Fotbal Feminin / Performanță pentru două jucătoare ale Olimpiei Cluj

  • „U” Olimpia Cluj a avut nu mai puțin de cinci jucătoare în echipa de start a României în amicalul cu Malta, iar cea de-a șasea, Ioana Bortan, a intrat după pauză. Dintre acestea, Sara Câmpean a debutat la prima reprezentativă, iar Ioana Bălăceanu și-a trecut numele pe lista marcatoarelor. România și Malta se reîntâlnesc duminică, de la ora 11.

 

Lăudabilă decizia lui Mirel Albon, selecționerul naționalei României de fotbal feminin, de a titulariza nu mai puțin de cinci jucătoare născute după anul 2000 în amicalul pe care senioarele l-au disputat joi, 4 aprilie, împotriva Maltei, la București, pe terenul de la Mogoșoaia. România și-a confirmat statutul de mare favorită și s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Ioana Bălăceanu și Maria Ficzay, în minutele 40 și 83. Vorbim de două jucătoare din generații diferite. Prima este născută în 2003 și evoluează la campioana en titre a României, „U” Olimpia Cluj, în vreme ce Maria Ficzay are 27 de ani și s-a format la Olimpia Cluj, de unde s-a transferat în Polonia, la Medik Konyn, iar în prezent evoluează în Ungaria, la VTK Diosgyori. Ficzay este de câțiva ani jucătoare de bază în naționala României. De asemenea, partida cu Malta a prilejuit debutul în prima reprezentativă a portăriței Sara Câmpean, care în ciuda tinereții și a lipsei de experiență la acest nivel a primit credit din partea lui Mirel Albon, care nu numai că a titularizat-o, dar a ținut-o între buturi pe toată durata jocului. România a avut în echipa de start nu mai puțin de șase jucătoare legitimate la „U” Olimpia Cluj și mă refer la Sara Câmpean, Mihaela Ciolacu, Beatrice Tărășilă, Roxana Mirea, Ioana Bălăceanu și Cristina Carp. Dintre acestea, Sara Câmpean, Ciolacu și Roxana Mirea au fost integraliste. Tărășilă a fost înlocuită la pauză cu Ioana Bortan, Bălăceanu i-a lăsat locul Andreei Voicu în minutul 58, iar Carp a jucat o repriză, fiind înlocuită cu experimentata Cristina Dușa, fostă jucătoare la Olimpia Cluj, în prezent legitimată la gruparea turcă Konak Beledyiespor. România și Malta se vor reîntâlni duminică, 7 aprilie, de la ora 11, pe același teren, în al doilea meci amical. ”Este o acțiune importantă în pregătirea campaniei de calificare pentru EURO 2021 și nu doar pentru aceste preliminarii. Unul dintre obiectivele noastre este să consolidăm ce am lucrat in stagiile de pregătire anterioare în ceea ce privește ofensiva, pentru că s-au făcut progrese importante. Ne creăm ocazii, marcăm, iar asta ne bucură” a declarat selecționerul Mirel Albon. Vă reamintim că României debutează în preliminariile Campionatului European de fotbal feminin, al cărui turneu final va avea loc în 2021 în Anglia, la toamnă, pe 8 octombrie, contra Belgiei. Cele două fac parte din grupa H, în care se mai regăsesc Elveția, Croația și Lituania.

 

Cristian FOCȘANU

Sursa foto: www.frf.ro

Articole din aceeasi categorie