Jandarmii clujeni, prezenți la competițiile de weekend de la Sala Sporturilor „Horia Demian”

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean  Cluj vor asigura, la acest sfârșit de săptămână, măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor prezenți  la Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, cu ocazia mai multor competiții sportive.

Competițiile programate pentru sâmbătă, 11 ianuarie: baschet masculin dintre echipele CS „Universitatea” Cluj-Napoca și CSU Ploiești, începând cu ora 11:00; volei feminin dintre echipele CS „Universitatea” Cluj-Napoca și CS „Știința” Bacău, începând cu ora 14:00; volei masculin dintre echipele CS „Universitatea” Cluj-Napoca și CS „Dinamo” București, începând cu ora 16:30. Duminică, 12 ianuarie: handbal feminin dintre echipele CS „Universitatea” Cluj-Napoca și HC Zalău, începând cu ora 15:30.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj invită spectatorii să respecte prevederile legale pe timpul deplasării către locul de desfășurare a competiției sportive, în apropierea și în interiorul Sălii Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca și atenționează că, în conformitate cu legislația în vigoare, vor fi efectuate controale corporale și ale bagajelor, atât de jandarmii aflați în dispozitivele de prefiltrare, cât și la porțile de acces în sală.

Pentru evitarea incidentelor nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure ordinea publică, Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj recomandă celor care participă la aceste evenimente să respecte indicațiile forțelor de ordine, să manifeste răbdare și să evite implicarea în conflicte de orice natură.

„Spectatorii trebuie să respecte măsurile adoptate de organizator (ora de acces, obiecte interzise, locuri de parcare, punctele de acces etc.). În cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forțelor de ordine. Spectatorilor li se recomandă: să acorde o atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale (genți, poșete, bagaje etc.) și să evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenția; să nu se afle sub influența băuturilor alcoolice; înainte, pe timpul desfășurării și după încheierea competițiilor sportive să dea dovadă de fair-play pentru susținerea echipei favorite și să nu arunce cu obiecte în teren sau în direcția altor spectatori, să nu pătrundă în spațiul de joc sau să deterioreze mobilierul în interiorul locului de desfășurare a meciului” – atenționează Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj.

M. T.

Articole din aceeasi categorie