Fotbal / „U” Cluj a urcat temporar pe locul secund

  • Cu două goluri și două asisturi, Dorin Goga a fost desemnat MVP-ul partidei dintre Daco-Getica București și „U” Cluj. Pentru a doua oară în acest sezon, „U” a marcat de șase ori într-un meci, dar pentru prima dată în mandatul lui Bogdan Lobonț. Cristi Gavra a urcat pe primul loc în clasamentul golgeterilor, cu 16 goluri. Meciul de marți a prilejuit debutul în echipa „Șepcilor Roșii” a lui Florin Burghele, care a evoluat pe final.

 

Daco-Getica București și Universitatea Cluj s-au întâlnit, marți, pe stadionul din Colentina, în prologul etapei a 29-a din cadrul Ligii a 2-a. „Studenții” au pus capăt unei serii de trei meciuri la rând fără victorie și s-au impus cu 6-2, prin golul marcate de Cristi Gavra (2), Dorin Goga (2), Pârvulescu și Hațiegan. Onoarea amfitrionilor a fost salvată de Rafael Stănescu și Călințaru. „U” a evoluat în formula Dinu – Al. Coman, Cordoș, Sepsi, Berci – Giurgiu, Florescu – Hațiegan, Goga, Pârvulescu – Gavra. Au mai jucat: Greu, Burghele și Ionuț Ursu.

În urma acestei victorii, a 18-a, Universitatea a urcat, temporar, pe locul secund, cu 60 de puncte. „Șepcile Roșii” pot ajunge pe 5 la finalul etapei, dacă Chindia Târgoviște, Petrolul Ploiești și Sportul Snagov se impun. Etapa continuă astăzi, cu alte opt partide, iar joi, în epilog, se înfruntă, de la ora 17.30, Ripensia Timișoara și Chindia Târgoviște. Etapa viitoare, pe 13 aprilie, de la ora 14, Universitatea Cluj întâlnește, pe teren propriu, Farul Constanța.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie