Green Campus 2019, la USAMV: ”Facultatea e mai cool decât credeai!”

Liceenii și tinerii pasionați de noi experiențe sunt invitați sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:30, în campusul USAMV Cluj-Napoca, la cea de-a treia ediție a evenimentului „Green Campus”, organizat de Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii (FZB), în parteneriat cu Asociația Gal Napoca Porolissum și Asociația Gal Lider Bistrita-Năsăud.

Dintre activitățile anunțate: biotehnologii în artă (realizarea unor pandantive, prin intermediul biotehnologiei de micropropagare); „oglinda de argint” (realizarea unui experiment bazat pe o reacție chimică, cu obținerea unei „oglinzi de argint” depuse pe pereții unei eprubete); alimente funcționale (elevii vor învăța care sunt alimentele cu beneficii pentru sănătate și vor realiza un aliment-medicament sau un aliment inovativ, într-un mod amunzant, rapid și dulce); inginerie genetică (participanții vor intra în tainele izolării ADN-ului și vor afla ce informații poate furniza acesta); anatomie comparată a animalelor domestice (osteologie comparată, preparate histologice din țesuturi și tabloul sangvin la mamifere); „insecte utile în mediul urban” (bio-monitorizarea mediului prin analiza polenului transportat de albine în stup, identificarea sorturilor de miere prin analiza polenului, apicultură și sericicultură urbană); biotop acvacol (amenajarea și popularea unui acvariu).

În programul activităților extra-curriculare sunt incluse incursiuni în lumea echitației (prezentarea, întreținerea și pregătirea unui cal de sport pentru echitație), tiroliană (elevii vor avea ocazia să ajungă dintr-un punct al campusului în altul folosind un mijloc de transport inedit), precum și diverse alte activități amuzante în aer liber: întrecerea cu carul roman (întrecere pe echipe utilizînd un car roman artizanal), butucul la țintă (joc static de coordonare pentru o echipă în care obiectivul este mutarea unei greutăți folosind un sistem de sfori) sau labirintul (joc de încredere, membrii echipei legați la ochi se deplasează prin labirint, urmând coordonatorul echipei).

Green Campus este destinat în special elevilor de liceu din clasele a X-a – a XII-a. Aceștia pot participa la activități pe baza unei înscrieri prealabile, prin completarea chestionarului on-line, la adresa: http://bit.do/green-campus-2019 .

Potrivit organizatorilor, în campus va fi organizată și o tombolă cu premii pentru elevii participanți și pentru voluntarii coordonatori.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie