Duminica Floriilor, celebrată de ortodocşi şi greco-catolici

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întîmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic.

Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile) este sărbătorită în duminica dinaintea Învierii Domnului. Intrarea lui Iisus în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pămîntească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta, îşi pregăteşte singur intrarea, conform profeţiilor din Vechiul Testament, ca să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mîntuitorul lumii. Poporul îl întîmpină pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin, strigînd: “Osana! Bine este cuvîntat Cel ce vine întru numele Domnului”. Prin aceste cuvinte, oamenii simţeau că însuşi Dumnezeu a venit în lume, pentru a aduce mîntuirea ei. Intrînd ca Împărat în Ierusalim, Iisus anticipează biruinţa Sa apropiată asupra morţii, ca şi biruinţa întregii omenirii pe care o purta în Sine.

Primele menţiuni despre această sărbătoare provin din secolul al IV-lea. Cei dintîi care o pomenesc sunt Sfîntul Epifanie, căruia i se atribuie două predici la această sărbătoare, şi pelerina apuseană Egeria, care, în însemnările ei de călătorie, descrie modul în care se celebra această duminică în Ierusalim, spre sfîrşitul secolului al IV-lea. De la unii dintre marii părinţi ai Bisericii, între care se află Sfîntul Ioan Gură de Aur, Sfîntul Ambrozie şi Sfîntul Chiril al Alexandriei, există predici celebre ţinute în cinstea ei.

În vechime, Duminica Floriilor, începutul săptămînii Paştilor, mai era numită Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi catehumenii (cei care urmau să se boteze) mergeau cu mare solemnitate la episcop spre a-i cere să fie admişi la botez iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credinţei (Crezul). Se mai numea şi duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.

De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care le pun la geamuri, la uşi sau la porţi. În unele părţi ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credinţa spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai robuşti. De asemenea, apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute.

Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întîmpinat mulţimile în Ierusalim pe Iisus.

Începînd cu seara de duminică, în biserici începe săvîrşirea slujbelor numite denii. Acestea evocă toate momentele importante petrecute în viaţa Mîntuitorului între ziua Intrării triumfale în Ierusalim şi pînă la Învierea Sa din morţi. Rememorarea acestor momente triste sunt un prilej de conştientizare a stării noastre de păcat din care putem ieşi doar cu ajutorul lui Dumnezeu, Cel care s-a răstignit şi a înviat pentru noi.

Cu ziua de Florii începe ultima săptămînă a Postului Paştilor, numită Săptămîna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întîmpine marea sărbătoare a Învierii Mîntuitorului Iisus Hristos.

Două dintre aceste denii au o semnificaţie aparte şi o structură specială. Astfel, denia din Joia Patimilor, cunoscută şi sub numele de Denia celor 12 Evanghelii, recapitulează şi actualizează în conştiinţa credincioşilor istoria mîntuirii, începînd cu Cina cea de Taină şi continuînd cu prinderea Mîntuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea şi moartea, încheind cu punerea în mormînt.

Denia de vineri seară cuprinde rînduiala Prohodului Domnului, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, precum şi nădejdea în biruinţa Învierii ce se întrezăreşte. Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează înmormîntarea Domnului.