Finala giganţilor

  • Real Madrid şi FC Liverpool au câştigat împreună de 17 ori competiţia regină a Europei. Pentru a 20-a oară în istorie, echipele din Anglia şi Spania îşi dispută un trofeu european, respectiv pentru a cincea oară Liga Campionilor. Până acum, scorul este 11-8 în favoarea ibericilor.

 

Ultimul episod al Ligii Campionilor, ediţia 2017-2018, rulează sâmbătă seară, începând cu ora obişnuită a competiţiei, respectiv 21.45, iar locaţia este Kiev. Protagonistele sunt Real Madrid şi FC Liverpool, care au câştigat împreună de 17 ori Champions League. Spaniolii au făcut-o de 12 ori, ceea ce reprezintă un record foarte greu de atins. Dacă Real Madrid se află la a 16-a finală în Champions League, respectiv a treia consecutivă, Liverpool o bifează pe a opta, dar prima după 11 ani. Real Madrid este prima echipă care a reuşit să-şi apere trofeul în noul format al competiţiei, inaugurat în ediţia 1991-1992. De-atunci, AC Milan, Ajax Amsterdam, Juventus Torino şi Manchester United s-au aflat în postura de a-şi apăra trofeul câştigat cu un sezon înainte, dar au eşuat. Mai mult decât atât, ultima echipă care a câştigat cel mai râvnit trofeu european inter-cluburi de cel puţin trei ori consecutiv a fost Bayern Munchen, între 1974 şi 1976. Bavarezii au învins atunci în ultimul act trei echipe diferite: Atletico Madrid, Leeds United şi Saint Etienne. Real Madrid se află într-o situaţie similară. A dispus de Atletico Madrid şi Juventus, iar acum o înfruntă pe Liverpool. De la rebrănduirea competiţiei, doar trei echipe au ajuns să dispute trei finale la rând: AC Milan, Juventus Torino şi Real Madrid.

Dacă se impune în finala de sâmbătă, Liverpool se va apropia la un singur trofeu de recordul celor de la AC Milan. Pentru prima dată, finala Ligii Campionilor se dispută în Ucraina. Dealtfel, Ucraina găzduieşte în premiesă o finală de cupă europeană. Ultimul act al Ligii Campionilor s-a mai jucat doar de două ori în estul Europei, în 1973 şi 2008, la Zagreb, respectiv Moscova. Gazda finalei de sâmbătă, Stadionul Olimpic din Kiev a fost construit în 1923, dar renovat din temelii în 2011, în vederea turneului final al Campionatului European din 2012, găzduit în parteneriat de Ucraina şi Polonia. Stadionul a fost uzilizat în timpul Jocurilor Olimpice de vară din 1980, pentru partidele din turneul olimpic de fotbal. Capacitatea actuală a tribunelor este de 70.000 de locuri şi pe această arenă evoluează atât naţionala Ucrainei, cât şi Dinamo Kiev. Din moment ce finala se dispută la Kiev, ambasadorul acesteia a fost desemnat Andrei Şevcenko, câştigător al Ligii Campionilor în 2003, cu AC Milan. În cadrul ceremoniei ce va preceda meciul propriu-zis, va performa cântăreaţa engleză Dua Lipa. Aceasta s-a născut la Londra, din părinţi albanezi. Şi finala Women Champions League din acest an s-a disputat, joi seară, tot la Kiev, pe arena „Valeri Lobanovski”.

Meciul de sâmbătă va fi arbitrat de sârbul Milorad Mazic, arbitru FIFA din 2009, ridicat la rangul „elite” în 2013. Mazic va fi ajutat de compatrioţii Milovan Ristic, Dalibor Durdevic, Nenad Dokic şi Danilo Grujic, ultimii doi fiind arbitri adiţionali. Rezervă pentru central a fost desemnat francezul Clement Turpin. Milorad Mazic are 45 de ani şi s-a născut la Vrbas. Pe 23 noiembrie 2009, Mazic a arbitrat partida dintre Politehnica Timişoara şi Dinamo Bucureşti. Mazic va oficia şi la turneul final al Campionatului Mondial din Rusia.

Să mai scriem că Real Madrid şi FC Liverpool reeditează finala Cupei Campionilor Europeni din 1981, disputată la Paris şi câştigată de „cormorani” cu 1-0.

 

 

Parcursul celor de la Real Madrid până în finală

  • 1-1 şi 1-3 cu Tottenham Hotspur în faza grupelor
  • 3-2 şi 3-1 cu Borussia Dortmund în faza grupelor
  • 3-0 şi 6-0 cu APOEL Nicosia în faza grupelor
  • 3-1 şi 2-1 cu Paris Saint Germain în „optimi”
  • 3-0 şi 1-3 cu Juventus Torino în „sferturi”
  • 2-1 şi 2-2 cu Bayern Munchen în semifinale

 

Parcursul celor de la Liverpool până în finală

  • 2-1 şi 4-2 cu Hoffenheim în play-off
  • 2-2 şi 3-3 cu FC Sevilla în faza grupelor
  • 7-0 şi 1-1 cu Spartak Moscova în faza grupelor
  • 3-0 şi 7-0 cu NK Maribor în faza grupelor
  • 5-0 şi 0-0 cu FC Porto în „optimi”
  • 3-0 şi 2-1 cu Manchester City în „sferturi”
  • 5-2 şi 2-4 cu AS Roma în semifinale

 

 

Top 10 marcatori ai ediţiei

  1. Cristiano Ronaldo (Real Madrid)       – 15 goluri
  2. Mihamed Salah (FC Liverpool)     – 10
  3. Roberto Firmino (FC Liverpool)     – 10
  4. Sadio Mane (FC Liverpool)     – 9
  5. Wissam Yedder (FC Sevilla)          – 8
  6. Edin Dzeko (AS Roma)           – 8
  7. Harry Kane (Tottenham)                   – 7
  8. Edinson Cavani (Paris S. Germain)         – 7
  9. Neymar (Paris S. Germain)         – 6
  10. Lionel Messi (FC Barcelona)     – 6

 

 

Finalele anglo-spaniole în cupele europene

Liga Campionilor

1981: FC Liverpool – Real Madrid             1-0

2006: FC Barcelona – Arsenal Londra                 2-1

2009: FC Barcelona – Manchester United  2-0

2011: FC Barcelona – Manchester United  3-1

 

Cupa Cupelor

1963: Tottenham Hotspur – Atletico Madrid      5-1

1971: Chelsea Londra – Real Madrid                   2-1

1980: CF Valencia – Arsenal Londra                   5-4

1991: Manchester United – FC Barcelona  2-1

1995: Real Zaragoza – Arsenal Londra      2-1

 

Europa League

2001: FC Liverpool – Deportivo Alaves    5-4

2006: FC Sevilla – Middlesbrough             4-0

2010: Atletico Madrid – Fulham City                  2-1

2016: FC Sevilla – FC Liverpool                3-1

 

Supercupa Europei

1979: Nottingham Forrest – FC Barcelona 2-1*

1980: CF Valencia – Nottingham Forrest   2-2**

1982: Aston Villa – FC Barcelona             3-1*

1998: Chelsea Londra – Real Madrid                   1-0

2012: Atletico Madrid – Chelsea Londra    4-1

2017: Real Madrid – Manchester United    2-1

*- rezultat consemnat după ambele manşe.

**- Valencia a câştigat trofeul datorită golului marcat în deplasare.

 

Câştigătoarele all-time ale competiţiei

1956: Real Madrid

1957: Real Madrid

1958: Real Madrid

1959: Real Madrid

1960: Real Madrid

1961: Benfica Lisabona

1962: Benfica Lisabona

1963: AC Milan

1964: Internazionale Milano

1965: Internazionale Milano

1966: Real Madrid

1967: Celtic Glasgow

1968: Manchester United

1969: AC Milan

1970: Feyenoord Rotterdam

1971: Ajax Amsterdam

1972: Ajax Amsterdam

1973: Ajax Amsterdam

1974: Bayern Munchen

1975: Bayern Munchen

1976: Bayern Munchen

1977: FC Liverpool

1978: FC Liverpool

1979: Nottingham Forrest

1980: Nottingham Forrest

1981: FC Liverpool

1982: Aston Villa

1983: Hamburg SV

1984: FC Liverpool

1985: Juventus Torino

1986: Steaua Bucureşti

1987: FC Porto

1988: PSV Eindhoven

1989: AC Milan

1990: AC Milan

1991: Steaua Roşie Belgrad

1992: FC Barcelona

1993: Olympique Marseille

1994: AC Milan

1995: Ajax Amsterdam

1996: Juventus Torino

1997: Borussia Dortmund

1998: Real Madrid

1999: Manchester United

2000: Real Madrid

2001: Bayern Munchen

2002: Real Madrid

2003: AC Milan

2004: FC Porto

2005: FC Liverpool

2006: FC Barcelona

2007: AC Milan

2008: Manchester United

2009: FC Barcelona

2010: Internazionale Milano

2011: FC Barcelona

2012: Chelsea Londra

2013: Bayern Munchen

2014: Real Madrid

2015: FC Barcelona

2016: Real Madrid

2017: Real Madrid

 

 Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie