Jurnalist clujean, decorat de președintele Republicii Armenia

Jurnalistul clujean Karen Sebesi a fost distins de președintele Republicii Armenia cu „Medalia de Apreciere” pentru împlicarea în consolidarea și dezvoltarea relațiilor de prietenie armeano-române și păstrarea identității armene. Distincția a fost înmânată de E.S. Sergey Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România în cadrul unei festivități desfășurate la Palatul Parlamentului cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înființarea Uniunii Armenilor din România. „Prin decretul Președintelui Republicii Armenia, se conferă „Medalia de Apreciere” președintelui sucursalei Cluj-Napoca a Uniunii Armenilor din România, domnului Karen Sebesi, pentru contribuția semnificativă la consolidarea și dezvoltarea relațiilor de prietenie armeano-române și păstrarea identității armene”, se arată în documentul semnat de președintele armean. Jurnalistul Karen Sebesi a declarant pentru Făclia că dedică această distincție strămoșilor săi armeni și tuturor prietenilor români care cunosc și recunosc cauza armeană. „Mă bucur imens de mult pentru această apreciere din partea Armeniei, în special, că a fost decernată în anul Centenarului Uniunii Armenilor din România. Totodată, sunt mândru că această medalie îmi este decernată pentru ceea ce încerc să realizez de ani buni: consolidarea relațiilor române-armene, un model care poate și trebuie să devină un liant și între alte minorități și majoritate. Dedic această importantă distincție, în primul rând, strămoșilor mei armeni, echipei de la UAR Cluj și tuturor prietenilor români, care cunosc și recunosc cauza armeană”, a declarat Karen Sebesi. Jurnalistul este realizator de emisiuni la TVR Cluj și deține funcția de președinte al Filialei Cluj-Napoca a Uniunii Armenilor din România. Uniunea Armenilor din România s-a constituit la 25 ianuarie 1919, cu scopul de a-i ajuta pe armenii refugiați în România. Cel dintâi președinte al Uniunii a fost profesorul universitar Grigore Trancu-Iași. Acestuia i-a urmat Armenag Manissalian, care și-a dedicat o mare parte a activității ajutării celor peste zece mii de armeni refugiați pentru ca aceștia să obțină cetățenia română.

C.P.

 

Articole din aceeasi categorie