Încep lucrările de consolidare a depozitului de deșeuri de la Pata Rât

Consiliul Județean Cluj a semnat contractul vizând proiectarea și execuția lucrărilor suplimentare necesare pentru consolidarea depozitului neconform de deșeuri de la Pata Rât, în vederea finalizării lucrărilor de închidere.
Lucrările vor viza stabilizarea depozitului pe zona de sud-est, cu zid de sprijin la baza depozitului, prin consolidarea cu piloți. Totodată, va avea loc modificarea pantei taluzului și amenajarea unui drum tehnologic, capabil să suporte încărcările mari, date de utilajul greu de forare și de transportul materialelor de construcții.
De asemenea, va avea loc decolmatarea pârâului Zăpodie și consolidarea malului stâng al acestuia, totalitatea acestor operațiuni având ca principal scop protejarea depozitului de deșeuri și împiedicarea poluării pârâului Zăpodie.
Astfel, întreaga zonă afectată de alunecare, situată pe latura sudică a depozitului și pe o lungime de aproximativ 300 de metri pe latura estică, precum și zona stabilă în prezent de pe latura estică a depozitului vor fi consolidate prin execuția unui zid de sprijin din beton armat, cu o lungime totală de 700 de metri. Acesta va fi fundat pe două șiruri paralele și alternative din piloți forați la adâncimea de 10 cm, cu diametrul de 600 de mm. Înălțimea zidului va fi de 3.5 m, acesta fiind prevăzut cu o consolă în partea din amonte cu rol de suport al canalului pluvial.
Lucrările se vor derula pe parcursul a maxim 12 luni, din care trei luni reprezintă perioada de proiectare iar celelalte nouă luni sunt destinate executării lucrărilor de consolidare.
Pentru a putea realiza aceste lucrări, Consiliul Judeţean Cluj a alocat la finalul lunii iulie peste 21 de milioane de lei din bugetul judeţului pe anul 2018. Deşi depozitul neconform din Cluj-Napoca este prins într-un proiect cu finanţare europeană pentru a putea fi închis, suma alocată de CJ Cluj reprezintă cheltuieli neeligibile aferente unor lucrări suplimentare pentru închiderea depozitului. Banii provin din bugetul Consiliului Judeţean Cluj însă reprezentanţii instituţiei susţin că vor solicita Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară actualizarea contribuţiei totale locale pentru co-finanţarea proiectului.

Articole din aceeasi categorie