Incendiu, la Salatiu, din joaca unor copii

Pompierii din Detașamentul Dej au acționat luni seara, mai bine de două ore, cu două autospeciale pentru a stinge flăcările care au cuprins o fâneață din localitatea Salatiu, comuna Mintiu Gherlii.

Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, maior Andrei Biriș, în urma incendiului, care a fost anunțat în jurul orei 18:50, au ars circa 3 tone de fân. Au fost salvate, însă, prin limitarea extinderii flăcărilor, două case, un grajd și 4 tone de fân.

Din cercetările preliminare pompierii au stabilit, ca și cauză probabilă a producerii incendiului, jocul copiilor cu focul.

M. T.

Articole din aceeasi categorie