Incendiu la o hală în construcţie din Câmpia Turzii

Un incendiu de amploare a izbucnit, joi dimineaţă, la o hală în construcţie din localitatea clujeană Câmpia Turzii, populaţia din zonă fiind avertizată prin sistemul RO-ALERT.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 4.000 de metri pătraţi. Flăcările au fost stinse după aproximativ două ore. S-a acționat apoi pentru lichidarea focarelor de ardere mocnită și pentru înlăturarea efectelor negative.

„Incendiul se manifestă generalizat, la nivelul acoperişului, cu degajări mari de fum. Pentru gestionarea intervenţiei, ISU Cluj acţionează cu cinci maşini de stingere şi două autoscări. Intervenţia este sprijinită şi de o autospecială de stingere din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Câmpia Turzii”, potrivit unei informări transmise de IGSU.

Un echipaj SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă au fost trimise, preventiv, la locul evenimentului.

Nu au fost persoane care să necesite asistenţă medicală de urgenţă.

Articole din aceeasi categorie