Gripa ţine acasă 90 de elevi clujeni

Clase din două şcoli clujene şi-au suspendat cursurile din cauza gripei, ceea ce înseamnă că aproximativ 90 de elevi vor sta acasă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, este vorba de trei clase de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” și de o clasă de la Liceul Teoretic ‘Onisifor „Ghibu”.

La nivel naţional s-a dispus suspendarea parţială sau integrală a cursurilor în mai multe unităţi de învăţământ din cauza gripei, fiind afectaţi 4.048 de elevi. Potrivit Ministerului Educaţiei, această cifră nu reprezintă numărul copiilor bolnavi. Măsura de suspendare a cursurilor a fost luată în localităţi din 9 judeţe şi municipiul Bucureşti. Astfel, în judeţul Argeş o unitate de învăţământ este închisă integral; în Bucureşti sunt 50 de unităţi şcolare închise parţial; în Călăraşi – una închisă parţial; în judeţul Cluj – 2 unităţi de învăţământ închise parţial; în judeţul Giurgiu – una închisă parţial; în judeţul Iaşi – o unitate de învăţământ închisă integral; în Ilfov – una închisă parţial; în Olt – o unitate închisă parţial; în judeţul Suceava – o unitate şcolară închisă parţial, iar în judeţul Tulcea – una închisă integral.

Articole din aceeasi categorie