Handbal / „U” Cluj, la cel mai bun meci al sezonului

În ciuda celei mai consistente prestații din acest sezon, „studentele” au suferit o nouă înfrângere, a zecea în tot atâtea etape scurse din actuala ediție a Ligii Naționale de handbal feminin, denumită Liga Florilor. Universitatea a fost învinsă, în deplasare, de SCM Craiova cu 22-23, după 12-12 la pauză. Universitatea a început partida cu garda jos și s-a văzut condusă cu 0-3 după aproape patru minute. Clujencele au înscris primul gol în minutul 5, prin Florina Chintoan, după două ratări ale lui Moraru și Gandulfo Macarena. În minutul 12 s-a consemnat prima egalitate, 5-5, iar oaspetele au trecut în avantaj în minutul 16, scor 7-6, grație lui Lazăr. Universitatea a avut și două avantaj, 10-8, 11-9 și 12-10, dar a gestionat neinspirat finalul primei reprize, ratând două atacuri, prin Lazăr și Boian. Oltencele au marcat patru goluri la rând, prin Colac (2) și Trifunovic (2), aceasta din urmă intrând mai devreme la vestiare din cauza unei eliminări de 2 minute. Oaspetele au avut avantaj și în prima parte a reprizei secunde, 13-12 și 14-13, dar eliminarea temporară a Andradei Preda și gafele din defensivă au făcut ca SCM Craiova să beneficieze de patru aruncări de la 7 metri consecutive, toate transformate în goluri Ana Maria Țicu. Așa se face că amfitrioanele au pus trei lungimi față de adversar, 17-14 în minutul 40. Avantaj care a crescut la patru goluri în minutul 48, scor 22-18. Grație lui Lazăr, Chintoan și Fais, „lanterna roșie” a clasamentului s-a apropiat la 21-22, dar aceeași Fais a ratat o aruncare de la 7 metri, iar Universitatea a suferit o dublă eliminare de 2 minute, la Tamas Reka și Fais. Lazăr a marcat pentru 22-23, cu 35 de secunde înainte de final, dar SCM Craiova a rezistat și a scăpat cu victoria. Pentru Universitatea urmează meciul cu penultima clasată Rapid București, care va avea loc pe 17 noiembrie, în Sala Sporturilor „Horia Demian”.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie