Fotbal / Nu i-a salvat nici Sfântul Gheorghe

  • CFR Cluj a învins pentru a patra oară în acest sezon Sepsi Sf. Gheorghe, echipă pe care feroviarii au înfruntat-o de trei ori în ultimele două săptămâni, de două ori în campionat și o dată în „sferturile” Cupei României.

 

Patru goluri, un penalty, două cartonașe roșii, respectiv nouă galbene și mulți nervi, acestea au fost principalele ingrediente ale meciului CFR Cluj – Sepsi Sf. Gheorghe, disputat sâmbătă seară, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în cadrul primei etape a play-off-ului Ligii 1 de fotbal. Cele două echipe s-au întâlnit pentru a treia oară în decurs de doar două săptămâni, iar feroviarii s-au impus de fiecare dată, în „sferturile” de finală ale Cupei României (1-0), în ultima etapă a sezonului regulat (1-0) și în prima din play-off. Sâmbătă seară au făcut-o cu 3-1. Partida din Gruia a început de la 1-0, după golul blitz marcat de George Țucudean în chiar primul minut, același care a înscris și în victoria precedentă. Atacantul CFR-ului a ajuns la 17 goluri marcate în acest sezon în campionat. Acesta a fost singurul gol al unei prime reprize săracă în fază de poartă, dar pe care gazdele au dominat-o cel puțin teritorial, având o posesie superioară a mingii, respectiv 54%. Mult prea timidă în prima parte, Sepsi Sf. Gheorghe n-a semănat panică la poarta gazdelor, apărată de lituanianul Arlauskis, fapt pentru care Eugen Neagoe a început repriza a doua cu o schimbare ofensivă, renunțând la fundașul polonez Sebastian Rudol pentru a întări linia mediană cu ghanezul Joseph Mensah. Rezultatul s-a imediat, iar Mensah a oferit pasa la golul egalizator, marcat de experimentatul Gabriel Vașvari, în minutul 48. Este al treilea gol marcat de jucătorul transferat de la ACS Poli Timișoara. Vașvari a evoluat o bună bucată de timp la FC Botoșani. Egalitatea a persistat doar nouă minute, CFR revenind în avantaj grație croatului Damjan Djokovic, care a finalizat o pasă primită de la Ciprian Deac, cel care a asigurat assist-ul și la primul gol. Dealtfel, Deac avea să fie desemnat MVP-ul partidei, în condițiile în care decarul campioanei României și-a trecut numele pe lista marcatorilor în prelungiri, punctând dintr-un penalty obținut de Omrani și acordat corect de centralul Sebastian Colțescu, care l-a și eliminat la acea fază pe Mensah, căruia i-a arătat al doilea cartonaș galben. La rândul ei, CFR a avut un eliminat, în persoana argentinianului Juan Culio, feroviarii evoluând în inferioritate numerică o jumătate de oră. Este a cincea eliminare pe care o suferă Culio în acest sezon. După această a treia victorie consecutivă sub bagheta lui Alin Minteuan, CFR Cluj acumulează 30 de puncte, iar etapa viitoare, pe 16 martie, înfruntă, în deplasare, Viitorul Constanța.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie