IPS Andrei Andreicuț: „Prin post și rugăciune, Dumnezeu ar înlătura și pandemia”

„Dintre toate terapeuticele creștine, rugăciunea este cea mai la îndemână”, a transmis sâmbătă, 15 august, la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Nicula mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, IPS Andrei Andreicuț.

„Ar trebui ca toți, de la cel mare până la cel mic să ne rugăm lui Dumnezeu să înlăture această pandemie”, a spus IPS Andrei, arătând că „prin post și rugăciune, Dumnezeu ar înlătura și pandemia”. „Acum. noi nu-i putem convinge pe toți oamenii din lumea aceasta să se roage. Dar dumneavoastră, care iubiți pe Maica Domnului vă rugați pentru familiile dumneavoastră, pentru cei bolnavi pe care-i cunoaștem și, de ce nu, vă rugați și ne rugăm pentru toată lumea cuprinsă de suferință. (…) Acesta este cuvântul meu la acest praznic minunat al Adormirii Maicii Domnului: rugăciunea, tainele tămăduitoare – spovedania și maslul ne ajută foarte mult. Și de aici, de la acest loc de rugăciune plecăm întăriți la casele noastre. În suflet ducem credință, dragoste și pocăință. În suflet ducem tărie și cerească bucurie”, le-a explicat IPS Andrei Andreicuț pelerinilor care au ținut să fie prezenți la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pentru a se ruga la Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Nicula.

Și în acest an, mii de credincioșii au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, la mănăstirea Nicula din județul Cluj. Numărul maxim de participanți s-a înregistrat în noaptea de vineri spre sâmbătă – 2500 de persoane, iar numărul total de pelerini care au afluit a fost de 5000. În ajunul Praznicului Adormirii Domnului, vineri seara, în jurul orei 21,30, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula a fost scoasă în procesiune pe altarul de vară al lăcașului de cult.

Sfânta Liturghie de hramul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului a fost săvârșită de IPS Andrei Andreicuț înfruntea unui sobor de preoți și diaconi. În acets an, din cauza pandemiei, hramul Adormirii Maicii Domnului s-a desfășurat cu restricții impuse de autorități. Pe parcursul evenimentului religios, câteva sute de jandarmi, polițiști, pompieri, salvatori SMURD, dar și voluntari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au monitorizat zona Mănăstirii Nicula. De asemenea, jandarmii au fost poziționați în biserică, lângă icoane, având sarcina de a-i atenționa pe credincioși să nu se atingă de acestea. Au fost și o serie de probleme în contextul pelerinajului. Astfel, au fost aplicate 29 de amenzi în valoare de 23.000 lei pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor și o amendă de pentru refuzul privind nepurtarea măștii de protecție. De asemenea, 12 persoane au avut nevoie de asistență medicală

Oamenii legii au aplicat și amenzi. Zece persoane au fost sancționate contravențional cu o sumă totală de 15.400 de lei pentru abateri de la legea privind combaterea coronavirusului și pentru tulburarea liniștii publice.

Articole din aceeasi categorie