Încep lucrările de stabilizare a Dealului Hoia

Lucrările de stabilizare a versantului Nordic al dealului Hoia vor începe în cel mult 14 zile, a anunţat Consiliul Judeţean Cluj, precizând că acest lucru este posibil deoarece a fost semnat deja contractul cu firma care a câştigat licitaţia.
,,Ceea ce am solicitat este ca aceste lucrări să fie de cea mai bună calitate şi să fie finalizate cât mai rapid. Chiar dacă termenul contractual este de maxim 12 luni, am cerut societăţii constructoare o mobilizare maximă, astfel încât lucrările să se încheie înainte de sfârşitul anului. Răspunsul a fost unul mai mult decât pozitiv: muncitorii vor lucra în trei schimburi, dacă va fi nevoie, şi nu mai puţin de 300 de piloţi în lungime de câte 25 de m fiecare vor fi executaţi lunar. Premisele sunt, astfel, mai mult decât favorabile iar momentul dării în folosinţă a clădirilor ultramoderne şi a facilităţilor create prin intermediul proiectului se conturează tot mai clar”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
Valoarea totală a lucrărilor ce vor fi realizate de către societatea Hidroconstrucţia este de 26.853.412 de lei fără TVA, aceasta fiind considerabil mai redusă comparativ cu valoarea estimată iniţial de 35.872.233 de lei. Lucrările vizează realizarea unui zid de sprijin pe trei rânduri din piloţi foraţi din beton armat şi a unui dren de mare adâncime. Anterior, în prima etapă a stabilizării alunecărilor de teren, în conformitate cu soluţiile tehnice propuse de proiectant, s-au efectuat lucrări de taluzare a versantului, şanţuri drenate şi rigole pentru a capta apa şi a o conduce la debuşee sigure. Lucrările de consolidare a versantului Nordic a dealului Hoia sunt derulate pentru a permite implementarea proiectului Dezvoltare Parc Industrial TETAROM I – Edificare Clădiri, Extindere şi Modernizare Infrastructură”.
Obiectivul general al proiectului de extindere cu 16,8 hectare a Parcului Industrial Tetarom I, proiect a cărui cofinanţare nerambursabilă a fost asigurată în proporţie de 50% prin Fondul European de Dezvoltare Regională, îl constituie creşterea calităţii vieţii şi crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor în zona metropolitană Cluj-Napoca. Astfel, prin dezvoltarea şi extinderea Tetarom I, Consiliul Judeţean îşi propune să vină atât în sprijinul dezvoltării activităţii economice a IMM-urilor autohtone, cât şi cu potenţial de atragere de investiţii străine, care să folosească resursa materială şi umană din regiune. În prezent, Parcul Industrial TETAROM I se întinde pe o suprafaţă de 320.000 de mp şi are un grad de ocupare de 100%, deservind 75 de clienţi. Valoarea totală a investiţiilor deja atrase în Parcul Industrial Tetarom I este de peste 60 de milioane de euro iar numărul locurilor de muncă create aici este de 2.500.

Articole din aceeasi categorie