Iuliu Hossu – un cardinal „cu dragoste neîmbătrânită” pentru naţiunea sa

Un portret în timp

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai” în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri continuă astăzi cu prezentarea unuia dintre apostolii românismului:
cardinalul Iuliu Hossu
Iuliu Hossu s-a născut la 30 ianuarie 1885, în comuna Milaşul Mare, judeţul Bistriţa-Năsăud, în familia preotului Ioan Hossu. Studiile le-a urmat la gimnaziul luteran din Reghin, apoi la gimnaziul superior romano-catolic din Târgu Mureş, pentru ca, ulterior, să frecventeze cursurile gimnaziului superior greco-catolic din Blaj. În centrul mitropolitan greco-catolic l-a cunoscut pe Iuliu Haţieganu, cu care a legat o strânsă prietenie. Pentru a-şi desăvârşi pregătirea, a plecat, cu sprijinul unchiului său, episcopul Vasile Hossu, la Roma. Aici a studiat la Colegiul Congregaţiei de Propaganda Fide. La prestigiosul institut roman a fost numit Primo Prefetto, prefect în subordinea căruia se aflau ceilalţi studenţi. La finalizarea studiilor a fost promovat doctor în filosofie, în anul 1906, iar patru ani mai târziu, în 1910, doctor în teologie.
Decizia de a îmbrăţişa cariera clericală nu a surprins pe nimeni. La 27 martie 1910, la vârsta de 25 de ani, a fost, astfel, hirotonit de către unchiul său, Episcopul Vasile Hossu, în capela Colegiului Urbanian. Martor al evenimentului a fost şi tatăl său, care se deplasase la Roma special în acel scop.
Odată întors în Transilvania, Iuliu Hossu a fost cooptat în Cancelaria episcopală de la Lugoj. De-a lungul timpului, în cariera sa a îndeplinit mai multe funcţii, respectiv de: protocolist, bibliotecar, notar consistorial, secretar episcopal, director de cancelarie, dar şi profesor de Studii Biblice la Academia de Teologie Româno-Unită de la Lugoj.

Episcopii Iuliu Hossu, Vasile Traian Frentiu, Alexandru Nicolescu, Alexandru Rusu

Un moment important al evoluţiei sale pe scara ierarhiei ecleziastice s-a produs în anul 1917. Rămânând vacant scaunul episcopal de Gherla, Iuliu Hossu a fost numit în fruntea acestei dieceze, devenind succesorul unchiului său. A fost, astfel, promovat ierarh la vârsta de 32 de ani, respectiv la data de 3 martie 1917, prin numirea sa de către împăratul Carol al IV-lea şi confirmarea sa de către Papa Benedict XV, la 21 aprilie. A fost hirotonit în catedrala din Blaj, la 4 decembrie 1917 de către Mitropolitul Victor Mihalyi de Apşa, asistat de episcopii Demetriu Radu, de la Oradea, şi de Valeriu Traian Frenţiu, de la Lugoj. La 16 decembrie 1917 a fost instalat în mod festiv în catedrala din Gherla.
Desfăşurând un program de pastoraţie foarte dinamic, Iuliu Hossu a fost numit Episcopul vizitelor canonice. Cifrele au explicat, de altfel, acest supranume. În arcul temporal 1920-1926, ierarhul a vizitat peste 700 de comunităţi religioase.
De asemenea, în perioada păstoririi sale, reşedinţa episcopiei a fost mutată de la Gherla la Cluj prin Constituţia Apostolică Solemni Conventione, dată la 5 iunie 1930. În urma noii organizări, titlul diecezei a devenit Episcopia de Gherla-Cluj.

Episcopul Iuliu Hossu la Marea Adunare de la Alba Iulia

Episcopul Iuliu Hossu s-a evidenţiat şi în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada ocupării Transilvaniei, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, ierarhul greco-catolic a decis să rămână alături de credincioşii săi. Prin decizia sa a contribuit şi el la susţinerea identităţii naţionale româneşti în acei ani dificili de război, 1940-1944. În acea perioadă deosebit de complicată pentru întreaga provincie românească, desprinsă, din nou, de România, Iuliu Hossu a purtat dese discuţii cu episcopul ortodox al Clujului, Nicolae Colan, dar şi cu mitropolitul ortodox de la Sibiu, Nicolae Bălan. Anii de cumpănă au adus, aşadar, o apropiere a ierarhilor celor două Biserici româneşti din Ardeal.
Înzestrat cu virtutea iubirii creştine, viitorul cardinal nu a ezitat să ajute mii de familii de evrei, în perioada prigonirii acestora, pentru a-i scăpa de la deportare.
Primii ani postbelici au adus pentru ierarhul clujean noi provocări. Instaurarea regimului comunist a însemnat pentru Iuliu Hossu un periplu prin sistemul carceral, tutelat de regimul totalitar. La 28 octombrie 1948 a fost arestat şi dus la Dragoslavele. De altfel, în zilele de 27-29 octombrie 1948 au fost arestaţi şi ceilalţi 5 episcopi greco-catolici, Alexandru Rusu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Bălan. Destinul său, ca şi al celorlalţi ierarhi, s-a întrepătruns cu cel al Bisericii Greco-Catolice, care în anul 1948 a fost desfiinţată. La 27 februarie 1949 a fost transferat la mănăstirea Căldăruşani, iar la 24 mai 1950 a fost mutat la închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, unde a stat până la 4 ianuarie 1955. În perioada mai 1955 – iulie 1956 a avut domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeş, împreună cu alţi doi episcopi: Alexandru Rusu şi Ioan Bălan. Pentru o scurtă perioadă de timp a fost transferat la mănăstirea de la Ciorogârla, de unde, la 16 august 1956, a fost mutat la Mănăstirea Căldăruşani. La acest aşezământ monastic, stabilit ca domiciliu obligatoriu, ierarhul a stat până la sfârşitul vieţii, la 28 mai 1970.

Episcopul Iuliu Hossu, Regina Maria, Regele Ferdinand, 1919

Cu doar un an înaintea trecerii sale la Domnul, în 1969, Iuliu Hossu a fost ridicat la randul de cardinal prin decizia papei Paul al VI-lea. La dorinţa expresă a prelatului greco-catolic, în Consistoriul papal din 28 aprilie, numele său n-a fost pronunţat, rămânând necunoscut. S-a anunţat doar numirea in pectore a unui cardinal. Aşadar, anunţarea publică a noii sale demnităţi a fost amânată pentru o dată nespecificată, însă numirea rămânea în inima papei. Respectându-i decizia, abia după trei ani de la moartea sa, pontiful Paul al VI-lea, în cadrul Consistoriului papal ţinut la 5 martie 1973, a anunţat că episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Preasfinţitul Iuliu Hossu, a fost unul dintre cardinalii promovaţi in pectore, la 28 aprilie 1969.

Iuliu Hossu – un apostol al românismului
De-a lungul timpului, prin activitatea sa, Iuliu Hossu s-a implicat activ în mişcarea naţională din Transilvania. A fost, de altfel, una dintre personalităţile ardelene care au marcat evenimentele din toamna anului 1918, finalizate cu conturarea României Întregite.
În vara anului 1914, Iuliu Hossu a participat, ca delegat al Episcopatului Român Unit, la Congresul Euharistic Internaţional de la Lourdes, astfel încât izbucnirea primei conflagraţii mondiale l-a surprins în Franţa. Reîntors în Transilvania a fost trimis pe front ca preot militar. Sarcina sa era aceea de a oferi sprijin spiritual bolnavilor şi răniţilor, îndeosebi români, din spitalele militare din Austria, Boemia şi Moravia. Activitatea şi dăruirea sa i-au adus şi distincţii, între care Crucea cu decoraţii de război a Ordinului Francisc I.
De la începutul episcopatului său, Iuliu Hossu s-a implicat în lupta pentru emanciparea naţiunii române. De altfel, el a fost un susţinător fervent al idealului unirii tuturor românilor. Un episod elocvent în acest sens a fost şi emiterea circularei din 26 octombrie 1918. Aşadar, cu puţin timp înainte de proclamarea Unirii Transilvaniei cu România, ierarhul a trimis clerului şi credincioşilor o circulară prin care le-a cerut acestora să nu mai recunoască nicio altă autoritate în afara Sfatului Naţional Român de la Arad, singurul reprezentant legal şi legitim al poporului român. Deosebit de atent la formularea sa, episcopul îndemna, totodată, la menţinerea ordinii, „ca nimica să nu conturbe procesul cristalizării Idealului nostru naţional”.
Iuliu Hossu a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia, organizată la 1 decembrie 1918, fiind propus de Episcopatul Român Unit pe considerentul tinereţii, dar şi pe cel al pregătirii. Totodată, Marele Sfat Naţional l-a însărcinat şi cu citirea Declaraţiei Unirii.
Deplin conştient de însemnătatea momentului, ierarhul a dorit să rostească câteva cuvinte înainte de a citi Rezoluţia Marii Adunări. Susţinător activ al dezideratului naţional de-a lungul timpului, Iuliu Hossu a fructificat clipa şi a pregătit auditoriul prin reliefarea, în tonuri emoţionante, a evenimentului: „Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rosteşte prin poporul Său credincios dreptatea Sa însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărârea noastră se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România!”
Introducerea sa a avut efectul scontat, căci inimile delegaţilor prezenţi la Marea Adunare de la Alba Iulia au vibrat la unison în momentul în care ierarhul a dat citire celor nouă puncte ale Declaraţiei de Unire. Rostirea fiecărui punct al actului aducea cu sine aclamaţii, aprobări, aplauze. După reliefarea deciziei tuturor românilor din Transilvania, Crişana, Maramureş şi Banat de a se uni cu România, episcopul Iuliu Hossu a încheiat: „Fericit am vestit hotărârea judecăţii lui Dumnezeu prin reprezentanţii a toată suflarea românească; fericiţi voi care aţi pecetluit pe veci Unirea cu Ţara-Mamă. O viaţă întreagă veţi mărturisi cu mândrie: Şi eu am fost la Alba-Iulia! Fiii fiilor voştri vor chezăşui puternic şi fericit rostind: Şi părinţii noştri au fost la Alba-Iulia. Voi sunteţi marea armată a sufletelor alese, a neamului nostru. De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu şi pe credinţa poporului Său”.
Solidaritatea manifestată de cei doi ierarhi, Iuliu Hossu, episcop de Gherla, şi Miron Cristea, episcop de Caransebeş, s-a dorit a fi un exemplu pentru toţi românii. De altfel, prelatul greco-catolic a şi subliniat: „Pe cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi, pe veci, toţi fraţii români!”
Peste timp, prelatul greco-catolic a menţionat şi în Memoriile sale coeziunea între liderii politici şi cei bisericeşti din acel moment providenţial. „Îmbrăţişaţi frăţeşte” au ascultat discursul preşedintelui Adunării, octogenarul Gheorghe Pop de Băseşti, care parafrazându-l pe dreptul Simeon, a încheiat: „Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta; unirea neamului”.
Ulterior, la propunerea lui Iuliu Maniu, Iuliu Hossu a fost ales şi membru al delegaţiei ardelene care a prezentat Regelui Ferdinand deciziile Marii Adunări Naţionale. Alături de ierarhul gherlean mai erau Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voevod şi episcopul ortodox Miron Cristea.
Prin toate acţiunile sale, Iuliu Hossu a dovedit că nu a fost doar un ierarh, ci şi un lider naţional. După realizarea României Mari, episcopul greco-catolic a fost, conform prevederilor legislative, senator de drept în noul Parlament, în care au intrat reprezentanţi ai tuturor provinciilor unite cu Regatul român. În dezbateri, s-a dovedit a fi un bun orator, dar şi un susţinător activ al drepturilor Bisericii Greco-Catolice. A intervenit cu precădere atunci când s-au discutat aspecte referitoare la relaţiile Stat-Biserică, la statutul Bisericii Unite în noul context statal, dar şi la situaţia şcolilor confesionale unite.
Părtaş la cele mai sângeroase conflagraţii ale secolului XX, Primul Război Mondial şi cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi la urmările extrem de dificile ale acestora, Iuliu Hossu s-a dovedit a fi un ierarh integru, care nu a acceptat compromisul nici pe plan naţional, nici pe cel confesional. În zbuciumatele zile ale anului 1948, pentru a-şi încuraja credincioşii şi preoţii în fruntea cărora era, Iuliu Hossu a rostit câteva cuvinte, care peste timp au primit conotaţii testamentare: „Fă în aşa fel ca niciodată şi în faţa nimănui să nu trebuiască să-ţi pleci capul pentru ce-ai făcut, ci să poţi sta totdeauna cu fruntea sus. Asta să o faci!”

Bibliografie:
Silvestru Aug. Prunduş, Clemente Plaianu, Alexandru Nicula, Ioan M. Bota, Ion Costan, Cardinalul Iuliu Hossu, Editura Unitas, Cluj-Napoca, 1995.
Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră: memoriile Cardinalului Iuliu Hossu, ediţie îngrijită de Silvestru Augustin Prunduş, Cluj-Napoca: Viaţa Creştină, 2003.
Primul Cardinal al românilor Iuliu Hossu – eminentă personalitate a Bisericii şi Neamului Românesc, Editori: Dan Ruscu, G. Tuţu, Cluj Napoca: Editura Mega, 2017.

Sursa fotografiilor:
http://ziarulfaclia.ro/; http://credintanoastraesteviatanoastra.blogspot.ro

CS II dr. Ioana-Mihaela Bonda, Direcţia Patrimoniu Cultural Universitar,
Universitatea Babeş-Bolyai