Eiminați, dar aplaudați

 

Universitatea Cluj a părăsit ediția 2019/2020 a Cupei României după un meci cu FCSB și o prestație demnă de o echipă de primul eșalon. „Studenții” au arătat că se pot bate de la egal la egal cu balaurii din Liga 1. Nu mai trebuie decât să promoveze.

 

 

Meciul cu FCSB, din ”optimile” de finală ale Cupei României, a reprezentat pentru Universitatea Cluj un bonus, așa cum a afirmat și antrenorul „studenților”, Adrian Falub, la conferința de presă premergătoare jocului de pe „Cluj Arena”, disputat marți seară, la lumina reflectoarelor, într-o atmosferă frumoasă, cu peste 12.000 de spectatori în tribune, dar pe o vreme urâtă de toamnă târzie. FCSB a început fără Coman și Dennis Man, lăsați pe banca de rezerve și a marcat devreme, în minutul 12, prin fostul ceferist Hora, care a transformat în gol o lovitură liberă. Dealtfel, a fost singurul gol al unui meci în care gazdele și-au trecut în cont câteva ocazii la poarta apărată de Vlad, dar victoria „roș-albaștrilor” este incotenstabilă, mai ales că aceștia au ratat și un penalty în minutul 87, prin Tănase, șutul acestuia fiind apărat de Cosmin Dur-Bozoancă. „U” a jucat în formula: Bozoancă – Graca, Crăciun, Miguel – Takacs, Florescu, Dican, Taub – Gavra, Goga, Pop. Au mai jucat: Guedj și Pârvulescu. Fanii Universității și-au exprimat nemulțumirea față de rezultatele slabe ale favoriților prin intermediul unor bannere, iar printre mesaje s-a aflat și acesta: ”Transferuri submediocre, Liga 3 e la un pas, să păstrăm viu simbolul, e tot ce ne-a rămas”. FCSB a avut susținători inclusiv de la Certeju de Sus. Să mai scriem că la începutul partidei, jucătorii Universității au afișat la rându-le un banner, în care și-au afirmat atașamentul față de Patrik Csaszar, un puști de 10 ani care evoluează la Academica „U” Cluj – Luceafărul și care în urmă cu aproximativ două săptămâni a fost lovit de o mașină în timp ce se deplasa pe trotuar. Băiețelul a fost internat în spital în stare gravă, dar starea lui s-a îmbunătățit. Familia micuțului fotbalist salută gestul deosebit al jucătorilor de la ”U”. Pentru Universitatea urmează o mini-vacanță, întrucât nu vor juca la finele săptămânii în campionat, după ce Daco-Getica București a anunțat că se retrage din Liga a 2-a. În aceste condiții, următorul meci oficial al „Șepcilor Roșii” este programat pe 9 noiembrie, cu Rapid București. E posibil ca Universitatea să dispute, totuși, un meci amical la sfârșitul acestei săptămâni. Să mai scriem că în „optimile” Cupei României s-a calificat și FC Hermannstadt, după ce a învins cu 2-0 pe CS Mioveni, în deplasare.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie