Fotbal (Liga 5) / Ambiţii mari în fotbalul mic

În zona Gherla, etapa a 5-a a aparţinut oaspeţilor, care au obţinut nu mai puţin de şase victorii în cele şapte partide. Vulturul 2 Mintiu Gherlii are numai victorii pe linie, dar în ultimul meci s-a impus greu, pe terenul echipei Voinţa Sic, cu un gol marcat târziu, în minutul 76, de Petru Almăşan. Meci cu scântei şi multe goluri la Fundătura, între Vulturul Real din localitate şi Viitorul Stoiana, câştigat de oaspeţi cu 8-3. Nu e mai puţin adevărat că amfitrionii au evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 3, după eliminarea lui Florin Dobocan. Centralul Andrei Stupinean l-a mai eliminat de la gazde şi pe Ioan Trifan, în minutul 68, însă nici oaspeţii n-au încheiat meciul în efectiv complet, Ioan Roman fiind trimis la duşuri în minutul 79. Eroul oaspeţilor a fost Ovidiu Pop, autor a patru goluri.

O performanţă similară a reuşit şi Tiberiu Zelencz, jucătorul echipei Progresul Nireş, care a dispus cu 6-0 de Măgura Strâmbu, într-un meci din cadrul etapei a 2-a din zona Dej. Sorin Nimaş, legitimat la Steaua Gligoreşti, a reuşit un hat-trick, în meciul cu Victoria Viişoare, câştigat de gazde cu 5-1. Tot în zona Câmpia Turzii, Şoimii Pădureni a revenit de la 0-1 şi 1-2 în meciul cu Steaua Roşie Bolduţ şi s-a impus cu un gol marcat în minutul 91, de Adi Ioan, bifând prima victorie a sezonului.

În zona Mociu, liderul Gloria Cătina a defilat în meciul cu Avântul Suatu, arbitrat de clujeanul Florin Dan Dreve, arbitru care a oficiat şi în Liga 1. Oaspeţii s-au impus cu 8-2, iar Claudiu Coprean a reuşit un hat-trick. Într-o altă partidă cu zece goluri, Sudinox Vişea a dispus de Meteor Mociu 2016 cu 6-4, deşi a evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 5, după eliminarea lui Robert Pop. Performerul etapei a fost Şandor Kiş, de la Sudinox, autor a cinci goluri. Interesant este faptul că oaspeţii au condus cu 4-1, dar au cedat în ultimul sfert de oră!

 

Zona Gherla – etapa 5

Rezultatele înregistrate

  • Vulturul Ţaga – Vulturul Buneşti 0-0
  • AS Zorile Buza – Luceafărul Orman 2-4
  • Înfrăţirea Livada – Someşul Bonţida 1-6
  • Viitorul Răscruci – AS Unirea Iclod 1-5
  • Voinţa Sic – Vulturul 2 M. Gherlii 0-1
  • Standard Nima – Speranţa Petreşti 0-3*
  • Vulturul Fundătura – Viitorul Stoiana 3-8
  • Avântul Panticeu a stat.

*- rezultat decis la „masa verde”. Pe teren, scorul a fost 4-4.

În clasament, pe primele cinci locuri se află Vulturul 2 Mintiu Gherlii (15 puncte), Someşul Bonţida (12), Unirea Iclod (12), Luceafărul Orman (12) şi Vulturul Buneşti (10).

Zona Dej – etapa 2

Rezultatele înregistrate

  • Progresul Nireş – Măgura Strâmbu 6-0
  • Ştiinţa Câţcău – Olimpia Jichişul 4-2
  • Viitorul Răzbuneni – Someşul Vad 0-1
  • Minerul Ocna Dej – Someşul Căşeiu 1-2
  • Cetatea Unguraş – Alvio Cuzdrioara 2-3
  • AS Biruinţa Mică a stat.

În clasament, pe primele cinci locuri se află Progresul Nireş (6 puncte), Someşul Căşeiu (6), Cetatea Unguraş (3), Someşul Vad (3) şi Viitorul Răzbuneni (3).

Zona Câmpia Turzii – etapa 3

Rezultatele înregistrate

  • Spicul Luna – Minerul 2014 Iara 1-2
  • Şoimii Câmpia Turzii – Chimia Turda 2-1
  • Viitorul Sporu – Progresul Boian 3-2
  • Unirea 2 Tritenii de Jos – AS Urca 1-0
  • Steaua Gligoreşti – Victoria Viişoara 5-1
  • Steaua Roşie Bolduţ – Şoimii Pădureni 2-3

În clasament, pe primele cinci locuri se află Şoimii Câmpia Turzii (9 puncte), Unirea 2 Tritenii de Jos (9), Viitorul 2014 Soporu de Câmpie (9), Minerul 2014 Iara (4) şi Victoria Viişoara 2009 (4).

Zona Mociu – etapa 4

Rezultatele înregistrate

  • Avântul Suatu – Gloria Cătina 2-8
  • Luceafărul Ghirişu – Unirea Cămăraşu 3-2
  • AS Viitorul Sopor – AS Recolta Frata 3-4
  • AS Meteor Mociu – Gloria Berchieşu 0-0
  • Unirea Geaca – AS Unirea 2 Gădălin 4-0
  • AS Sudinox Vişea – Meteor Mociu 2016 6-4
  • Înfrăţirea Căianu a stat.

În clasament, pe primele cinci locuri se află Gloria Cătina (12 puncte), Unirea Geaca (9), Recolta Frata (9), Gloria Berchieşu (8) şi Luceafărul Ghirişu Român (7).

Cristian FOCŞANU

 

Articole din aceeasi categorie