Falşi „arhangheli” ai protejării mediului

• În pofida dezbaterii pe tema încălzirii globale, parlamentarii USR de Cluj au călătorit mai mult cu avionul după preluarea mandatului în 2016 •

Deși fac parte dintr-un partid care are ca şi priorităţi combaterea poluării și protejarea mediului,  în timpul delegațiilor făcute după preluarea mandatului, parlamentarii USR de Cluj au preferat să călătorească cu cel mai poluant mijloc de transport. În aceeași situație se află și fostul membru USR, deputatul Adrian Dohotaru, unul dintre aşa zişii activişti de mediu din Cluj.

Parlamentarii USR Cluj au călătorit după preluarea mandatului în 2016 mai mult pe calea aerului decât cu mijloace de transport mai puțin poluante. Potrivit datelor obținute de ziarul Făclia de la Camera Superioară a Parlamentului României, în cei trei ani de mandat, senatorul Mihai Goțiu a efectuat în exercitarea atribuțiilor nu mai puțin de 90 de zboruri pe ruta Cluj-Napoca și retur. Astfel, în 2017, Goțiu a făcut 57 de zboruri dus-întors pe ruta Cluj-Napoca-București, în 2018 a avut 19 călătorii, iar în acest an 14 călătorii. Asta ar însemna 28.800 de kilometri parcurși de usr-istul clujean pe calea aerului, ceea ce echivalează cu un zbor dus-întors București-Punta Arenas (Chile). Potrivit calculelor Făcliei de Cluj, în cadrul călătoriilor făcute de Goțiu cu avionul au fost emise  4.770 kg de dioxid de carbon.

În schimb, cu trenul, mijloc de transport considerat foarte puţin poluant, Goţiu a avut în cei trei ani de mandat doar patru călătorii. Una dintre călătoriile cu trenul a fost făcută de de senatorul clujean în luna ianuarie 2017 pe ruta Bucureşti – Cluj-Napoca, iar o alta în octombrie 2017 pe ruta Bucureşti-Deva. De asemenea, anul trecut, senatorul clujean al USR a avut o călătorie cu trenul pe ruta Cluj-Napoca – Bucureşti şi o alta Bucureşti-Cluj-Napoca.

Numărul mare de călătorii făcute de Goţiu după preluarea mandatului de senator cu cel mai poluant mijloc de transport pune sub semnul întrebării aşa zisa grijă pe care parlamentarul clujean o poartă faţă de mediu. Mihai Goţiu s-a făcut cunoscut la nivelul opiniei publice prin numeroasele acţiuni de protest pe care le-a coordonat pentru blocarea exploatării miniere de la Roşia Montană. Astfel, Goţiu, alături de alţi activişti de mediu au încercat să convingă opinia publică de faptul că metoda cu cianuri folosită de Gold Corporation în cadrul acestei exploatări pune în pericol mediul, putând provoca o adevărată catastrofă în acea zonă a Munţilor Apuseni. De asemenea, Goţiu a putut fi văzut şi la alte proteste făcute cu scopul protejării mediului, unul dintre acestea fiind cel din această primăvară organizat împotriva amenajrăii unei microhidrocentrale pe râul Someşul Rece.

Totodată, în timpul campaniei pentru desemnarea candidatului USR pentru funcţia de preşedinte al României, Mihai Goţiu a avut un mesaj axat pe protecţia mediului. ‚’Dacă suntem responsabili față de mediul înconjurător și ne îngrijorează încălzirea globală și efectele ei, atunci trebuie să ne întrebăm cum ne situăm față de călătoriile noastre cu avionul, pentru că aeronavele sunt printre principalii poluatori ai planetei. Ar trebui sa încetăm să zburăm? Lucrurile trebui luate cu măsură desigur, am putea să limităm zborurile și să folosim uneori, alternativ, trenul care are consum electric. Am putea de asemenea să alegem o companie aeriană care folosește avioane noi cu un consum mai redus și deci care poluează mai puțin’’, arăta Goţiu. Numai că, după cum se vede, Goţiu zice una şi alta face.

Emanuel Ungureanu – 219 zboruri cu avionul

Un alt deputat USR din Cluj care a preferat avionul în locul altor mijloace de transport mai puţin poluante este Emanuel Ungureanu. Acesta a efectuat în exercitarea atribuţiilor de parlamentar nu mai puţin de 205 zboruri pe ruta Cluj-Napoca – Otopeni şi alte 14 zboruri pe alte rute. Asta înseamnă peste 65.000 de kilometri parcurşi de Ungureanu pe calea aerului în urma cărora s-au emis peste 11 mii de kilograme de dioxid de carbon.

În ceea ce priveşte călătoriile cu trenul, Ungureanu a avut doar trei astfel de deplasări. Una a fost pe ruta Suceava-Cluj, o alta Braşov-Bucureşti, iar una de la Cluj-Napoca la Bucureşti.        

Deputatul independent Octavian Dohotaru, fost membru USR, cunoscut pentru implicarea în diverse proteste împotriva poluării, a preferat şi el să călătorească cu avionul în mandatul de parlamentar pe care l-a preluat în 2016. Astfel, până acum Dohotaru a avut 169 de zboruri pe ruta Cluj-Napoca-Otopeni şi retur. Asta înseamnă 53.235 de kilometri parcurşi de Dohotaru cu avionul în urma cărora s-au emis peste 9.000 de kg de dioxid de carbon.

Sectorul aviatic contribuie cu 2% la emisiile globale și este unul dintre poluatorii care au cunoscut cea mai rapidă creștere.

C.P.

Articole din aceeasi categorie