Final de sezon în Liga Națională de Handbal Feminin

  • Universitatea Cluj a fost învinsă, pe teren propriu, de HC Măgura Cisnădie și așteaptă barajul de rămânere/promovare în Liga Națională.

 

Etapa a 26-a, ultima a sezonului, s-a disputat la sfârșitul săptămânii trecute, iar Universitatea Cluj a evoluat pe teren propriu, cu HC Măgura Cisnădie, ocupanta locului patru. Oaspetele s-au impus cu 25-21, după 11-8 la pauză. Partida din Sala Sporturilor „Horia Demian” a început sub semnul echilibrului, iar primul gol s-a marcat după aproape cinci minute (!), gheața fiind spartă de handbalistele vizitatoare. Universitatea a punctat pentru prima dată pe tabelă spre minutul 7, prin experimentata Mihaela Ani-Senocico, care a fructificat o aruncate de la 7 metri. Aceeași jucătoare și-a adus echipa în avantaj în minutul 14, scor 5-4. A urmat o perioadă de secetă în tabăra amfitrioanelor, care n-au înscris între minutele 15 și 22, irosind patru atacuri. Eliminarea de două minute a Alinei Lazăr a făcut ca HC Măgura Cinsădie să încheie repriza cu un avans de trei goluri, spre nemulțumirea lui Alin Bondar. Această diferență de trei goluri s-a menținut constant în partea a doua, dovadă și evoluția scorului: 12-15 în minutul 37, 15-18 în minutul 43, 16-19 în minutul 46, 18-21 în minutul 51 și 19-22 în minutul 53. Speranțele au renăscut în tabăra „studentelor” atunci când Abigail Vălean a înscris pentru 19-21, dar a urmat două ratări ale lui Petruș și Senocico, ultima irosind o aruncare de la 7 metri. Universitatea a marcat ultimul gol al meciului, prin Lazăr, în minutul 58. Clujencele au încheiat campionatul pe locul 12, ceea ce înseamnă că va disputa un baraj de rămânere/promovare în Liga Națională, la fel ca și CSM Slatina. HC Danubius Galați a retrogradat.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie