Elena Udrea, arestată preventiv pentru 30 de zile

Elena-Udrea-75Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a deputatului Elena Udrea în dosarul Microsoft, transmite AGERPRES.

Decizia a fost anunţată de unul din avocaţii Elenei Udrea, Marius Striblea, prezent la sediul instanţei supreme. Acesta a precizat că judecătorii au revocat controlul judiciar şi s-a emis un mandat de arestare preventivă în legătură cu denunţurile făcute de Dinu Pescariu. Avocatul a mai spus că va contesta decizia de arestare.

În urma hotărîrii instanţei supreme, Elena Udrea va fi dusă în arestul Poliţiei Capitalei.

Elena Udrea a fost reţinută marţi seară de procurorii DNA, după mai multe ore de audieri, pentru săvîrşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (fapte în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea); trafic de influenţă (fapte în legătură cu derularea contractului e-România); trafic de influenţă (fapte în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro); şi spălare de bani.

Articole din aceeasi categorie