Handbal feminin / Înfrângere usturătoare pentru „U” Cluj în prima etapă

Studentele au condus doar în startul întâlnirii și au ratat nu mai puțin de opt aruncări de la 7 metri. Clujencele n-au profitat de cele șapte eliminări temporare din tabăra amfitrioanelor.

 

 

La finele săptămânii trecute s-a dat startul în Liga Națională de handbal feminin, denumită în continuare „Liga Florilor”. Universitatea Cluj, care și-a păstrat locul în primul eșalon după un turneu de baraj, a început sezonul cu stângul, capotând lamentabil pe terenul echipei Gloria Buzău. Aceasta din urmă s-a impus la o diferență de zece goluri, scor 32-22, după 16-9 la pauză. Partida a prilejuit debutul lui Ovidiu Mihăilă pe banca tehnică a gazdelor. Amfitrioanele au demarat greu și au marcat primul gol abia după cinci minute de la start, după ce care buzoiencele s-au descătușat, dominând lupta pe semicerc. Gloria a avut în extrema Ana Maria Popa, autoare a nouă goluri, o jucătoare în zi de grație, care i-a scos peri albi lui Alin Bondar, antrenorul Universității. Clujencele au condus cu 1-0, după golul Alexandrei Dindiligan, însă oaspetele au avut o perioadă de secetă între minutele 12 și 22, în care nu au contat pe tabelă, ratând două aruncări de la 7 metri, prin Senocico și Dindiligan, plus alte șapte atacuri. Dealtfel, jucătoarele Universității au fost total neinspirate la aruncările de la 7 metri, irosind până la final alte șapte astfel de oportunități. Principalele marcatoare ale oaspetelor au fost Lazăr (5 goluri), Preda (4 goluri), Gandulfo (3 goluri) și Moraru (3 goluri). Etapa viitoare, la prima reprezentație pe teren propriu într-un meci oficial, Universitatea va întâlni Minaur Baia Mare.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie