Galele MEDICINĂ, ARTĂ, CULTURĂ – 206. ANIVERSARĂ. Institutul Oncologic ,,Prof. dr. Ion Chiricuță” la 90 de ani

O gală și o aniversare care s-au identificat, ca și în alte împrejurări în care am avut ocazia să scriem despre Institutul Oncologic ,,Prof.dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, cu ceea ce se înțelege prin performanță și pasiune față de profesia care, în situații privilegiate, se circumscrie vocației; și, mai mult decât atât, profesiei practicate la rang de artă. Nu e câtuși de puțin un sofism, ci o formulare pe care ne simțim datori să o reluăm, pentru că ea răspunde unor idei lansate într-unul din demersurile eseistice ale organizatorului și amfitrionului Galelor, Prof.dr. Nicolae HÂNCU: ,,De ce este nevoie de artă, de măiestrie în medicină? Răspunsul este fără echivoc: pentru că actul medical este mai performant și pentru că inducerea stării de bine psihoafectivă devine firească. Cum influențează marea artă arta medicinei? Răspuns simplu: mult și în multe feluri, pentru că produsul marii arte este frumosul. Dacă știm să-l descoperim și să-l percepem în toate splendorile lui, devenim mai buni și chiar mai frumoși în comportare, marele beneficiar fiind actul medical”… Și pacientul, ca să continuăm ideea, mai ales că la Institutul Oncologic pacientul nu e unul oarecare, ci unul aflat adesea în fața unor situații limită, a căror rezolvare sau ținere sub control se datorează, în cea mai mare parte, medicului. Despre teme legate de cele de mai sus, dar și despre multe altele, în contextul aniversării a 90 de ani de la înființarea Institutului Oncologic ,,Prof.dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, au dialogat la microfonul galei Prof.dr. Patriciu ACHIMAȘ – Director medical al IOCN și Prof.dr. Ioana BERINDAN NEAGOE, cărora li s-a alăturat și Prof.dr. Nicolae HÂNCU.
Au fost evocate, desigur, începuturile, istoricul și misiunea Institutului: ,,Institutul Oncologic din Cluj-Napoca a fost fondat în anul 1929 de Prof.dr. Iuliu Moldovan sub denumirea de <Institutul pentru Profilaxia și Tratamentul Cancerului> și este unul din primele centre medicale de profil din Europa”. Institutul menționat ,,a fost prima mare unitate de cercetare care și-a luat ca obiectiv principal înscris în titulatură <studiul profilaxiei cancerului> într-o vreme în care însăși noțiunea de profilaxie era vag conturată. Între anii 1920-1940, director al institutului a fost Prof. Constantin Stanca, un distins ginecolog, care a înființat o școală puternică de ginecologie oncologică, cu substanțiale contribuții în domeniul studiului cancerelor genitale, reflectate în numeroase publicații medicale din acea epocă. Tot profesorului Stanca îi datorăm importul de la Paris a primelor surse de radium pentru tratamentul radiologic al cancerelor. În 1933, sub conducerea Prof. Stanca, apare revista <Cancerul>, prima publicație cu caracter oncologic din țara noastră. Între anii 1940-1957, director al Institutului a fost Prof. Rubin Popa, un anatomopatolog renumit, care a imprimat activităților de cercetare un puternic caracter anatomo-clinic, cu rezultate valoroase, concretizate în publicarea unor tratate, monografii și lucrări de valoare care au reprezentat repere în cancerologie la momentul respectiv. Dar, epoca <modernă> a Institutului este indisolubil legată de numele Prof.dr. Ion Chiricuță, care preia conducerea acestuia în 1958. Format la școala chirurgicală de mare prestigiu de la Spitalul Brâncovenesc din București, discipol al Prof. Iacob Iacobovici, Prof. Chiricuță a început construcția noului Institut situat în Str. Republicii 34-36, construcție finalizată în 1965. Profesorului i se datorează structura conceptuală actuală a institutului, bazată pe trei idei foarte originale în România acelor vremuri: tratamentul bolnavului oncologic este un tratament complex, fiind necesară cooperarea chirurgului, radioterapeutului, oncologului medical, anatomopatologului și a altor specialiști; activitatea de cercetare în cancerologie este indispensabilă, pentru ca descoperirile acesteia să fie cât mai repede aplicabile bolnavilor (ceea ce astăzi se numește <cercetare translațională>); formarea specialiștilor oncologi este posibilă doar în asemenea instituții cu structură complexă, care asigură baza materială, precum și competențele necesare. Aceste concepte stau și astăzi la temelia activității Institutului și constituie premiza oricărui progres” în activitatea Institutului”. S-a mai arătat că IOCN ,,asigură servicii medicale preventive, curative și paleative în domeniul oncologic, desfășurând, totodată, o amplă activitate de învățământ și de cercetare”, misiunea acestuia fiind ,,de a contribui la diminuarea efectelor bolii canceroase din România prin programe care integrează îngrijirea pacienților, prevenția și cercetarea, educația continuă a tuturor profesioniștilor implicați, precum și a populației”. Totul în respect față de pacienți, cu îmbunătățirea continuă a calității îngrijirii, sub semnul profesionalismului, confidențialității, muncii în echipă, educației, cercetării, creativității și inovației. De la înființare, IOCN a promovat o misiune și o viziune de pionierat și excelență pentru cercetarea oncologică din România. ,,Ca urmare a îndeplinirii standardelor înalte de calitate, în urma unei evaluări riguroase, Institutul Oncologic ,,Prof.dr. Ion Chiricuță” a primit, în noiembrie 2017, din partea Organizației Europene a Institutelor de Cancer (OECI), titlul de Centru European de Cancer, consolidându-și astfel poziția în rândul institutelor similare de pe continentul nostru. Aceasta după ce, din anul 2008, IOCN a primit certificarea ISO 9001:2000 pentru Managementul calității; în anul 2009 a primit certificarea ISO pentru siguranța mediului ISO 14001:2004 și siguranța în muncă ISO 18001:2007, precum și certificarea pentru sistemul de management al siguranței alimentului ISO 22000:2005. Totodată, IOCN este membru al Consorțiului WIN și al rețelei TOC. Performanțele Institutului au fost subliniate, încă o dată, prin acordarea celei mai înalte distincții – Ordinul <Meritul Sanitar> în grad de <Mare Ofițer> de către Președintele României, Klaus-Werner Iohannis”.
Gala aniversară cu numărul 206 a redefinit standardul de nivel național al IOCN în ceea ce privește calitatea actului medical, tratarea multidisciplinară a pacientului oncologic, rolul covârșitor al cercetării științifice și misiunea, de însemnătate vitală, de formare a viitoarelor generații de medici și specialiști în domeniu.
Încununarea muzicală a serii festive a fost oferită de duo-ul vocal-instrumental alcătuit din Patricia NICULA (voce) și Vlad ENIU (pian), cei doi aducând pe scena galelor hit-uri din repertoriul unor vedete internaționale ale genului, precum: ,,Make You Feel Me Love” (Adele), ,,True Colors” (Tom Odell), ,,Caruso” și ,,Je t’aime“ (Lara Fabian).
Gala 206 a reprezentat, fără îndoială, un moment memorabil pentru istoria de 90 de ani a Institutului Oncologic ,,Prof.dr. Ion Chiricuță”, într-o perioadă fastă pentru Școala Medicală Clujeană, marcată de Centenarul U.M.F.,,Iuliu Hațieganu”, readucând în actualitate dictonul latin ,,Nulla res tam necessaria est quam medicina” (,,Nimic nu e mai necesar ca medicina”).
Michaela BOCU

Articole din aceeasi categorie