Echipaj clujean în Campionatul European de Raliuri

Campionul naţional absolut de raliuri, Simone Tempestini, va reprezenta Cluj-Napoca, în acest weekend, în prima etapă a Campionatului European de Raliuri, care se va desfăşura chiar în Italia, la Roma, ţara în care acesta s-a născut în urmă cu 25 de ani.

 

În total, 90 de echipaje s-au înscris la Rally di Roma Capitale 2020, dintre acestea, nu mai puţin de 46 urmând să concureze pe modele R5, de ultimă generaţie. Simone, care îl va avea copilot pe Sergiu Itu, va lua startul pe o Skoda Fabia R5, aceeași pe care a concurat și în primele două etape din cadrul Campionatului Național, la Argeș și Harghita, etape pe care pilotul de la Napoca Rally Academy le-a și câștigat. Echipajul clujean are ca principal obiectiv pentru acest sezon în competiția continentală câştigarea titlului european la juniori, la patru ani după ce Simone Tempestini a devenit primul român campion mondial la juniori în WRC (World Rally Championship). ”Avem încredere în capacităţile noastre. Suntem mult mai experimentaţi şi pe plan internaţional, aşa că ne dorim să bifăm o nouă performanţă pentru România”, a spus Tempestini înainte de plecarea spre Roma. Printre numele grele ale automobilismului european care s-au înscris la raliul din Italia se mai numără norvegianul Oliver Solberg (Volkswagen Polo GTI R5), fiul legendarului Petter Solberg, dublul campion european Giandomenico Basso, victorios în 2006 și 2009, la volanul unui Abarth, apoi campionul continental din 2018, rusul Alexei Lukianuk, care a cucerit titlul european la volanul unui Ford Fiesta R5, şi irlandezul Craig Breen, campionul WRC Academy. Vor mai lua startul în acest sezon cehii Erik Cais și Filip Mares, austriacul Niki Mayr Melnhof, portughezii Rafael Botelho, Bruno Magalhaes și Aloisio Monteiro, polonezul Miko Marczyk, spaniolul Efren Llarena, germanul Diminik Dinkel, norvegianul Eyvind Brynildsen, irlandezul Callum Devine, finlandezul Emil Lindholm și argentinianul Juan Carlos Alonso. La precedenta participare la Rally di Roma Capitale, în sezonul 2017, pe când ambii aveau 22 de ani, Tempestini şi Itu au terminat pe locul cinci la general. Cei doi ajung în Capitala Italiei cu moralul ridicat după ce în weekend s-au impus clar în a doua etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Betano, desfăşurată în judeţele Braşov şi Harghita. Prima probă specială se va desfăşura sâmbătă, raliul din Roma având un total de 15 probe, cu un total de 197 de kilometri de concurs. Acestora li se adaugă alţi aproximativ 800 de kilometri intermediari, între probe, acolo unde însă orice întârziere reprezintă penalizări. Campionul european în exercițiu este britanicul Chris Ingram. Calendarul Campionatului European de Raliuri în acest sezon mai cuprinde Raliul Ljepaja (Letonia, 14-16 august), Raliul Azore (17-19 septembrie), Raliul Ciprului (16-18 octombrie), Raliul Ungariei (6-8 noiembrie) și Raliul Insulelor Canare (26-28 noiembrie). Raliul Cehiei și Raliul Poloniei au fost reprogramate pentru sezonul 2021.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie