Drumul de la Huedin spre Marea Unire

O delegaţie de aproximativ 400 de persoane din zona Huedinului va duce, sâmbătă, la Alba Iulia mesajul unităţii naţionale cu un tren denumit simbolic Trenul Unirii. Potrivit organizatorilor, prin acest demers se doreşte reconstituirea simbolică a drumului făcut în 1918 de delegaţii şi participanţii din Cercul Electoral Huedin la Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie de la Alba Iulia. Trenul va pleca în jurul orei 3 din staţia CFR Bucea iar în jurul orei 3,50 va ajunge la Huedin unde vor urca majoritatea participanţilor la această acţiune dedicată Centenarului Marii Uniri. Istoricul Cristian Filip, unul dintre iniţiatorii deplasării la Alba Iiulia, a declarat pentru Făclia de Cluj că participanţii provin din localităţi ce aparţin de Protopopiatul Huedin iar pe parcursul deplasării vor fi însoţiţi de membrii Asociaţiei „Datini Străbune”, care vor fi echipaţi în ţinuta voluntarilor transilvăneni din Garda Naţională Română pentru a asigura „securitatea” deplasării. Totodată, pentru a conferi legitimitate delegaţiei, Primăria Huedin va acorda un „credenţional”, după modelul celor din 1918 prin care participanţii vor fi împuterniciţi să reprezinte această zonă la festivităţile de la Alba Iulia dedicate aniversării a 100 de ani de la Marea Unire.
„Toţi participanţii vor fi îmbrăcaţi în costume populare sau ţinute de epocă iar pe parcursul deplasării, câteva coruri şi grupuri vocale din zona Huedinului vor însufleţi atmosfera cu cântece patriotice. De asemenea, vom purta cu noi prapori, pancarte, drapele şi cocarde tricolore”, a declarat istoricul Cristian Filip.
În drum spre Oraşul Marii Uniri, trenul se va opri în Staţia CFR Teiuş, unde mesagerii unităţii naţionale din zona de nord-vest a Munţilor Apuseni vor depune o coroană la placa memorială a lui Ion Arion, „eroul martir al Unirii de la 1918”, împuşcat în 30 noiembrie 1918 pentru că flutura, pe geamul trenului care ducea spre Alba Iulia, steagul tricolor şi milita pentru unirea Transilvaniei cu România. Ion Arion avea 24 de ani şi era din localitatea clujeană Agriş.
Întregul proiect prin care se va duce mesajul unităţii naţionale de la Huedin la Alba Iulia se derulează prin intermediul Fundaţiei Cultural-Filantropice „Protopop Aurel Munteanu”. Protopopul martir a fost unul dintre cei 10 delegaţi din Cercul Electoral Huedin care au votat Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
„Dorim ca reconstituirea Trenului Unirii să fie un omagiu adus înaintaşilor din zona Huedinului, care şi-au dus contribuţia la crearea României Mari”, a declarat Cristian Filip. Acesta a mai precizat că pentru a cinsti cum se cuvine memoria celor care au reprezentat zona Huedinului la Alba Iulia în 1918, astăzi, la ora 12, pe „Catedrala Moţilor” din oraş va fi dezvelită o placă pe care sunt inscripţionate numele celor 10 delegaţi ai zonei la Marea Unire.
De asemenea, va fi lansat volumul „Marea Unire. Contribuţii din zona Huedinului”, semnată de istoricii Carmen Stănean, Horia Matiş şi Cristian Filip.

Cosmin PURIȘ

Articole din aceeasi categorie