Incendiu la Mera

Trei autospeciale pentru stins incendii și o platformă pentru intervenții la înălțimi au fost alertate, duminică dimineața, în jurul orei 5:00, pentru a limita și lichida flăcările care au cuprins o casă de locuit din localitatea Mera.

„Pompierii au găsit acoperișul casei, cu o suprafață de cca 150 mp, cuprins în totalitate de flăcări și locatarii ieșiți din casă. Intervenția promptă a pompierilor a evitat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite, precum și extinderea acestora la o a doua casă de locuit, situată la o distanță de cca 6 m față de prima. Trei persoane au fost consultate de către două echipaje SAJ, dislocate preventiv la locul incendiului. Un bărbat de cca 60 de ani, care a suferit o contuzie la un picior, a fost transportat la spital” – a anunțat ISU Cluj.

Operațiunile de stingere și înlăturare a efectelor negative ale incendiului au durat mai bine de trei ore. Din cercetările preliminare, se pare că incendiul a pornit de la coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile – precizează aceeași sursă.

M. T.

Articole din aceeasi categorie