După un an, ţiganii expulzaţi cu surle şi trîmbiţe de Sarkozy au revenit în Franţa

După ce a trecut furtuna politică, totul a revenit în matcă. Vara trecută Franţa a fost în atenţia presei internaţionale, din cauza campaniei sale legate de ţigani, care i-a adus şi avertismentele organizaţiilor care apără drepturile omului, Comisiei Europene şi chiar ale ONU.

Executivul preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, care s-a folosit de nevoia de a acţiona pentru integrarea acestor popoare în ţările de origine, şi-a stabilit obiectivul de a termina cu aşezările ilegale şi de a-i expulza pe ţiganii est-europeni care se aflau ilegal în Franţa.

Un an mai tîrziu, asociaţiile dau asigurări că presiunea poliţiei a sporit, însă rezultatul este acelaşi: aşezările evacuate s-au format din nou, iar cei expulzaţi au revenit în Franţa atunci cînd au putut. “Discursul de anul trecut era un discurs de păstrare a aparenţelor, de vreme ce în practică nu a avut consecinţe asupra ţiganilor. Nu s-a rezolvat nicio problemă”, explică Laurent El Ghozni, din partea Romeurope. “Singurul lucru care s-a schimbat a fost în legătură cu controalele poliţiei, care sînt mai intense acum. Arestările nejustificate sînt mai numeroase şi există o hărţuială constantă”, spune şi Livia Otal, de la Medicins sans Frontiers, într-un raport publicat în vara acestui an. Ea susţine că în regiunea pariziană există “familii care au fost expulzate şi pînă de nouă ori într-un an. Vin şi pleacă”.

Ministerul francez de Interne arată că peste 9.500 de români şi bulgari de etnie romă au fost deportaţi la frontieră în anul 2010 – şi este o cifră asemănătoare celei din anii anteriori. Asociaţiile calculează în schimb că, în ciuda tuturor măsurilor, numărul ţiganilor din Europa de est este stabil, fiind de aproximativ 15.000 – în timp ce nimic nu-i împiedică pe expulzaţi să revină, de vreme ce sînt cetăţeni europeni. Iar în ceea ce priveşte aşezările, autorităţile dau asigurări să au evacuat o bună parte din cele 700 descoperite în urmă cu un an. În schimb, s-au format altele noi.

De exemplu, de la jumătatea lunii februarie, aproximativ treizeci de colibe au fost clădite pe un teren care aparţine serviciului de asistenţă publică din spitalele din Paris, situat între căile ferate şi unele blocuri de locuinţe sociale, la periferia capitalei franceze, dintre care unele sînt încă în construcţie. “Încercăm să le aliniem, pentru că pînă acum era haos aici”, explică Petre, de 35 de ani, care este unul dintre locuitorii acestui cartier. Bărbatul, care le este interpret colegilor şi îi ajută la administrare, arată că aici locuiesc 200 de persoane.

Gheorghe şi Anişoara, stabiliţi aici cu cei doi copii, de 11 şi 14 ani, într-o colibă bine îngrijită, spun că în urmă cu un an locuiau în condiţii mizere pe un alt teren, situat la o distanţă de o sută de metri, care a fost incendiat în cele din urmă. Iar înainte au fost în altă zonă, dintr-o localitate din nord, de unde au fost de asemenea evacuaţi. Anterior ocupaseră o locuinţă, şi asta se petrecea în urmă cu patru ani, cînd au venit în Franţa. Acum li s-a explicat oficial că vor fi evacuaţi din nou în septembrie, cînd revin politicienii din vacanţă.

Exact ca în urmă cu un an, asociaţiile insistă asupra faptului că este vorba de imigranţi economici, că principala problemă care ţine aceste grupuri la marginea societăţii sînt lipsurile şi limitările ce li se impun, referitor la accesul pe piaţa muncii. Ca şi Spania, de anul acesta, Franţa le impune cetăţenilor români şi bulgari – ale căror ţări au intrat în UE în 2007 – restricţii pentru a obţine un permis de muncă. Chiar şi aşa, Petre explică faptul că le e mai bine în Franţa decît acasă: adună cupru şi vînd ce găsesc prin pieţe, putînd să cîştige 20, 30, chiar şi 40 de euro pe săptămînă. “În România, singurul lucru pe care îl poate obţine Gheorghe cu familia lui sînt 10 euro, alocaţie specială pentru copil. Ce fac cu 20 de euro? Cel mult îi cumpără pantofi. Şi apoi? Mănîncă pantofi tot anul?”, spune el.

Asociaţia Medicins sans Frontiers din Franţa a denunţat faptul că de anul trecut s-a accelerat ritmul evacuărilor oamenilor din aşezările de colibe, şi acest fapt duce la mai multe probleme sanitare. Potrivit raportului menţionat, 90% dintre ţiganii care locuiesc în aceste aşezări ilegale ar accepta să se vaccineze, însă evacuările constante îi împiedică pe medici să îi supravegheze, aşa cum trebuie. De exemplu, în cazul tuberculozei, explică Olivier Bernard, preşedintele asociaţiei, 42% sînt vaccinaţi. În Franţa, vaccinul nu este obligatoriu, însă recomandat în cazul locuitorilor din cartierele de cocioabe.

“Cînd dăm de un astfel de caz este nevoie de o supraveghere şi cel puţin şase luni de tratament, însă, dintr-o dată, pacientul este evacuat şi expulzat, aşa că îi pierdem urma”, explică medicul. “Este periculos pentru el, şi mai există şi riscul împrăştierii bolii, care se poate transforma într-o chestiune de sănătate publică”, mai spune Bernard.

8% dintre persoanele întrebate au un carnet actualizat de vaccinuri, la 38% este incomplet sau defazat, iar dintre acestea, 10% nu sînt protejate împotriva difteriei ori tetanosului, procentajul crescînd în privinţa altor boli infecţioase.