Fostul ambasador al Moldovei în SUA, Igor Munteanu: Pentru Igor Dodon, profilul ideatic al preşedintelui ”de vis” este Vladimir Putin

Fostul ambasador al Republicii Moldova în SUA, Igor Munteanu, în prezent director al Institulului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale ‘’Viitorul’’ de la Chişinău, vorbeşte într-un interviu acordat ziaurlui Făclia despre ce înseamnă pentru Moldova alegerea lui Igor Dodon în funcţia d epreşedinte al acestui stat, dar şi despre perspectivele de colaborare între socialişti şi alte partide. În cadrul intervenţiei sale, fostul ambasador aduce în discuţie şi relaţiile Moldovei cu UE şi România, precum şi modul în acre acestea ar putea evolua în mandatul lui Dodon.

Rep: Domnule Igor Munteanu, Moldova are un nou preşedinte, ales pentru prima data prin sufragiu universal. Ce înseamnă pentru Moldova alegerea lui Igor Dodon?

Igor Munteanu: Mai există contestaţii din partea concurenţilor electorali, presa încă mai investighează diverse situaţii de fraudă electorală, mai există nemulţumiri printre numeroşii alegători moldoveni din străinătate, cărora li s-a încălcat dreptul constituţional de a vota (art.38, Constituţia RM), toate astea vin a ne spune că procesul electoral nu este pe deplin încheiat. Numai după încheierea tuturor litigiilor electorale prin decizii ale Curţii de Apel va urma hotărârea definitivă a Curţii Constituţionale, care va confirma sau nu un nou Preşedinte al RM. Ce putem spune cu certitudine este că alegătorii RM au votat un nou preşedinte după o pauză de 20 de ani. Ultimul preşedinte ales prin alegeri directe a fost Petru Lucinschi, care l-a învins la scor pe Mircea Snegur în 1996. Între timp, competenţele şefului statului s-au împuţinat simţitor datorită intervenţiilor Curţii Constituţionale şi jocurilor de putere. Ca mesaj politic, scorul repurtat de Igor Dodon poate însemna diverse lucruri. Pentru electoratul pro-EU, Dodon este omul Moscovei, care, deşi se anunţă pro-Moldova şi un „preşedinte al tuturor” va servi intereselor Kremlinului, de la care deja a primit o invitaţie de vizită ”în alb”, chiar înainte de a fi închise toate contestatţiile acestui scrutin. Menţionez în treacăt că actualul preşedinte Timofti nici măcar nu s-a apropiat de porţile Moscovei în ultimii patru ani. Pentru electoratul nostalgic, homofob, dependent de bisericile ruseşti din RM, dar şi de muncile pe care mulţi moldoveni le prestează în Rusia, Dodon promite redeschiderea pieţei ruseşti, dar şi alte beneficii, simbolice şi politice pe care unii le preţuiesc. Este limpede că viitorul Preşedinte nu va ezita să fie mult mai activ decât precedentul, astfel încât bătăliile culturale (kulturmkampf) la care se va angajat ar putea frânge încă multe suliţi pe scena politică din RM.

Rep: Cum a fost percepută victoria lui Dodon la nivelul partidelor şi dacă există perspective de colaborare între socialişti şi alte formaţiuni politice?

Igor Munteanu: Cu noi temeri că această victorie ar fi un recul serios pe scena democraţiei incipiente din RM. Cred că anume aceasta înseamnă mobilizarea fără precedent a diasporei moldoveneşti – 64.000 voturi în primul tur şi peste 135.000 voturi în al doilea tur de scrutin al acestor alegeri. Din păcate, dreapta politică a intrat în alegeri fărâmiţată, iar unii candidaţi au servit drept resurse utile pentru cei care au organizat procesul electoral în efortul de dezbinare şi manipulare al votanţilor. Candidatul PAS, Maia Sandu, a câştigat zdrobitor în străinătate, dar a pierdut cea mai mare parte a voturilor din RM. În plus, alegătorii transnistreni cu cetăţenie a RM au participat într-un număr mult mai mare în acest scrutin, oferind motive pentru ca observatorii să bănuiască de fraudă şi folosire a banilor nedeclaraţi pentru a-I aduce la secţiile de vot de pe malul drept al Nistrului. Despre aceste cazuri se vor pronunţa zilele astea observatorii naţionali şi internaţionali, care au urmărit aceste alegeri în toată splendoarea şi mizeriile sale.

Rep: Igor Dodon a declarat la începutul săptămânii că Acordul de Asociere cu UE este o greşeală. Ţinând cont de această poziţie a preşedintelui, cum credeţi că ar putea evolua relaţiile Moldovei cu UE şi România?

Igor Munteanu: Da. Igor Dodon a făcut numeroase declaraţii ambigue. În presa rusă declară Acordul de Asociere o eroare, erijându-se în poziţia celui care ar putea re-negocia acest tratat. Formal, Preşedintele nu ar putea suspenda ori pune în discuţie un acord ratificat de legislativ şi promulgat de fostul Preşedinte al RM. Nici montarea unor mine sub şinele relaţiilor bilateral RM-UE sau RM-România nu ar putea fi posibilă fără acordul Guvernului, respective – Ministerul Afacerilor Externe, al Parlamentului, dar aici trebuie să menţionez că toate fanteziile lui Dodon urmează o altă logică decât cea formală. Pentru Igor Dodon profilul ideatic al preşedintelui ”de vis” este Vladimir Putin, şi reieşind din aceste preferinţe, Dodon şi-ar putea propune să nu se împiedice în formalităţi. Decizia din 4 martie 2016 a Curţii Constituţionale atestă apetenţă pentru ”târguri politice” şi la nivelul unor autorităţi, care nu ar trebui să se joace în aceste jocuri politice, astfel încât totul este posibil. Eu cred că Dodon va încerca să fructifice nişte proiecte politice cu care s-a afişat în ultimii ani, i.e. proiectul federalizării, restricţionarea unor curente politice ”ne-stataliste”, stimulând nişte dubii legate de beneficiile Acordului de Asociere, dar toate aceste artificii ar putea, în cele din urmă, să aibă un efect invers. Acţiunea naşte contra-acţiune, iar mişcările politice nu sunt deloc lineare.

Rep: Cum ar putea evolua colaborarea cu Rusia?

Igor Munteanu: Rusia ar fi fericită să vadă la Chişinău un preşedinte pro-rus declarat. Nu întotdeauna i-au reuşit jocurile. Chiar şi atunci când era cât pe ce să prindă lozul cel mare, liderii de partide de la Chişinău au decis să meargă pe formula AIE. Este adevărat însă că s-a schimbat esenţial contextul politic. Uriaşa fraudă bancară s-a întâmplat în perioada de guvernare a AIE. UE este în derivă şi acelaşi lucru se poate spune şi despre Politica sa de vecinătate. Despre perspective de aderare nu mai există nici dorinţă, nici oportunităţi politice şi nici cerere instituţională. Acordurile de asociere cu Georgia şi Ucraina nu au fost ratificate de către toate parlamentele statelor UE, în timp ce Rusia, în ciuda acuzaţiilor grave care i s-au adus, a sancţiunilor internaţionale şi a efectelor grave din economia sa, continuă să avanseze. Un preşedinte care este ales, fie în RM, fie în Bulgaria, drept ”om al Moscovei”, crează o realitate virtuală chiar dacă această imagine nu este pe deplin adevărată. Este ca şi o creştere exponenţială a valorii unor acţiuni pe baza unor speculaţii de bursă. Dar să nu uitaţi, vă rog, că tot aşa s-a început şi mandatul prezidenţial al Preşedintelui Voronin, care a semnat chiar şi un Tratat Politic RM-Rusia în octombrie 2001, şi care devenea inamicul #1 personal al Preşedintelui Vladimir Putin, după umilirea acestuia prin refuzul de a semna oficial Planul Kozac din noiembrie 2003, urmat de re-orientarea spre UE (semnarea unui Plan de Acţiuni RM-UE in ianuarie 2005) şi aplicarea unui prim regim de embargo comercial în 2005, ca răspuns al Rusiei la aceste decizii ale preşedintelui Voronin. Motivul a fost, atunci, că Voronin nu a dorit să împartă puterea sa cu cineva de la Tiraspol, iar condiţiile obraznice ale Rusiei de a bate în cuie o prezenţă militară în Transnistria pentru 40 de ani a fost prea mult până şi pentru bătrânul ”miliţian” Vladimir Voronin. Eu nu exclud că ruşii au tras nişte concluzii, dar cred şi în actorii politici responsabili din RM, aliaţii serioşi ai RU, atâţi câţi mai sunt.

Rep: Care ar fi perspectiva relaţiei Chişinăului cu Transnistria şi cu Regiunea Găgăuză ?

Igor Munteanu: Sunt două subiecte diferite, deşi adeseori ele sunt puse la pachet. UTAG (Găgăuzia) este o autonomie prevăzută de Constituţia RM, un nivel sub-naţional, supus legilor ţării, în timp ce Transnistria este o entitate separatistă, în care staţionează ilegal trupe militare ruseşti, în care administraţia coruptă şi ipocrită de la Tiraspol, foloseşte banii ruseşti pentru a-şi păstrat statutul şi proprietăţile din Cipru şi alte zone offshore sub pretextul că, într-o RM reunificată, ar fi o populaţie de mâina a 2, ar fi discriminată, iar la Chişinău ruşii sunt asupriţi. Narativul transnistrean este întemeiat pe falsuri, pe fraudă istorică şi pe o puternică încărcătură militaristă. Din păcate, Republica Moldova s-a găsit mult timp în ”inferioritate numerică” faţă în faţă cu Rusia, care făcea bloc comun cu Ucraina şi separiştii transnistreni, exploatând resursele OSCE, în proiectul îndrăgit de Moscova de a crea un nou stat, în care Transnistria ar fi subiect al unei federaţii şi la care ar putea adera şi Autonomia Găgăuză. Rusia nu discută defel despre evacuarea trupelor sale militare, nu acceptă să discute cu RM despre pachetul trei, securitate şi statut politic în cadrul RM, iar OSCE este fără dinţi ori părtaşă la aceste jocuri riscante pe contul intereselor naţionale ale RM. Între timp, războiul din Ucraina a schimbat radical atitudinea Kievului, iar presiunile societăţii civile au condus pe durata anului 2016 la elevarea necesităţii unei politici mult mai tranşante, mai clare, mai categorice faţă de ce fel de curs politic trebuie să urmeze RM în aderea afirmării scopului său de a re-integra regiunea transnistreană, în condiţiile primatului Constituţiei RM. Regiunea separatistă nu este nici viabilă, şi nici dorită. 80% din exporturile regiunii se orientează spre UE, 300.000 cetăţeni ai RM locuiesc în Transnistria, dintr-o populaţie de 0,5 milioane de locuitori (statistic). Constituţia RM interzice staţionarea trupelor ruse, iar autorităţile RM au cerut în repetate rânduri ca sponsorizările ruseşti pentru regiunea separatistă să înceteze. Cu puţină strategie şi claritate, această regiune poate fi smulsă din cleştii Federaţiei Ruse, dacă va exista curaj şi consistenţă în atingerea acestui scop, la Chişinău, dar şi printre aliaţii RM. Sigur, mai ales în ultimii ani au apărut multe alte idei de rezolvare rapidă a subiectului, de regulă, prin ”scurtături” (short-cuts), fie prin abandonarea regiunii, fie prin unificarea cu România, dar aceste idei crează mai multe ambiguităţi decât rezolvă, în acest moment, fără a-şi asuma costurile unor asemenea proiecte politice, nepopulare în RM.

Interviu realizat de Cosmin PURIŞ