Ipoteză IICCMER: Ultimul episcop al Hușilor, din perioada comunistă, otrăvit din dispoziția guvernanților

Ultimul episcop al Hușilor din perioada comunistă, Grigorie Leu (1881- 1949), a fost otrăvit din dispoziția guvernanților, prin complicitatea Securității comuniste – este ipoteza lansată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), care a anunțat, luni, începerea unei acțiuni de investigații arheologice în municipiul Huși (jud. Vaslui), în scopul deshumării rămășițelor pământești ale acestuia, pentru a dovedi crima.

Cercetările de la Huși vor fi efectuate, începând de marți, 25 septembrie, în urma solicitărilor venite din partea urmașilor fostului episcop, de către un colectiv de arheologi de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud, Muzeul de Istorie Turda), alcătuit din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu și Horațiu Groza.

Grigorie Leu s-a născut la 2 mai 1881, în satul Țuțcani, comuna Mălușteni, județul Vaslui. Părinții săi au fost preotul ortodox Constantin Leu și Sultana Leu, născută Filiuță. A început primele clase primare în satul natal, apoi le-a continuat și terminat la Bârlad, în 1894. A candidat la Seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman, unde a intrat ca bursier pe un loc fruntaș. După trei ani de cursuri, în 1897, se transferă la Seminarul „Veniamin Costache” din Iași, urmează anul patru din cursul inferior și primii trei ani ai cursului superior, pe care îl finalizează în 1901, la Seminarul Central din București. În februarie 1902 este angajat cântăreț la biserica „Sfântul Gheorghe” din Galați. În 1903 primește o bursă de studii la Facultatea de Teologie din Kiev, unde nu stă decât o lună, fiind nevoit să se întoarcă în țară din cauza pierderii corespondenței oficiale dintre Mitropolia Moldovei și autoritățile bisericești din Rusia. În 1904, în urma demisiei pe caz de boală a socrului său, Dimitrie Ganea, este hirotonit și numit preot în satul Oancea, activând și ca învățător la școala din localitate. Rămâne însă văduv după doar șase ani. În 1906 se înscrie la Facultatea de Teologie din București, pe care o termină în 1910. După absolvire rămâne în București, fiind angajat ca preot și profesor la Seminarul Central, unde a lucrat până în 1916. Odată cu începerea Primului Război Mondial, în august 1916 este mobilizat ca preot militar, slujind mai întâi la formațiuni sanitare, apoi direct pe front, la unități combatante. Pentru devotamentul și calitățile dovedite a fost avansat la gradul de căpitan și decorat cu Coroana României.

După unirea Basarabiei cu Regatul României a fost trimis în această provincie ca împuternicit guvernamental, unde, prin munca misionară, didactică și cărturărească, s-a dedicat consolidării noului edificiu statal. În toamna lui 1918 a fost însărcinat să reînființeze Seminarul Teologic din orașul Ismail, pe care l-a condus în calitate de director până în 1924. Pentru vrednicia dovedită, în 19 noiembrie 1924, Sfântul Sinod îl alege arhiereu. În decembrie este tuns în monahism cu numele de Grigorie și apoi ridicat la rangul de arhimandrit. Hirotonirea întru arhiereu a avut loc în 28 decembrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, fiind uns vicar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu titulatura de Botoșăneanul. La scurt timp a fost numit și egumen al Mănăstirii „Sf. Spiridon” din Iași. La 4 februarie 1925 a devenit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În calitate de vicar mitropolitan, împreună cu patriarhul Miron Cristea a organizat serviciile religioase ale Armatei și învățământul teologic din provinciile istorice revenite României, iar în cea de membru al Sinodului primește sarcina de a conduce comisia sinodală pentru misiunea Bisericii Ortodoxe Române în țară și de a coordona activitatea Bisericii pentru românii din străinătate.

În urma vacantării scaunului episcopal al Argeșului, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege, la 30 aprilie 1936, ca episcop titular al acestei eparhii. Disputa intervenită între episcop și Regele Carol al II-lea, care dorea transformarea Catedralei din Curtea de Argeș în necropolă regală și scoaterea întregului ansamblu episcopal din circuitul patrimonial al Bisericii, va duce la situația în care Grigorie Leu a fost nevoit să aleagă între a renunța la episcopat și a se retrage la Mănăstirea Turnu, sau numirea ca episcop la Huși, unde scaunul episcopal rămase vacant în noiembrie 1939. Decide pentru a doua formulă, astfel că la 11 iunie 1940 este ales ca episcop al Hușilor. A fost înscăunat la 28 iulie 1940, în Catedrala Episcopală din Huși, devenind cel de-al 40-lea ierarh al acestei eparhii.

„Grigorie Leu a fost un anticomunist convins, luând atitudine împotriva acestui sistem social-politic bazat pe ateism. Încă din vremea când era arhiereu vicar, la Iași, opoziția sa față de această orânduire socială o argumenta cu exemple nefaste din țările unde ea a fost acceptată, dar și cu susțineri și argumentări de ordin teologic și național. (…) Atitudinile anticomuniste manifestate deschis înainte de 1944, ostilitatea, nemulțumirile și reproșurile față de noul regim politic, exprimate în mod direct sau indirect, l-au adus în atenția Siguranței și apoi a Securității. După alungarea Regelui din țară s-au accentuat presiunile asupra episcopului. (…) În august 1947 a fost acuzat public în Parlament că este un admirator al regimului antonescian, că a fost susținător al războiului împotriva URSS, că nu s-a încadrat politic și ideologic la cerințele timpului și că face opoziție fățișă regimului, fiind promonarhist și reacționar, pentru toate acestea cerându-se trimiterea sa în judecata instanțelor civile și bisericești. După mai bine de trei secole de existență neîntreruptă, în 23 februarie 1949, prin Decretul privind aprobarea statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, promulgat de Prezidiul Marii Adunări Naționale, a fost desființată Episcopia Hușilor. (…) La 25 februarie 1949, Grigorie Leu a fost invitat la Guvern. În discuția purtată cu președintele Consiliului de Miniștri, Petru Groza, episcopul Grigorie a abordat punctual toate hotărârile statutare ale noului decret de funcționare a Bisericii Ortodoxe, evidențiind daunele ce se aduc intereselor majore ale Bisericii și ale românilor în general. A protestat oficial împotriva subordonării Bisericii românești din străinătate Patriarhiei din Rusia, pentru ingerințele unor instituții ale statului în viața Bisericii și încălcarea autonomiei acesteia, a dispozițiilor arbitrare privind pensionarea prea timpurie a preoților și ierarhilor, împotriva anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică, împotriva cotelor impuse, a cenzurii și epurării tipăriturilor, a jafului și terorii instaurate în țară. Alte probleme abordate au privit desființarea forțată a Episcopiei Hușilor, dar și chestiunea plecării ilegale din țară, în august 1948, a fiului său, preotul Victor Vasile Leu, care, prin emisiuni difuzate la posturi de radio străine, ataca sistematic regimul proletar. (…) Episcopul Grigorie Leu a fost apoi invitat de către primul-ministru la o masă protocolară, unde nu a servit decât o cafea. Imediat după părăsirea locului a început să se simtă rău, dându-și seama că a fost otrăvit. (…) Ierarhul s-a întors cu trenul spre Huși, coborând în gara Crasna, unde trebuia să schimbe garnitura. Până la sosirea trenului, a fost găzduit de o cunoștință, Ioan Gh. Humă, care a fost rugat de episcop să telegrafieze la Medgidia, pentru a fi anunțată cumnata sa, Valentina Leu, medic de profesie, să vină de urgență la Huși. Vădit slăbit, ierarhul și-a continuat drumul cu trenul spre casă, iar a doua zi, la reședința episcopală a sosit și doctorița Valentina Leu, care l-a supravegheat și îngrijit până în ultima clipă a vieții sale. (…) Înaltul prelat, fiind conștient că va muri în scurt timp, a spus tuturor persoanelor apropiate cu care a venit în contact în acele zile că a fost otrăvit prin cafeaua pe care o băuse la masă cu primul-ministru. Cu luciditate, în pofida suferințelor provocate de substanța otrăvitoare, având manifestări de greață, dureri abdominale și inghinale, slăbiciune și sete cumplită, și-a adus la zi testamentul spiritual și pe cel material (…). A cerut să fie îmbrăcat modest, cu veșminte vechi, și îngropat simplu, în latura exterioară a bisericii episcopale. Tot el a precizat ce persoane să fie chemate la înmormântare (…). În ultima zi a lunii februarie, starea de sănătate a episcopului s-a înrăutățit, prin apariția hemoragiei digestive. În dimineața zilei următoare, marți, 1 martie 1949, în jurul orei 7:00, după ce i se făcuse Sf. Maslu, episcopul Grigorie Leu a trecut la Domnul” – arată, într-un comunicat remis, luni, presei, cercetătorii IICCMER.

Potrivit acestora, mulți clerici au fost opriți sau intimidați de Securitate să participe la prohod. La funeralii, guvernul Petru Groza și-a trimis un reprezentant oficial pentru a transmite regretele pierderii unui asemenea ierarh, dar care, „în realitate, avea ca principală misiune să împiedice eventuala autopsiere a cadavrului”. Mai târziu, cererea familiei de a se cerceta cauzele reale ale decesului a primit „răspunsul” autorităților comuniste: „au fost arestați de Securitate și condamnați la ani de temniță, sub diferite pretexte, cei doi frați ai episcopului care au semnat cererea către procuratură, iar alți membri ai familiei și apropiați ai fostului episcop au fost, la rândul lor, arestați, anchetați, torturați și unii chiar condamnați”.

”Episcopul Grigorie Leu a murit în urma unui asasinat politic și, odată cu el, o episcopie românească ce dăinuia de secole în această parte de țară. După suprimarea înaltului prelat român, mai multe posturi de radio și agenții de presă din Europa Occidentală anunțau opinia publică internațională despre această crimă, înfăptuită de cominterniști asupra unui mare propovăduitor al adevărurilor naționale românești. În istoria represiunii și a rezistenței românești împotriva comunismului, episcopul Grigorie Leu ocupă un loc de cinste, după cum o atestă faptele, documentele și mărturiile celor care au participat la evenimente. Chiar dacă, oficial, nimeni n-a încercat până în prezent să dovedească că a fost vorba de un asasinat, mărturii importante ale vremii arată că ultimul episcop al Hușilor a fost otrăvit din dispoziția guvernanților de atunci ai țării, prin complicitatea Securității comuniste. În România au existat și alte cazuri asemănătoare, semnalate pe toată perioada regimului comunist, în care mai multe persoane au decedat subit în urma unor astfel de proceduri instrumentate de fosta Securitate la comanda liderilor regimului totalitar comunist” – arată IICCMER.

Investigațiile de la Huși se vor desfășura în conlucrare cu Parchetul Militar, care a fost sesizat de IICCMER în privința acestui caz.

Episcopia Hușilor a fost întemeiată în anul 1598, funcționând neîntrerupt până în vremea comunismului, când a fost desființată. Episcopia si-a reluat activitatea în anul 1996.

M. TRIPON