IGSU: Nu au ars nici Biblia, nici Tricolorul…

Nu e povestea unei babe habotnice, nici zvonul răspândit din poartă în poartă de ”femei neștiutoare de carte”, de la țară. Este o relatare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, o relatare care, în această perioadă de pandemie, ne dă, o dată în plus, încrederea că Dumnezeu este cu noi și că Dumnezeu iubește România.

Iată relatarea, transmisă presei și postată și pe pagina de Facebook a IGSU:

„În viață ni se întâmplă lucruri care nu au o explicație și care ne dau de gândit. Printr-o astfel de întâmplare au trecut pompierii arădeni care, vineri (3 aprilie – n.n.) după-amiază, au intervenit pentru stingerea unui incendiu la Biserica Ortodoxă din Gai. Pompierii au forțat ușa, iar după pătrunderea în interior au constatat că incendiul se manifesta în apropierea altarului. După o intervenție de aproximativ o oră, incendiul a fost stins.

Ca la finalul oricărui incendiu, au început să caute elementele care au condus la izbucnirea incendiului, pentru a stabili cauza probabilă. Pe una dintre mese, pe care se aflau mai multe obiecte, era o biblie, iar în interiorul ei un tricolor. Chiar dacă tot ce se afla pe masă era puternic afectat de incendiu, atât biblia, cât și tricolorul au scăpat ca prin minune!”

”Întotdeauna există speranță!” – încheie IGSU.

M. T.

Articole din aceeasi categorie