Fotbal / Avertisment pentru CFR Cluj

  • Adversara campioanei României din turul doi preliminar al Ligii Campionilor a învins pe Orebro, în campionatul Suediei şi are un moral bun înaintea meciului de marţi, care se joacă pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”. Ţucudean a arătat după meciul cu FC Botoşani ca Rocky.

 

O adevărată forţă a naturii, Carlos Strandberg este cel mai periculos jucător al suedezilor de la Malmo

Spre deosebire de CFR Cluj, care nu a obţinut decât o remiză cu FC Botoşani, scor 1-1, în prima etapă din noua ediţie a Ligii 1, adversara feroviarilor din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, gruparea suedeză Malmo FF, a învins, la sfârşitul săptămânii, în deplasare, pe Orebro, într-un meci contând pentru etapa a 14-a din campionatul Suediei. Malmo s-a impus cu 2-1, prin dubla lui Strandberg, din minutele 48 şi 73. La scorul de 0-1, gazdele au ratat un penalty. În clasament, Malmo se află doar pe locul al şaselea, fiind la opt puncte de primul loc, ocupat de AIK Stockholm. Meciul tur dintre CFR Cluj şi Malmo va avea loc marţi, 24 iulie, de la ora 19, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Oficialii campioanei României nu s-au arătat îngrijoraţi de faptul că asistenţa la meciul cu FC Botoşani a fost neaşteptat de scăzută şi sunt convinşi că la partida cu Malmo, numărul spectatorilor va fi mai mare. În meciul cu moldovenii, Edi Iordănescu, antrenorul principal al CFR-ului, a mizat pe următorii jucători: Arlauskis – Camora, Mureşan, Vinicius, Manea – Deac, Djokovic, Hoban, Culio – Omrani şi Ţucudean. Ultimul a arătat la finalul meciului ca Rocky după pumnii încasaţi de la Apollo Creed.

Tot în turul doi preliminar, PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, o va înfrunta pe FC Basel, echipă obişnuită cu faza grupelor. În turul doi preliminar al Ligii Campionilor sunt angrenate nu mai puţin de trei foste campioanei ale Europei, Ajax Amsterdam, Celtic Glasgow şi Steaua Roşie Belgrad. Dintre acestea, Celtic Glasgow a evoluat şi în turul 1 preliminar. Vă reamintim că adversara CFR-ului, Malmo a disputat finala Cupei Campionilor Europeni în 1979, pe care au pierdut-o cu 0-1 în faţa englezilor de la Nottingham Forest.

Să mai scriem că biletele la meciul CFR Cluj – Malmo au fost puse în vânzare de sâmbăta trecută, atât online, cât şi la casele de bilete ale stadionului din Gruia. Cei care şi-au făcut abonament la meciurile echipei favorite de pe teren propriu în sezonul 2018-2019 pot intra la partida cu Malmo pe baza acestora. Cel mai ieftin bilet la confruntarea de marţi costă 25 de lei, iar cel mai scump 100 de lei.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie