Întoarcerea lui Dan Petrescu

Revenirea „Bursucului” în Gruia i-a dezumflat pe rivali, care consideră că CFR Cluj va fi și mai puternică.

Întocmai ca Sandokan, tigrul Malaesiei, Dan Petrescu, bursucul Chinei, se întoarce în Gruia. CFR Cluj merge ca TGV-ul sub bagheta lui Alin Minteuan, care are cinci victorii din tot atâtea posibile, după demiterea portughezului Toni Conceicao, însă fostul jucător al campioanei, comparat, păstrând evident proporțiile, cu norvegianul Ole Gunnar Solskjaer, care a readus-o pe Manchester United în lumina reflectoarelor după perioada nefastă cu mult mai galonatul Jose Mourinho, nu are pedigree-ul unui antrenor de top. Minteuan va avea mereu, cel puțin la CFR, statutul interimarului sau al antrenorului secund, supus și ascultător, gata să îmbrace la orice oră mantia de vreme rea. Minteuan joacă perfect rolul lui Pete Best, primul baterist al legendarilor Beatles, care a fost dat la o parte fiindcă nu dădea bine în poze. Spre doesebire de Dan Petrescu, Minteuan nu a făcut parte din „Generația de Aur” și nici n-a jucat la Chelsea. În buna tradiție, antrenorul proaspăt confirmat la CFR este imediat măturat. Periat, fardat, șpreiat cu deodorant, coafat ca pentru nuntă, Minteuan trebuie să bată în retragere pe principiul „cel mai bun atac e apărarea”. Campioana se pregătește să-i întindă covorul roșu lui Dan Petrescu, pentru a doua debarcare a „Bursucului” în Gruia. De data aceasta pe bune. CFR i-a mai făcut curte acum o lună, dar Petrescu nu s-a lăsat convins și a spus atunci un „Nu” hotărât, însă s-a sucit. Și vine acum, pe final de campionat, să strângă laurii, fiindcă CFR e în pole-position pentru un nou titlu de campioană, al doilea consecutiv și al cincelea din istoria clubului.

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie