Handbal / Început bun, continuare dezastruoasă

  • Universitatea Cluj a început promițător meciul cu CSU Suceava, contând pentru etapa a 8-a din cadrul play-out-ului Ligii Naționale de handbal masculin, disputat în Sala Sporturilor „Horia Demian” și a condus cu 3-0, 5-2, 6-3 și 7-4, lăsând impresia că poate obține prima victorie în Liga Națională.

 

Oaspeții, încordați în debut, cu trei atacuri ratate, de Mihai Sandu (2) și Târzioru, au revenit și au egalat la 7 în minutul 20, pentru ca două minute mai târziu să treacă în avantaj pentru prima dată, scor 8-7. Clujenii au avut o perioadă de secetă, cu un singur gol înscris în 13 minute! Moldovenii au gestionat mai bine finalul primei reprize și au intrat la pauză în avantaj minim, scor 11-10, după ce au fructificat trei atacuri la rând, prin Ciubotaru și Târzioru (2). Amfitrionii au marcat primul gol al reprizei secunde, prin David Kereki, dar Hossu și Fodorean de două ori au irosit șansa de a-și readuce echipa în avantaj. Partida a stat sub semnul echilibrului până în minutul 40, dovadă și evoluția scorului: 14-14 în minutul 36, 15-15 în minutul 38 și 16-16 în minutul 39.

 

Moldovenii au marcat 11 goluri la rând

A urmat o perioadă fructuoasă a oaspeților, care au marcat la fiecare atac. Așa se face că CSU Suceava a înscris 11 goluri la rând între minutele 38 și 52. În același interval, gazdele au punctat de numai două ori, prin Fodorean și Draia. Colac peste pupăză, clujenii au avut și o eliminare de două minute la Epure. Având șapte goluri avans cu zece minute înainte de final, CSU Suceava nu și-a mai făcut probleme în privința victoriei. În încercarea de a limita proporțiile scorului, Universitatea a reușit să se apropie la cinci lungimi în minutul 56, dar finalul s-a dovedit un fiasco, „studenții” ratând ultimele trei atacuri, iar campion la acest capitol a fost Fodorean. De asemenea, Raul Kotai n-a încheiat meciul pe teren, primind o eliminare de 2 minute. S-a terminat 21-28 și Universitatea mai ratează o șansă de a sparge gheața, în tentativa de a-și trece în palmares prima victorie în acest sezon în care a contabilizat numai înfrângeri. În aceeași etapă a 9-a, Minaur Baia Mare a dispus de CSM Făgăraș cu 22-21, după un meci în care cele două echipe și-au împărțit perioadele de dominare. Băimărenii au trăit periculos finalul jocului, ratând prin Brajovic și experimentatul Csepreghi, iar oaspeții s-au apropiat amenințător de la 18-22 la 21-22, irosind un ultim atac prin Jităreanu. Într-un alt meci, Știința Bacău și-a valorificat avantajul terenului propriu în fața celor de la HC Buzău, de care a dispus cu 22-18. Meciul a fost controlat copios da capo al fine de gazde.

 

 

Clasamentul la zi în play-out

  1. Minaur Baia Mare 8        5        1        2        220-192       21
  2. Știința Bacău 8        6        0        2        207-180       19
  3. HC Buzău 8        5        0        3        206-187       17
  4. CSM Făgăraș 8        4        0        4        193-186       15
  5. CSU Suceava 8        3        1        4        198-214       14
  6. „U” Cluj Napoca 8        0        0        8        176-241       0

 

Etapa viitoare (19 mai)

  • HC Buzău – Minaur Baia Mare
  • CSM Făgăraș – CSU Suceava
  • Știința Bacău – „U” Cluj Napoca

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie