Fost rector UMF Cluj, în atenția procurorilor

Fostul rector al UMF Cluj, Marius Bojiță, a fost prezentat, marți seara, cu propunere de arestare la Judecătoria Cluj-Napoca într-un dosar privind presupuse ilegalitați derulate în cadrul Faculttății de Farmacie. În fața instanței au mai fost prezentați pentru arestare conf. univ. Simona Hegheș, din cadrul Catedrei de Farmacie, prof. univ. Doina Miere, șefa Departamentului de Nutriție, conf. Angela Filip și Roxana Banc, din caudrul Catedrei de Nutriție. Faptele cercetate de procurorii clujeni ar fi fost comise după 2016. „În cauza penală aflată în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, la data de 20.09.2019 s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de 5 inculpaţi, persoane care deţin calitatea de cadre didactice în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie şi de instigare la fals intelectual.

În actul de inculpare s-a reţinut că: în perioada noiembrie – decembrie 2016, inculpaţii şi-au desfăşurat activitatea profesională prin încălcarea unor dispoziţii din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi din Legea 1/2011 a educaţiei naţionale, constând în aceea că nu au susţinut în mod efectiv cursuri de formare profesională continuă a farmaciştilor şi nu au realizat evaluarea concretă a cunoştinţelor participanţilor la cursuri, cu consecinţa vătămării intereselor UMF Cluj-Napoca în calitate de furnizor de educaţie farmaceutică continuă şi de asemenea, cu consecinţa obţinerii unui folos reprezentat de creditele de pregătire profesională de către farmaciştii înscrişi la cursuri. Totodată, s-a reţinut că faptele inculpaţilor au condus la emiterea unor certificate de participare la cursuri de pregătire profesională continuă pentru farmacişti, acte care nu reflectă realitatea.

Cercetările din prezenta cauză s-au desfăşurat pe o perioadă de 2 ani, procurorii având sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul IPJ CLUJ – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, activitatea investigativă implicând, printre altele, audierea a 38 de persoane, domiciliate pe raza a 8 judeţe. Cercetările vor continua în dosar, în scopul aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă actul de inculpare în cadrul procesului penal, act ce face trecerea între etapa urmăririi penale față de suspect și cea a urmăririi penale față de inculpat, nefiind de natură, în nicio situație, să înfrângă efectele principiului prezumției de nevinovăție a persoanelor acuzate”, a transmis Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca. În urma dezbaterilor care au durat mai multe ore, intanța a decis ca nu sunt elemente care să impună măsura arestării față de cei cinci. Surse din rândul procurorilor susțin ca soluția Judecătoriei Cluj-Napoca va fi contestată la Tribunal. Marius Bojiță a fost rector al UMF “Iuliu Hațieganu” în perioada 2000-2008, iar apoi a devenit președintele al UMF. În prezent, Bojiță deține funcția de președinte al Fundației Transilvania Leaders.

Articole din aceeasi categorie