi tot primăria ne ajută să tăiem lemnele. În sălile de clasă e cald, avem două centrale puternice, pe lemne.

– Aveţi, aşa cum spuneaţi, o experienţă de 25 de ani în învăţămîntul din rural, într-o zonă izolată şi dificilă. Cum credeţi că ar putea fi determinaţi dascălii tineri să opteze pentru şcoli ca şi cea de la Mărişel?

– Prin motivare financiară, în primul rînd. Pe urmă, şi comunitatea ar trebui să-i încurajeze, să le ofere condiţii, pentru că dacă ar avea condiţii de locuit peste săptămînă, cred că mulţi ar rămîne.

– Care-i… partea cea mai frumoasă a învăţămîntului într-un sat dintr-un vîrf de munte?

– Ce să zic? Copiii sînt, poate, un pic mai… altfel decît cei de la oraş. Poate sînt mai inimoşi, mai sufletişti, sînt mai… copilăroşi. Copiii de la sat se bucură mai mult şi de o vizită… la mall, care pentru un copil de la oraş este, poate, ceva obişnuit. Pentru un copil de la Mărişel o vizită la mall este ceva extraordinar. De aceea, de fiecare dată cînd mergem într-o excursie sau cînd ne întoarcem de la un concurs sau de la un festival şi trecem prin Cluj-Napoca, ne facem vreme să ne oprim, pentru o oră-două, şi la Polus.

– Cea mai mare satisfacţie a dvs, ca dascăl?

– Să văd şcoala plină de copii veseli, care vin cu drag la ore şi sînt interesaţi să înveţe. Asta-i cea mai mare mulţumire. Eu zic că e un lucru extraordinar să-i faci pe copii să se simtă bine la şcoală şi să vină cu drag la şcoală. Consider că prin asta ne-am atins menirea de dascăli.

M. TRIPON