Exponatul lunii mai, la Muzeul municipal Dej

În cadrul proiectului „Exponatul lunii”, Muzeul Municipal Dej expune în luna mai o statuetă reprezentînd un Genius Augusti.

Descoperită în castrul roman Căşeiu şi datată în secolele II-III, statueta, cu o înălţime totală de 82 cm (din care postamentul este de 6,5 cm) se prezintă în stare bună, nasul statuetei, care a fost rupt, fiind întregit destul de recent, la fel şi partea inferioară a piesei, la nivelul picioarelor. De asemenea, partea superioară a cornului abundenţei este ruptă, dar se păstrează un fragment, care poate fi reîntregit, în zona umărului. Au mai fost rupte o bucătă mică din mantie şi jumătate din patera (castronul de libaţii).

În religia romană, genius reprezintă natura divină generală şi este prezent în fiecare individ, colectivitate sau chiar loc geografic. Geniul era privit ca natura lăuntrică a unei personane, a unui loc sau a unui obiect. Romanii au atribuit sufletului acele puteri raţionale sau unele abilităţi ale fiinţei umane, iar acest concept abstract era numit geniu. Fiecare loc de pe pămînt avea un geniu (genius loci), aşa explicîndu-şi cum au apărut munţii sau vulcanii. Conceptul a fost extins şi la unele activităţi specifice precum: geniul teatrului, geniul podgoriilor sau al diferitelor sărbători, care au dus la spectacole de succes, la belşug în ceea ce priveşte producţia de struguri ori la sărbători reuşite.

Noţiunea de Genius, în epoca romană, se referea şi la o divinitate cu atribute canonice şi domenii de competenţă clar delimitate. Genius-ul este apropiat de grecescul daimon, un fel de spirit păzitor, protector, însoţitor, al unui om, un companion spiritual sub tutela căruia acesta trăia. Cultul Geniilor a fost răspîndit în toată lumea romană. În complexa religie romană Geniile au avut diferite domenii de competenţă. Astfel, se pot aminti: Genius personal (Genius familiaris/Patris familias; Genius funerarius al defunctului; Genius Augusti Imperatoris; Genius dei), Genius social (Genii ale comunităţilor şi colectivităţilor; Genius Populi Romani; Genii ale unităţilor administrative ale statului roman; Geniile Macrocomunitare; Genii ale asociaţiilor civile: instituţionale, profesionale, etnice; Geniile militare etc.).

În ce priveşte iconografia acestora, istoricii epocii romane le-au încadrat în două mari categorii: tipul civic: Genius-ul apare togat, capite velato (capul acoperit), oficiind o libaţie sau performînd un act sacrificial (Geniile personale şi mai rar cele militare) – răspîndit în principal în sec. I a. Chr. – II p. Chr., şi tipul imperial, semi-nud, cu mantie, asemănător zeităţilor greceşti (Geniile sociale) – dominant în sec. II – III p. Chr. În ambele cazuri atributele principale sînt patera şi cornucopia.

Potrivit explicaţiilor oferite de prof. Constantin Albinetz, directorul muzeului dejean, pe baza bibliografiei de specialitate consultate (Al. Diaconescu, „Statuarea majoră în Dacia Romană”, Cluj, 2005 şi Adriana Isac, „La statue d’une Genius du camp de Căşeiu” – Ephemeris Napocensis, 3/93, Cluj), Genius-ul descoperit de către prof. univ dr. Emil Panaitescu, în perioada interbelică, în castrul roman de la Căşeiu, este de tipul Geniului în togă, care săvîrşeşte un sacrificiu în postura capite velato, fiind foarte rar în secolele II-III. În perioada aceea, pentru Genius Augusti, Genius populi Romani, sau pentru Geniile diferitelor corporaţii, s-a adoptat imaginea unui tînăr cu bustul dezvelit şi plete ondulate. Personajul era imberb şi portretul imperial este puternic idealizat, făcînd adesea imposibilă atribuirea exactă către unul sau altul din membrii casei imperiale. Împăratul Nero a fost primul care a recurs la reprezentarea Geniului Augusti sub forma unui tînăr nud, această imagine s-a generalizat începînd cu împăratul Traian. În concepţia religioasă a romanilor persoana principelui (a împăratului) era considerată divină, iar după moarte acesta era adorat ca un zeu prin aşa numitul cult imperial.

În acest context, Genius-ul aflat în Muzeul Municipal Dej reprezintă o piesă prin care soldaţii romani din castrul de la Căşeiu îşi arătau adoraţia faţă de persoana împăratului. Genius-ul are un port ancestral, folosit în caz de sacrificii sau la război, care consta într-o răsucire de mai multe ori a mantiei în zona brîului, unde se formează un umbo. Aşadar, statueta înfăţişează un individ cu toga trasă peste cap, după obiceiul reprezentării celor care fac libaţii. El ţine în dreapta o patera şi în stînga o cornucopia. În intenţia meşterului artizan greutatea a fost aşezată pe piciorul stîng, dreptul fiind flexat.

Deşi priza cornului abundenţei este nefirească, iar proporţiile total neadecvate, lucrarea este totuşi foarte îngrijită, iar cutele togii sînt atent redate prin şănţuiri paralele, cu vădit aspect decorativ. Practic, toga este foarte scurtă (din cauza răsucirii multiple a balteus-ului), ajungînd abia pînă la jumătatea gambei şi lăsînd să se vadă o bună parte din tunica lungă, care ajunge pînă la glezne. De pe umăr cade vertical un latus clavus (îndoitura togii ca semn distinctiv). Acest mod particular de drapare al togii este o variantă a lui „cinctus Gabinius”, specifică pentru Genius Augusti. Capul este uşor înclinat spre stînga, fiind puternic stilizat, ajungîndu-se ca elementele feţei să fie reduse la forme geometrice primare. Aceste caracteristici artistice arată că piesa a fost realizată într-un atelier local, avînd mari carenţe în ce priveşte perfecţiunea artei exprimat2 în marile oraşe ale imperiului.

Profesorul univ. dr. Alexandru Diaconescu spunea despre Genius-ul din muzeul dejean: „În naivitatea sa prodigioasă artizanul din vicus Samum a anticipat cu două milenii feţele alungite şi caligrafia senzuală a lui Modigliani, sau aspectul de mască africană al Domnişoarelor din Avignon. Din punct de vedere stilistic piesa ilustrează curentul popular (plebeian) din artizanatul provincial şi pentru acest motiv este greu de datat”.

M. Vaida