Fotbal / Echipele clujene – două victorii și două înfrângeri

Etapa a 20-a în Seria 5 a Ligii a 3-a a fost „ruptă” în două, în sensul în care patru meciuri s-au jucat vineri, iar alte patru sâmbătă. Toate echipele clujene au evoluat vineri, iar trei dintre acestea în deplasare. Dacă Unirea Dej și CFR 2 Cluj au avut parte de misiuni infinit mai ușoare decât cele ale lui Chuck Norris și Tom Cruise, înfruntând ultimele două clasate, Gaz Metan 2 Mediaș și CS Iernut, Sănătatea Cluj a evoluat pe terenul ocupantei locului secund, AFK Miercurea Ciuc. Aceasta din urmă și-a valorificat statutul de gazdă și s-a impus cu 1-0, prin golul lui Bajko Barna, înscris în minutul 53. Putea fi 2-0, dar ciucanii au ratat un penalty în minutul 76 sau pe care Filip Lăzăreanu l-a apărat. „Virușii verzi” au marcat și ei, dar golul le-a fost anulat pe motiv de ofsaid.

 

Arieșul Turda – prestație sub așteptări

După trei meciuri fără înfrângere, în care a obținut o victorie și două remize, Sticla Arieșul Turda a capotat la Reghin, 0-2 cu Avântul, echipă care a încasat șapte goluri în precedentele trei etape, în care nu a marcat, contabilizând tot atâtea eșecuri. După o primă repriză plictisitoare, fără goluri, dar și fără ocazii de poartă, Avântul a deschis scorul la trei minute după pauză, prin Potor, abia intrat pe teren. Acesta l-a învins pe Pop, portarul oaspeților, cu un șut la colțul lung. Pop s-a revanșat în minutul 54, la torpila lui Merdariu, pe care a scos-o de sub transverală, cu o intervenție acrobatică. Același Pop este cel care a menținut aprinse speranțele în tabăra Arieșului, cu încă trei intervenții spectaculoase, în minutele 60, 61 și 63. Dar turdenii au arătat lipsă de inspirație în atac. Intrările lui Chișu și Savu, care i-au schimbat pe Varodi, respectiv Ititesc, n-au avut darul de a aduce prospețime și un plus de imaginație în jocul dezlânat și fad al turdenilor. Singura ocazie importantă a Arieșului a irosit-o Chișu, în minutul 74. Și în loc de un 1-1 nemeritat, s-a făcut 2-0 meritat, având în vedere desfășurarea ostilităților. Bugnar a adus liniștea în tabăra amfitrionilor în minutul 88, când l-a învins pe bravul Rareș Pop, căruia coechipierii trebuie să-i mulțumească pentru că n-au plecat de la Reghin încărcați cu goluri. În urma acestui rezultat, cele două echipe, vecine de clasament înaintea etapei, au făcut rocadă, iar Avântul a trecut în fața Arieșului.

 

 CFR 2 Cluj a trăit periculos cu ultima clasată

După două eșecuri la rând și trei meciuri fără victorie, CFR 2 Cluj a dispus de CS Iernut cu 5-3, însă nu fără emoții. Feroviarii au condus cu 3-0 și se părea că vom asista la un galop de sănătate al formației antrenată de Sergiu Coc, dar nu s-a întâmplat întocmai. Oaspeții au reușit un come-back de senzație și au egalat la trei în doar 15 minute, dar nu au mai avut resurse în ultimele zece minute, în care au mai primit două goluri, scorul final fiind stabilit în minutul 88 de Cazan. Puteafi 6-3, dar ceferiștii au luat la țintă bara porții adverse. Într-un alt meci, Unirea Dej a făcut uitat eșecul cu ACS Comuna Recea și a obținut a doua victorie în deplasare. După 3-0 cu CFR 2 Cluj, pe „CMC”, echipa antrenată de Gică Barbu s-a impus la Mediaș, cu pentultima clasată Gaz Metan 2. Golurile dejenilor au fost marcate de Pintea, în prelungirile primului mitan, respectiv Andrei Pop, în minutul 58.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie