Grup de acțiune anti-bullying, în fiecare școală

Pentru reducerea ratei de prevenire a violenței psihologice-bullying, în fiecare unitate de învățământ va fi înființat un grup de acțiune anti-bullying, din care vor face parte maximum 10 membri. Între aceștia se vor regăsi directorul unității de învățământ, profesorul consilier școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, inclusiv a violenței psihologice-bullying, doi sau mai mulți reprezentanți ai elevilor, un reprezentant al părinților, reprezentanți ai autorității locale. Rolul acestui grup este prevenirea, identificarea și soluționarea faptelor de bullying comise între elevi, prin acțiuni fizice, verbale, relaționale și/ sau cibernetice.

Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 221/2019, prin care este prevenit și combătut bullying-ul în spațiile destinate învățământului, au fost aprobate prin ordin de ministru și publicate în Monitorul Oficial din 10 iunie 2020, intrând în vigoare odată cu publicarea.

Conform acestor norme, fiecare unitate de învățământ are obligația de a introduce în Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) obiectivul „școală cu toleranță zero la violență”. Mai mult, implementarea planului anti-bullying la nivelul fiecărei unități școlare presupune: activități de informare și conștientizare asupra fenomenului de bullying pentru personalul școlii, copii și părinți; măsuri de comunicare și informare internă, la nivelul unității de învățământ, cu privire la procedurile de prevenire, identificare, raportare și intervenție a situațiilor de bullying în spațiul școlar; proceduri de intervenție în situațiile de violență psihologică-bullying; responsabilizarea cadrelor didactice în scopul intervenției imediate în cazurile de bullying semnalate sau identificate; organizarea unor activități, precum concursuri, teatru forum ș.a., în scopul încurajării respectării valorilor și misiunii declarate a școlii, participarea la identificarea, medierea sau raportarea situațiilor de bullying; atragerea părinților în participarea la dezbateri și sesiuni de informare cu privire la bullying; activități de măsurare a impactului acțiunilor cuprinse în planul anti-bullying și ale eficienței grupului de acțiune; orice alt tip de activitate care are scopul de a preveni bullyingul.

Pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că va realiza „Ghiduri de bune practici” pe cicluri de învățământ, privind modul de interacțiune și de intervenție în situațiile de violență psihologică-bullying.

Potrivit MEC, obiectivul normelor metodologice este „să faciliteze crearea unui climat sigur și pozitiv în unitatea de învățământ, bazat pe respectarea persoanei, nediscriminare, motivarea pentru învățare și asigurarea stării de bine a antepreșcolarului/ preșcolarului/ elevului în unitatea de învățământ”. De asemeni, normele metodologice oferă un instrument de lucru pentru profesioniștii care lucrează cu antepreșcolarii/ preșcolarii/ elevii din sistemul educațional, familiile copiilor, autoritățile responsabile cu protecția copilului împotriva violenței, inclusiv a violenței psihologice-bullying, și cu furnizorii de servicii specializate pentru reabilitarea copiilor-victime, martori și/ sau copiilor cu un comportament agresiv. Un alt obiectiv este promovarea activităților de prevenire și combatere a tuturor formelor de bullying și cyberbullying în sistemul educațional preuniversitar.

Pentru a face cunoscute modalitățile de intervenție în caz de bullying, începând cu anul școlar 2020-2021, unitățile de învățământ preuniversitar pot afișa infografice accesibile tuturor copiilor, cadrelor didactice, personalului auxiliar și părinților – precizează MEC.

***

Excluderea din grup, izolarea socială, amenințarea cu violența fizică sau umilirea sunt comportamente specifice de bullying, cu care copiii se întâlnesc frecvent în mediul școlar.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie