Incendiu pe strada Radu Stanca din Cluj-Napoca

Un incendiu a cuprins, marți dimineața, o casă de pe strada Radu Stanca din municipiul Cluj-Napoca și trei autoturisme parcate în curtea imobilului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, maior Andrei Biriș, incendiul a fost observat de cei doi locatari ai imobilului, care s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor.

S-a intervenit cu trei autospeciale pentru stins incendii, o platformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SMURD, dislocat preventiv.

„Se pare că focul a pornit de la unul dintre autoturismele distruse și apoi s-a extins la o fațadă și la acoperișul casei (jumătate de duplex). Operațiunile de stingere au durat mai bine de două ore, iar intervenția promptă a pompierilor a evitat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite și, cel mai important, la cea de-a doua parte a duplexului respectiv” – a declarat Biriș.

Din cercetările preliminare rezultă că incendiul ar fi fost declanșat de o defecțiune a instalației electrice a autoturismului.

M. T.

Articole din aceeasi categorie