Fișele medicale eliberate ilegal, în atenția polițiștilor

Polițiștii de investigare a criminalității economice au demarat o acțiune de verificare, la nivel național, a modalității în care sunt eliberate fișele medicale pentru obținerea/ preschimbarea permisului auto, permisului de port-armă, atestatelor profesionale, obținerea ajutorului social, realizarea dosarelor de pensionare pe caz de boală etc.

Conform celor anunțate de IGPR, „există indicii că fișele ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să efectueze testele și analizele medicale necesare”.

„Din cercetările efectuate de polițiști au reieșit următoarele activități ilegale: eliberarea de fișe medicale fără a se efectua vreun consult medical al solicitantului; consultarea persoanelor care solicită eliberarea de fișe medicale de către asistenți medicali, după care fișele medicale sunt trimise într-o altă localitate unde sunt semnate și parafate de către medicii specialiști; consemnarea pe fișele medicale a unor controale medicale ce s-ar fi efectuat în perioadele în care medicul nu a fost în localitate ori se afla în concediu de odihnă; avizarea fișelor medicale de medicii specialiști ca urmare a prezentării acestora de către instructorii auto, fără ca persoanele ce doresc obținerea permisului de conducere să fie consultate; falsificarea fișelor medicale de către persoane ce dețin cunoștințe avansate de operare a tehnicii de calcul; obținerea de permise de conducere auto de către persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic; promisiunea obținerii de diverse acte medicale în schimbul unor sume de bani fără ca pacientul să se prezinte la medic, activitate efectuată de persoane care pretind că au influență asupra cadrelor medicale din unitățile spitalicești; solicitare de sume de bani de la pacienți de către medici pentru a semna și parafa fișele medicale” – informează IGPR.

Potrivit sursei citate, s-au întâlnit situații în care persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obținut/ preschimbat permisul de conducere, „acțiuni ilicite ce pot avea un impact grav în ceea ce privește siguranța circulației pe drumurile publice”.

Până în prezent, polițiștii au efectuat investigații în cadrul a 55 de dosare penale, în care sunt vizate infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și constituirea unui grup infracțional organizat, cercetările fiind în curs.

Poliția Română reamintește că, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, în vederea obținerii permisului de conducere a unui autovehicul, candidații sunt obligați să efectueze un examen medical înainte de eliberarea inițială a permisului de conducere. De asemeni, pentru schimbarea acestuia, ori de câte ori permisul de conducere este reînnoit, cetățenii sunt obligați să efectueze un examen medical.

M. T.

Articole din aceeasi categorie