Fotbal (Europa League) / Confruntarea dintre David şi Goliat

  • Aşa este caracterizată dubla dintre FK Rostov (echipă la care activează românul Andrei Prepeliţă) şi Manchester United, din „optimile” de finală ale Ligii Europa.

 

Joi seară au loc partidele tur din „optimile” de finală ale Ligii Europa, a doua competiţie inter-cluburi de pe Bătrânul Continent. Fază în care sunt angrenaţi şi patru români: Alexandru Chipciu, Nicolae Stanciu (ambii Anderlecht Bruxelles), Bogdan Lobonţ (AS Roma) şi Andrei Prepeliţă (FK Rostov). Dintre toţi, ultimul are misiunea cea mai dificilă, urmând ca echipa sa să înfrunte gigantul Manchester United, creditată pe bună dreptate principala favorită la câştigarea trofeului. Toată lumea, cu mic, cu mare, văd în această dublă, altfel dezechilibrată valoric, o confruntare între David şi Goliat. Ruşii nu au probleme de efectiv, în vreme ce Manchester nu poate conta pe germanul Bastian Schweinsteiger şi armeanul Mikhtarian. Dar la cel lot are şi ţinând cont de resursele de care dispune, Manchester United poate alinia la orice oră două echipe de valori sensibil apropiate. Vizita legendarului club de pe „Old Trafford” la Rostov a declanşat o adevărată  isterie printre localnici. Biletele la partida din această seară s-au vândut ca pâinea caldă imediat după tragerea la sorţi. Rostov este out-sideră, dar cel puţin şi-a rotunjit bugetul. Nimeni de la FK Rostov nu doreşte să rateze partida retur, pentru că visul ruşilor este de a evolua pe „Teatrul Viselor”. La casele de pariuri, FK Rostov are ultima şansă la câştigarea trofeului. Să mai adăugăm că ruşii au evoluat în acest sezon şi în Liga Campionilor, unde au obţinut o victorie istorică cu Bayern Munchen.

Belgia şi Germania şi-au asigurat deja un loc în „sferturi”, în condiţiile în care sorţii au deci ca Gent să înfrunte Genk, iar Schalke 04 pe Borussia Monchengladbach. Derby-ul „optimilor” opune Olympique Lyon şi AS Roma, însă nu mai puţin interesant se anunţă şi duelul dintre Olympiakos şi Beşiktaş, măcar că opune două echipe din Grecia şi Turcia, a căror relaţie politică nu este caracterizată de cuvântul prietenie.

 

 

Casetă Raster

Programul partidelor de joi seară

  • APOEL Nicosia – Anderlecht Bruxelles (ora 20.00)
  • FC Copenhaga – Ajax Amsterdam (ora 20.00, Dolce Sport)
  • FK Rostov – Manchester United (ora 20.00, Dolce Sport)
  • Celta Vigo – FC Krasnodar (ora 22.05)
  • KAA Gent – KRC Genk (ora 22.05, Dolce Sport)
  • Olympique Lyon – AS Roma (ora 22.05, Dolce Sport)
  • Olympiakos Atena – Beşiktaş Istanbul (ora 22.05)
  • Schalke 04 – Borussia Monchengladbach (ora 22.05, Dolce Sport)

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie