Firmă nouă care colectează deșeurile, la Florești

Primăria Florești a prezentat marți noul operator de salubritate, selectat în urma procedurii de licitație publică, precum și strategia de implementare a noului serviciu în comună.

Asocierea AVE Bihor și RDE Harghita a câștigat lictația pentru colectarea deșeurilor din localitatea Florești. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de patru ani și este în valoare de 50 milioane lei plus TVA, suma aferentă pe anul în curs fiind 4,1 milioane lei. Colectarea selectivă se va face pe containere de culori diferite, conform reprezentanților administrației floreștene.

Din punctul de vedere al curățeniei și a ridicării deșeurilor menajere, rezultatele muncii tuturor se vor vedea într-o perspectivă apropiată și cred că într- un viitor cât mai apropiat Floreștiul va putea concura cu cele mai curate localități din țară. Curățenia ține de normalitate”, a declarat primarul Horia Șulea.

Edilul a mai precizat că pentru colectarea deșeurilor menajere sunt 12 mașini, dar pe lângă acestea vor exista și mașini care vor ridica containerele pentru deșeurile de moloz. Totodată, în comună vor exista periodic campanii de ridicare a deșeurilor voluminoase.

El a mai subliniat că, la Florești, există totuși o problemă care însă ține de civism.

„Există o problemă în ce privește plata lucrărilor de lichidare a deșeurilor, din parte anumitor locuitori din Florești. În bugetul local există un minus de aproximativ 5 milioane lei rezultați în urma faptului că parte din concetățeni nu au bunul simț de a-și plăti o datorie obștească, iar noi trebuie să plătim inclusiv pentru aceștia. Nu voi accepta ca unii să plătească, iar alții nu”, a mai spus Horia Șulea.

În prezent, taxa lunară pentru persoane fizice este de 11 lei și aceasta nu va putea depăși 12 lei, conform caietului de sarcini.

A.M.C

Articole din aceeasi categorie