Insp. şc. gen. Valentin Cuibus: Există, încă, o reticenţă extraordinară, în sistem, în momentul în care se pune problema unei schimbări, de orice natură

Inspectorul şcolar general Valentin Cuibus spune că există, încă, o reticenţă extraordinară, în sistem, în momentul în care se pune problema unei schimbări, de orice natură. „Că a fost vorba de eficientizarea sistemului în mediul rural, că a fost vorba de învăţămîntul de excelenţă, a existat şi există o reţinere din partea sistemului, în primul moment!” – declară Cuibus, în interviul acordat ziarului Făclia. În opinia sa, aceste reticenţe se pot explica, uneori, prin existenţa unor „interese ale unui grup restrîns”, dar şi, alteori, prin influenţa administraţiilor locale. Nu în ultimul rînd – remarcă Valentin Cuibus -, aceste reticenţe sînt generate însă şi de situaţia financiară a celor implicaţi.  

 – Fiindcă e vremea bilanţurilor, vă întreb: care au fost, pentru dvs, bunele şi relele anului 2013?

– Să începem cu bunele sau cu relele?

– Cu… relele, ca să rămînă „gustul dulce”, al celor bune, în final.

– Bine. Fără lipsă de modestie, însă, nu pot să spun că au fost lucruri foarte mari pe care le-am dorit şi pe care nu am reuşi să le împlinim. Sigur că nu toate au fost aşa cum ne-am fi dorit noi, dar atît timp cît există elevi cu note de 2, 3, care termină clasa a VIII-a, atît timp cît există probleme de disciplină în unele unităţi de învăţămînt, atît timp cît numărul de absenţi este, încă, mare, chiar dacă el a scăzut în anul acesta, înseamnă că sînt încă lucruri pe care trebuie să le facem în continuare. Sînt multe lucruri pe care le-am început, dar care vor trebui, evident, continuate.

– Cea mai mare… dezamăgire?

– Cea mai mare dezamăgire, să zic, personală, este faptul că există o reticenţă în sistem, extraordinară, în momentul cînd punem problema unei schimbări de orice natură. Foarte greu se acceptă o schimbare şi cred că acesta este lucrul cel mai dificil. Că a fost vorba de eficientizarea sistemului în mediul rural, că a fost vorba de învăţămîntul de excelenţă, a existat şi există o reţinere din partea sistemului. În primul moment! După care, sigur, sînt foarte mulţi oameni care îşi dau seama că lucrurile trebuie să meargă în direcţia asta şi merg în direcţia respectivă, dar, repet, este o reticenţă, de fiecare dată.

Este un sistem uriaş. Gîndiţi-vă că discutăm de 10.500 de angajaţi direcţi, de 94.000 de copii, de, automat, 180.000 de părinţi, şi dacă punem şi bunicii, vom acoperi populaţia judeţului, integral. Normal că aici sînt foarte multe păreri şi sînt foarte multe probleme.

În rest…, nu pot să spun că nu sînt mulţumit de faptul că lumea a reacţionat pozitiv la foarte multe lucruri, deoarece chiar sînt foarte multe lucruri care s-au făcut. Şi vreau să le mulţumesc tuturor cadrelor didactice, pentru că n-a fost uşor. Tot ceea ce am gîndit noi şi am făcut, am făcut împreună cu ei, pentru că singuri, noi nu puteam să facem nimic. Ei, dascălii, au susţinut marea majoritate a proiectelor pe care noi le-am avut.

De exemplu, proiectul din mediul rural a însemnat sute de inspecţii în şcolile de la sate şi a dus la o creştere cu peste 20 de procente a numărului elevilor care au obţinut note peste 5 la nivelul unităţilor de învăţămînt din mediul rural, ceea ce, cred eu, este important, este un prim pas pentru ceea ce vrem să facem în continuare.

Faptul că a crescut procentul celor cu note peste 5 şi la învăţămîntul tehnic, faptul că judeţul Cluj a fost, la toate cele patru tipuri de concursuri, pe locurile I, II şi III – că a fost vorba de testările naţionale, de bacalaureat, de titularizare sau de definitivat!, toate astea se datorează tuturor cadrelor didactice, susţinerii pe care am avut-o în mare măsură de la părinţi, chiar dacă sînt destule locuri în care relaţia cu părinţii nu e cea care ar trebui să fie şi în care apropierea familiei de şcoală nu este întotdeauna aşa cum noi am dori-o. Şcoala trebuie să facă educaţie, dar nu va putea s-o facă niciodată singură, ci numai împreună cu familia.

Deci, majoritatea lucrurilor au mers bine. Am făcut nişte paşi în zona învăţămîntului rural, pentru că era una dintre priorităţile noastre, am făcut nişte paşi în zona învăţămîntului de excelenţă, iar faptul că am obţinut mai multe premii, faptul că activitatea a fost, după părerea noastră, mult mai consistentă, cred că înseamnă foarte mult.

– Aţi făcut nişte schimbări şi în învăţămîntul tehnic…

– Am făcut puţină ordine în învăţămîntul tehnnic, în sensul micşorării numărului de profile, de la 7-8 la o şcoală – care este enorm, şi nu poate fi calitate! -, la un număr mai mic.

A crescut extraordinar de mult numărul şi calitatea activităţilor extraşcolare, care se fac în unităţile de învăţămînt. Pot să spun că a crescut siguranţa în multe unităţi de învăţămînt, prin multe programe, foarte multe programe cu Poliţia, cu Jandarmeria, cu alte instituţii specializate ale statului, şi nu pentru că la Cluj ar fi un fenomen, ci pentru a evita ca [nesiguranţa, infracţionalitatea] să devină, în timp, un fenomen. Aici discutăm şi de controalele care s-au făcut tot timpul în zona şcolilor, discutăm de relaţia dintre Şcoală şi Poliţie, de relaţia dintre Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi instituţiile statului.

Lucrurile astea au funcţionat, eu zic, normal, aşa cum ar fi trebuit să funcţioneze, şi cred că rezultatele încep să se vadă.

– A mai existat, în anul şcolar 2012-2013 sau în anul calendaristic 2013, ceva care să vă surprindă, în unităţile de învăţămînt din judeţ?

– Să mă surprindă, n-aş putea să spun. Doar că mi s-au confirmat anumite lucruri, de care spuneam mai înainte: faptul că la un sistem de mărimea asta este foarte greu să încerci să faci orice modificare. Este o reticenţă, din partea sistemului, de multe ori, în a face orice schimbare. Dar nu pot să spun că lucrul acesta m-a surprins, pentru că mă aşteptam, ştiam dinainte că aşa este. Dar dacă eşti perseverent, eu cred că lucrurile pot să meargă înainte, şi marea majoritate a colegilor noştri, chiar şi a părinţilor, înţeleg faptul că trebuie să schimbăm ceva dacă vrem ca lucrurile să meargă înainte.

– Aveţi o explicaţie pentru reticenţa de care vorbiţi?

– N-aş putea să spun. Nu, nu cred că am, deşi m-am gîndit de multe ori la lucrul acesta. Poate că uneori apare din interese ale unui grup restrîns, şi mă refer aici, de exemplu, la… a nu desfiinţa un învăţămînt simultan într-o unitate sau alta. Alteori este, poate, influenţa administraţiilor locale, care pe bună dreptate, pe undeva, încearcă să-şi păstreze unităţile de învăţămînt. Dar, să nu uităm: avem în momentul acesta patru unităţi administrative care au sub 50 de copii pe întreaga rază a comunei, şi este foarte greu să ai o unitate de învăţămînt performantă cu 50 de copii în mai multe structuri; deci e clar că nu poate funcţiona decît în sistem simultan. Şi atunci, este foarte greu.

Deci, sînt foarte multe explicaţii, unele legate de o anume conjunctură într-o unitate sau alta, altele care sînt legate de situaţia financiară a celor implicaţi, pentru că, trebuie să remarcăm, şi asta e o mare, mare problemă. Cred că va trebui să mergem cu o viteză mai mare spre o descentralizare reală. Cu toate riscurile pe care ţi le asumi în primul moment, cred că trebuie să facem această descentralizare. Şi va trebui, directorilor, să le dăm mai multă putere, dar şi mai multe pîrghii. Au obligaţii din ce în ce mai multe. Va trebui să gîndim însă şi un sistem diferit de retribuire a lor, pentru că, în momentul în care un director cîştigă cu 100-150 de lei mai mult decît un profesor, chiar nu are de ce să-şi bată capul cu toate problemele, foarte multe, care sînt într-o unitate de învăţămînt.

De asemenea, sumele care vor fi alocate învăţămîntului vor trebui să fie mai mari. Există o bună şansă în 2014-2020, prin faptul că în proiectele europene va putea să intre zona de investiţii pentru învăţămînt cu un procent mult mai mare decît cel care a fost pe 2007-2013, ceea ce înseamnă un pas înainte în această direcţie.

– Din ceea ce aţi realizat în 2013, ce vă bucură cel mai tare?

– Două lucruri. În primul rînd, faptul că învăţămîntul preuniversitar din rural a început să se mişte, deci sînt, aşa cum spuneam şi mai înainte, nişte paşi importanţi care s-au făcut aici şi se văd rezultatele. Adică, încercăm, şi chiar reuşim să le dăm o şansă şi copiilor din rural, pentru că există o diferenţă, din păcate, încă, mare, între ceea ce este în mediul rural şi ce este în mediul urban, în privinţa învăţămîntului.

Asta este prima mea mulţumire.

– Şi a doua…?

– A doua se referă la învăţămîntul de excelenţă, în care eu cred foarte, foarte tare. Fără să supăr pe nimeni, eu cred că aceşti copii sînt cei care trebuie să reprezinte şi vor reprezenta România, ei sînt cei care vor contribui la dezvoltarea învăţămîntului şi a economiei, şi clujene şi naţionale, la dezvoltarea ţării, pînă la urmă.  Şi cred că noi ar trebui să facem mai mult pentru aceşti copii excepţionali, ca să-i ţinem în ţară. În momentul în care vom fi în stare să-i facem pe aceşti copii să rămînă în ţară, în momentul acela lucrurile vor merge într-o altă direcţie, mai bună, pentru România.

– Pentru că aţi adus vorba de învăţămîntul de excelenţă: spuneaţi, nu demult, că intenţionaţi înfiinţarea unor clase de excelenţă, la Cluj-Napoca, pentru copiii din mediul rural. În ce stadiu este acest proiect?

– Sîntem în discuţii pentru asigurarea finanţării prin Consiliul Judeţean, pentru că e vorba de sume destul de mari, plus că trebuie să avem asigurată finanţarea şi pe anii următori. Adică, nu poţi să aduci la Cluj nişte copii din mediul rural şi după aceea să te trezeşti că nu le poţi asigura condiţiile absolut necesare. De asemeni, trebuie să ne gîndim şi la faptul că avem nevoie de astfel de clase şi în anul următor, şi peste 2 ani, deci trebuie să fie un sistem care să funcţioneze.

În mod normal, vom putea să demarăm acest proiect începînd cu anul şcolar 2014-2015. Întrebarea este decă vom pleca numai cu clasa a V-a sau vom merge, în paralel, şi cu clasa a IX-a. Este o chestiune de fonduri şi se face o analiză, acum, pe această problemă.

– Aţi avut, pînă acum, răspunsuri pozitive din partea oamenilor de afaceri, în această chestiune, a excelenţei?

– Am lansat proiectul. E mai greu, un pic, dar am avut deja răspunsuri pozitive privind tinerii de excelenţă. Ştiţi bine că înainte de festivitatea de premiere a olimpicilor am semnat un contract pentru viitorii olimpici, cu o firmă de turism, care le va asigura o tabără în străinătate tuturor celor care vor obţine în 2014 premii şi medalii la concursurile şi olimpiadele naţionale şi internaţionale. De asemeni, am obţinut în plen aprobarea, tacită, e adevărat, a preşedintelui Consiliului Judeţean, pentru dublarea sumelor pentru premierea olimpicilor, în 2014. Sînt convins că vom avea deschidere şi din partea instituţiilor care au resurse şi în acelaşi timp, şi din partea oamenilor de afaceri.

În mediul de afaceri noi am insistat acum foarte tare pentru învăţămîntul profesional, unde trebuie făcut mult mai mult decît s-a făcut pînă acum. Avem cereri destul de mari, şi dacă se va modifica şi legislaţia, în sensul începerii anului I de profesională după clasa a VIII-a, atunci chiar cred că şi aici lucrurile pot să intre în normalitate.

– Ce planuri şi ce aşteptări aveţi de la 2014?

– În primul rînd, vrem să continuăm tot ceea ce am început şi s-a dovedit viabil. Revin la învăţămîntul din mediul rural: controalele, acolo, vor continua, schimburile de experienţă vor continua. Un proiect care a dat rezultate foarte bune este Caravana profesorilor de română şi matematică în mediul rural. Evident, acest proiect va continua. Şi, aşa cum am mai spus-o, scopul nostru nu este de a-i verifica pe dascălii din rural, ci de a dezvolta sistemul şi de a-i aduce pe aceşti dascăli la acelaşi nivel cu cei din urban.

Vom restructura în continuare sistemul de excelenţă, pentru că eu nu cred că se poate merge pe un sistem de excelenţă cu un număr foarte mare de copii; de aceea, selecţia trebuie foarte serios făcută şi trebuie o investiţie foarte serioasă, din toate punctele de vedere, în aceşti copii.

Mai sînt cîteva  proiecte ale noastre, dintre care pe unele vom încerca să le pilotăm în acest an. E vorba, aşa cum spuneam nu demult, de o începere a separării învăţămîntului primar de învăţămîntul liceal, pentru că desfăşurarea activităţii împreună, copii de 5 sau 6 ani şi tineri de 19 ani, nu este benefică pentru educaţia copilului. Sigur, întîmpinăm foarte multe reticenţe şi în această direcţie, lucrurile merg foarte greu, sînt rezerve şi din partea administraţiei locale, şi din partea unora dintre şcoli, dar vom încerca o pilotare în cîteva locuri, ca să le dovedim că proiectul este eficient.

O altă chestiune foarte importantă este cea a restructurării învăţămîntului profesional. Aici lucrurile merg bine, am avut foarte multe întîlniri şi discuţii cu oameni de afaceri, dar avem nevoie şi de un pas din partea ministerului, acea modificare a Legii 1 care să permită şcoli profesionale după clasa a VIII-a.

– Aşteptări de la elevi, profesori, părinţi…?

– Am vrea ca toţi să fie alături de noi şi de proiectele pe care le gîndim, pentru că toate aceste proiecte sînt gîndite în interesul şcolii. Dacă vom avea alături de noi profesorii, părinţii şi elevii, sînt sigur că vom reuşi să realizăm tot ceea ce ne-am propus, evident, în beneficiul copilului.

M. TRIPON