Echipament în valoare de peste 900.000 euro instalat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a început anul 2017 cu o nouă achiziţie importantă – un echipament de rezonanţă magnetică (RMN), cu un câmp magnetic de 1,5 Tesla, furnizat de General Electric Healthcare, şi care va funcţiona în cadrul Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală. Noul RMN va înlocui un echipament vechi de 16 ani, ale cărui costuri de întreţinere au fost, numai anul trecut, de peste 300.000 lei.

Conform celor anunţate de conducerea SCJU Cluj, RMN-ul a fost achiziţionat cu aproximativ 900.000 euro (4.081.700 lei), în urma unei licitaţii electronice la care au participat trei furnizori. În urma licitaţiei publice a fost obţinută o reducere a preţului, de peste 100.000 euro. RMN-ul urmează să fie achitat în 48 de rate lunare, cu fonduri din veniturile proprii ale spitalului. Noul echipament medical, care are costuri de întreţinere mici şi consumă mai puţină energie, comparativ cu modelele vechi, are o garanţie full service de 5 ani, cu piese de schimb incluse. De asemeni, are aplicaţii uşor de folosit pentru personalul medical, iar pacienţilor le oferă confort crescut în timpul examinărilor.

RMN-ul este folosit ca metodă de diagnosticare neinvazivă a unor afecţiuni neuro-cerebrale, cardiovasculare, articulare sau ale sistemului osos.

„Media anuală a pacienţilor care au beneficiat de investigaţii de rezonanţă magnetică, începând din 2011, până în 2016, este de aproximativ 2.000 de persoane/ an. Dorim ca la RMN-ul nou să se lucreze în ture, dimineaţa şi după-masa, inclusiv sâmbăta, astfel încât şi mai mulţi pacienţi să beneficieze de servicii medicale de calitate. Prin intermediul acestei politici de investiţii ne dorim să oferim pacienţilor servicii prompte. Astfel, orice pacient internat în spital va beneficia de investigaţii medicale imagistice în cel mult trei – patru zile de la data internării” – declară managerul SCJU Cluj, ec. dr. Petru Şuşca.

Medicul şef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală, prof. dr. Sorin Dudea, declară, la rândul său, că prin instalarea celui de-al doilea aparat IRM, la SCJU Cluj, „sunt create condiţii pentru accesul facil şi rapid la examinări de înaltă tehnicitate pentru pacienţii ambulatori”. Pe de altă parte – spune prof. dr. Dudea – „devine posibilă derularea unor examinări complexe, specializate, care necesită un buget de timp crescut, cum sunt examinările IRM cardiace, ale tubului digestiv sau examinări ale corpului întreg. Se deschide, pe de altă parte, oportunitatea derulării unor contracte de examinări IRM cu beneficiari terţi”.

În ultmii ani, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj au mai fost achiziţionate două echipamente CT (în 2015 şi 2016) şi un echipament RM (în 2016), toate de ultimă generaţie, în valoare totală de peste 2.500.000 euro. CT-ul din Unitatea de Primire a Urgenţelor, în valoare de aproximativ 750.000 euro, a fost dat deja în folosinţă şi va asigura pacienţilor critici un acces rapid la investigaţiile imagistice, iar calitatea bună a imaginilor va duce la un diagnostic precis şi prompt.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie