În materie de coronavirus, judeţul Cluj (încă) stă bine!

Conferinţa de presă de joi, 12 martie, susţinută de prefectul Mircea Abrudean, a nuanţat situaţia coronavirusului în judeţul Cluj, plus măsurile de ultimă oră luate de autorităţi.

Potrivit celor declarate de prefectul Mircea Abrudean: “începând cu data de 13 martie 2020 şi până în data de 22 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii  în funcţie de evoluţia la nivel naţional, se suspendă activităţile desfăşurate în creşele private, locaţiile de tip after-school, tabere urbane, centre de petrecere a timpului liber, centre educaţionale precum şi activităţile altor structuri care pot fi asimilate acestor tipuri de activităţi. Hotărârea pe care am luat-o astăzi, joi, 12 martie, intră în vigoare de mâine, 13 martie. Referitor la situaţia din judeţul Cluj, în acest moment avem 905 persoane în izolare la domiciliu, 53 de persoane în carantină instituţionalizată, zero cazuri pozitive. Avem 4 pacienţi pozitivi din alte judeţe, după cum urmează: Maramureş-starea pacientului este ameliorată, Mureş-pacienta în stare ameliorată, Covasna-pacientă în stare generală bună, Iaşi-pacient carantinat în Satu Mare şi ajuns la noi miercuri seara, este asimptomatic, dar confirmat pozitiv. Toţi sunt internaţi în secţia HIV a Spitalului de Boli Infecţioase Cluj. În momentul de faţă, sunt ocupate 4 saloane din cele 12 disponibile pe această secţie. Avem astăzi în testare, 70 de probe, este capacitatea maximă a aparatului.

Erau 114 venite, restul vor intra în testare începând de vineri, 13 martie. În marea lor majoritate provin din centrele de carantină, în special din judeţele învecinate. După cum ştiţi, suntem Centru Regional.  În momentul de faţă am mai identificat spaţii suplimentare de carantinare, dacă situaţia o va impune, respectiv 64 de locuri disponibile cu posibilitatea de extindere la încă 200 de locuri suplimentate pe lângă cele 197 communicate deja.

Cât priveşte situaţia  celor aflaţi în izolare la domiciliu, ei sunt monitorizaţi extrem de riguros de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei, unităţile administrativ teritoriale prin poliţia locală şi medicii de familie. În situaţia în care vom constata abateri, vom aplica sancţiunile maxime, amendă de 20. 000 lei sau dosar penal pentru încălcarea Articolului 352. Nu am avut situaţii de acest gen până în prezent.

Vom efectua controale la restaurante, cluburi şi alte tipuri de astfel de strcuturi cu privire la respectarea Hotărârii luate la nivel naţional în privinţa evenimentelor organizate sub 100 de participanţi.

Referitor la stocurile de materiale pe care le avem la dispoziţie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj are în prezent stocuri pentru o perioadă de 4 luni. Stăm bine şi la acest capitol.

Pentru a ne pregăti pentru scenariile care sunt de luat în considerare cu privire la evoluţia coronavirusului la nivel naţional, am luat decizia de a descongestiona Clinica Medicală I, care va fi pregătită pentru a prelua şi a sprijini Spitalul de Boli Infecţioase Cluj în cazul în care acest lucru va fi necesar. Am făcut demersuri pentru identificarea de noi paturi dacă va fi cazul. În fața Clinicii Medicală I  va fi instalat un cort de triaj al pacienţilor care vin la UPU. Miercuri, 11 martie, am avut o întâlnire cu toţi managerii de spitale din judeţ, pe care i-am rugat să-şi dea tot concursul prin preluarea cazurilor. Nu toate trebuie să ajungă la Cluj-Napoca.

Şi acum despre coloanele pe care le vedeţi în oraş. Toate persoanele care intră în ţară , din Zona Roşie în special, vor fi escortate de Poliţie către judeţele de domiciliu, pentru a fi carantinate acolo.

Urmează să primim în curând, un număr nou de teste. Vom depăşi în curând, capac itatea de 400  care era asigurată până în prezent. Sunt 3000 de teste achiziţionate la nivel naţional, ele sunt dirijate spre cele 5 Centre Regionale. În carantină intră toate persoanele care vin din Zona Roşie, Italia toată, apoi China, Coreea. În izolare la domiciliu sunt cei care provin din zonele de risc aferente, Zona Galbenă.

Bisericile nu sunt stat în stat, intră şi ele sub incidenţa Hotărârii de la nivel naţional. Am stat de vorbă cu ÎPS Andrei Andreicuţ, despre posibilitatea de a ţine slujbele în aer liber. Este o recomandare pe care o vor lua în considerare”.

A fost o conferinţă de presă de cca 30 de minute, sesiune Q&A binevenită. Mai puţin binevenită a fost locaţia aleasă de prefectul Abrudean pentru a sta de vorbă cu presa, un coridor strâmt, în care ne-am înghesuit şi călcat în picioare. Prefectura, ca orice instituţie guvernamentală, doreşte să fie respectată şi ascultată. Cine-i respectă pe jurnalişti? După cum a fost joi, 12 martie, chiar nimeni.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie